URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
02 Martie 2019, 15:11

”Zestrea Minerală a Maramureșului”: Un ”buchet” de flori de mină la Muzeul Orașului Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Joi, în incinta Muzeul Oraşului Oradea, a fost vernisată expoziţia "Zestrea Minerală a Maramureşului", eveniment organizat în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Mineralogie "Victor Gorduza" din Baia Mare. Expoziţia cuprinde 61 de flori de mină, care pot fi admirate până pe 20 august.

În deschiderea vernisajului a vorbit Ioan Ciorba, directorul adjunct al Muzeului Oraşului Oradea. "Această expoziţie pentru muzeul nostru reprezintă o premieră. Este pentru prima dată de la momentul înfiinţării instituţiei muzeale orădene când exponatele nu sunt creaţii umane, ci sunt rodul creaţiei naturii. Deschisă chiar înainte de 1 martie, simbolic, Muzeul Oraşului Oradea, împreună cu Muzeul din Baia Mare, oferă prin această expoziţie, doamnelor şi domnişoarelor, un «buchet» de flori de mină", a declarat Ciorba.

Muzeul de mineralogie din Baia Mare are un patrimoniu foarte bogat, aproximativ 20.800 de piese, eşantioane minerale în cea mai mare parte, dar şi roci şi fosile, recoltate exclusiv din zona de nord-vest a României, patrimoniu care face ca acesta să fie considerat cel mai mare muzeu regional din Europa.

"Valorificarea patrimoniului muzeal s-a făcut de-a lungul timpului, în cei 40 de ani de funcţionare ca secţie şi ca muzeu, prin organizarea a peste 180 de expoziţii temporare. O parte dintre acestea, peste 40, sunt expoziţii pe care muzeul le-a găzduit, dar cea mai mare parte sunt 137 de expoziţii organizate cu patrimoniul muzeului de mineralogie, cele mai multe în ţară, dar şi 45 de expoziţii organizate în străinătate, majoritatea în Austria, Ungaria, Franţa, dar şi în Germania, Olanda, Belgia, Monaco şi Republica Moldova", a precizat conf. univ. dr. ing. Ioan Denuţ, directorul Muzeului Judeţean de Mineralogie "Victor Gorduza" Baia Mare.

"Ne bucurăm că suntem aici, în Oradea, cu o expoziţie în premieră. Aşa cum frumos caracteriza Victor Gorduza muzeul de mineralogie, un «buchet» din flori de mină, din care am desprins câteva «petale» şi le-am adus publicului orădean cu mare drag, sub forma acestei expoziţii pe care am botezat-o «Zestrea Minerală a Maramureşului»", a mai adăugat Ioan Denuţ.

Expoziţia poate fi vizitată, de marţi până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, la Muzeul Oraşului Oradea - Complex Cultural, din Piaţa Emanuil Gojdu, nr. 39 - 41 (Cetatea Oradea), parterul Turnului A-B, sălile 18-19. Ea va rămâne deschisă până pe 20 august 2019.

Elena Fendic
studentă Jurnalism, anul I

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON