URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Februarie 2020, 13:01

Tot mai sus! PUZ-ul pentru centrul protejat al Oradiei promovează supraînălţarea clădirilor şi lărgirea unor străzi

Tot mai sus! PUZ-ul pentru centrul protejat al Oradiei promovează supraînălţarea clădirilor şi lărgirea unor străzi DE VÂNZARE! Proiectul municipalităţii privind lărgirea carosabilului din strada Sucevei prin demolarea unor case de pe ambele părţi ale axului drumului a dat peste cap planurile riveranilor. Vânzările de imobile s-au rărit şi oamenii au sistat orice investiţie. "Toţi s-au speriat. Nimeni nu mai are curaj să facă nimic pentru că nu ştie dacă peste un an sau doi vine Primăria cu demolarea", spune orădeanca Szilágyi Enikő
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Documentul supus spre dezbatere are peste 150 de fişiere. Unele sunt atât de mari încât descărcarea lor de pe portalul Primăriei durează minute în şir, după care se blochează. Altele par gândite doar să înece cititorul într-o mlaştină de date. Toate, fără excepţie, abuzează de un limbaj tehnic menit să-l zăpăcească. 

Locuitorii zonei centrale vizaţi direct de măsurile din Planul Urbanistic Zonal pentru zona construită protejată au văzut însă dincolo de abureala birocratică. "Lucrurile sunt clare. Primăria vrea să dărâme din casele de pe strada Sucevei şi Plevnei şi ţine morţiş de ideea supraînălţării clădirilor", spune orădeanca Szilágyi Enikő. Femeia locuieşte în zona centrală şi riscă să-şi vadă casa dărâmată...

Ridică-mă la cer!

Ideea nu e deloc nouă. Primarul Ilie Bolojan a anunţat-o încă din primăvara anului trecut. Înarmat cu un studiu urbanistic al centrului istoric furnizat de arhitecţii firmei Planwek, care au făcut şi Planul Urbanistic General al oraşului, edilul a pledat pentru majorarea regimului de înălţime în zona centrală şi necesitatea supraînălţării clădirilor prea scunde. "Încercăm să scoatem din zona de confort proprietarii de clădiri cu o valoare mult sub cea a terenului pe care sunt amplasate. Ridicarea regimului de înălţime, supraînălţarea, acolo unde se pretează, sau construirea de imobile noi pot genera un volum de investiţii de sute de mii de euro", spunea Bolojan.

Conform studiului, supraînălţarea unei clădiri de 571 metri pătraţi pe un singur nivel la două niveluri cu mansardă ar creşte suprafaţa proprietăţii la 2.055 mp şi i-ar urca preţul de la 1,3 milioane lei la 9 milioane lei. Cu o investiţie de circa 3,5 milioane lei, proprietarul ar obţine un profit de 4,2 milioane lei în cazul vânzării sau un venit anual de 315.000 lei în cazul închirierii ca spaţiu comercial la parter şi locativ la etaj.

Municipalitatea şi arhitecţii săi au făcut apel la lăcomia orădenilor pentru a închide gura opozanţilor Regulamentului ce prevedea, totodată, supraimpozitarea cu 50% a clădirilor prea mici din zona centrală, act instituit prin Hotărârea Consiliului Local 697/2018 şi desfiinţat de instanţă în urma unui proces. Protestatarii au argumentat că este absurd ca orădenii să fie supraimpozitaţi fiindcă au o casă mai mică decât a vecinului, că dacă afacerea ar fi fost rentabilă proprietarii ar fi investit singuri, că alinierea clădirilor la înălţime ar distruge farmecul oraşului şi că regulamentul foloseşte doar dezvoltatorilor imobiliari şi Primăriei dornice să încaseze impozite. 

La cererea Primăriei...

