URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 August 2023, 10:10

Ultimul trend în turismul din Singapore: croazieră de lux, împreună cu pisica! (FOTO/VIDEO)

Ultimul trend în turismul din Singapore: croazieră de lux, împreună cu pisica! (FOTO/VIDEO) (sursa foto: Cat Cruise Singapore/Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O companie din Singapore a lansat o ofertă turistică inedită şi care prinde la public: croaziere de lux gândite pentru stăpânii de pisici şi iubitele lor feline, scrie agerpres.ro.

Ideea acestor călătorii aparține companiei Tall Ship Adventures, care în ultimii ani a organizat vacanțe pentru stăpânii de câini și patrupedele lor. Din 2001 până acum, peste 2.000 de câini au fost primiți la bord, iar acum a venit și rândul pisicilor.

Pe puntea iahtului Royal Albatross, au fost amenajate locuri special pentru relaxarea pisicilor, care privesc marea şi apusul soarelui în timp ce stăpânii lor degustă o cină alcătuită din patru până la şapte feluri de mâncare. 

O croazieră durează două ore și jumătate, timp în care oamenii și pisicile navighează de-a lungul coastelor insulei Sentosa. Un bilet costă 225 de dolari singaporezi (166 de dolari americani) și include și mâncare pentru animalul de companie, care însă este oferită la pachet. Asta pentru că, atunci când nu sunt într-un mediu familiar, felinele preferă să nu mănânce. Prin comparație, croazierele cu căței presupun și trei feluri de mâncare pentru aceștia.

„Cred că se simt bine (...), apreciază priveliştea şi impresia de libertate, îmi imaginez”, a spus Marissa Ng, de 28 de ani, care lucrează în domeniul resurselor umane. În timp ce ea vorbea cu jurnaliștii, pisicile ei, Coco şi Bobo, priveau cu atenţie marea dintr-o cutie aşezată lângă masă.

Pentru a fi acceptate pe iaht, pisicile trebuie să aibă minimum 4 luni, să fie sterilizate și vaccinate. De asemenea, ca măsură de precauție, poartă un ham și nu pot fi lăsate libere.

„Este un moment potrivit de petrecut în familie, întrucât l-am adoptat recent pe Mahmud'', a declarat și Aziana Aziz, de 41 de ani, o profesoară aflată la bord alături de soţ, copil și motanul lor Mahmud, în vârstă de 4 luni. „Apreciază (...), este curios , se uită peste tot, aşadar, da, cred că este o pisică fericită”, a mai spus ea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Numa zic
Conform statisticilor, Romania e locul 1 in Europa la nr de pisici pe cap de locuitor. Ma intreb pe ce loc suntem in lume…
Postat 21 August 2023, 05:05 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON