Ziua în care se iubește românește: Tradiții și superstiții de Dragobete

Anual pe 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele, echivalentul românesc al Sfântului Valentin. Cum a apărut sărbătoarea și care sunt tradițiile din această zi?

Dragobetele este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii, scrie alba24.ro. Unele legende spun că el ar fi fost fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Dragobetele mai este denumit numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”.

Una dintre cele mai vechi mențiuni scrise despre Dragobete este din comuna Beclean, județul Brașov. Pe un triod tipărit în 1774, păstrat într-o biserică greco-catolică, scria: „Zioa de Dragobete. Vreme timpurie”. Inscripția a fost descoperită de Nicolae Iorga.

În funcție de zonă și de regiune, obiceiurile de Dragobete variază. În unele părți ale țării, se crede că fetele trebuie să se spele cu zăpadă pe față de Dragobete, ca să fie frumoase tot anul. Totodată, ca să fie puternici și frumoși, băieții trebuiau să iasă afară și să-și dea jos cămașa, în fața soarelui.

Un alt obicei este ca tinerii să meargă în păduri și să culeagă primele flori ale primăverii, după care jucau jocul „zburătoritului”, iar la prânz fetele fugeau spre sat, cu băieții pe urma lor, încercând să le prindă și să le dea un sărut. Dacă băiatul îi era drag fetei, se lăsa prinsă, iar sărutul echivala cu logodna celor doi.

De Dragobete există și superstiții în care românii credeau. De exemplu, se spune că fata care în această zi nu se va întâlni cu niciun băiat, nu va fi iubită tot anul. De asemenea, credința veche era că băieții și fetele trebuie să respecte sărbătoarea, să fie veseli, pentru a fi îndrăgostiți tot anul.