Pentru a-şi susţine poziţia cu argumente obiective, municipalitatea a comandat încă de atunci firmei Planwerk şi un Plan de Urbanism Zonal pentru aşa-numita Zonă Centrală Protejată, situată de ambele părţi ale Crişului Repede şi delimitată de străzile Menumorut, Petofi Sandor, Magheru, Sucevei şi Decebal. Cum cine plăteşte şi comandă, documentul, postat la începutul lunii februarie pe portalul municipalităţii pentru dezbatere publică, susţine întocmai poziţia municipalităţii privind "densificarea" zonei centrale.

Spre exemplu, pentru toate străzile studiate, de la Bicazului la Mihai Viteazul, studiul recomandă niveluri de înălţime astfel încât, treptat, clădirile să se ridice. În plus, planul indică obligativitatea folosirii parterului clădirilor din centru ca spaţii comerciale şi interzicerea închiderii curţilor interioare, care ar urma să fie debarasate de maşini şi magazii, spre a fi transformate în spaţii verzi. Ca şi cum ar putea servi trecătorilor ca zone de relaxare...

Documentul, care nu face nicio referire la proiectul lărgirii străzii Avram Iancu prin demolarea unui rând de case, după cum anunţa primarul Bolojan în mandatul trecut, vorbeşte în schimb, ce-i drept lapidar, despre lărgirea la două benzi a străzii Plevnei şi la patru benzi a străzii Sucevei. Spre revolta riveranilor...

Plan distrugător 

Aşa numitul PUZ CP a stârnit doar comentarii negative. "Am studiat acest PUZ şi cred că face parte dintr-un plan odios. Sub pretextul progresului şi al dezvoltării va distruge arhitectura Oradiei, va scădea drastic calitatea vieţii şi nivelul de trai, va da libertate de acţiune profitorilor, va îmbogăţi un număr mic de oameni şi va sărăci un număr mare de cetăţeni, va scădea coeziunea socială. Mulţi se vor vedea siliţi să vândă şi să se mute", spune Mircea Jacan (foto), unul dintre contestatarii studiului furnizat anul trecut de Planwerk.

Cei mai revoltaţi sunt orădenii vizaţi de exproprieri. "Nu are nicio logică lărgirea străzii Plevnei la două benzi. Dacă aduci maşini aici nu faci decât să blochezi circulaţia la intersecţia cu strada Tudor Vladimirescu. Ce faci, pui pe urmă sens giratoriu în faţa şcolii Szascvay Imre?!", protestează unul dintre riverani.

"Nu rezolvă nimic!"

Orădenii de pe Sucevei sunt şi mai revoltaţi. "Primăria spune că vrea să facă aici un inel ocolitor al zonei centrale, de parcă scopul ar fi să aducă aici mai multe maşini şi mai multă poluare", zice Szilágyi Enikő.

Femeia susţine că lărgirea şoselei pe ambele laturi, conform schiţei postate pe portalul Primăriei, nu fluidizează deloc circulaţia în zonă. "Pot face strada Sucevei şi cu şase benzi, că tot nu rezolvă nimic. Problemele de trafic apar la intersecţia cu strada Horea pe sensul de mers către centru şi invers, când vii dinspre Biblioteca Judeţeană pe lângă parc, unde drumul se îngustează de la două benzi pe sens la una singură", spune Szilágyi.

De altfel, riveranii sunt convinşi că fluidizarea traficului e doar pretextul pentru care riscă să fie expropriaţi. "Să fim serioşi, interesul este unul imobiliar! Casele noastre au front la stradă, iar în spatele lor sunt parcele mari de teren care n-au acum nicio valoare. Dacă ne demolează pe noi, preţurile lor vor exploda!", spune un locuitor din zonă.

Mobilizarea pe Sucevei

Orădenii din strada Sucevei sunt cu atât mai supăraţi cu cât anunţul privind lărgirea străzii prin demolarea unor case le-a scăzut valoarea imobilelor. Cei care au vrut să plece n-au cui vinde. "Pe străzile Avram Iancu, Sucevei, Plevnei nu prea sunt tranzacţii. Nimeni nu cumpără şi nimeni nu vrea acolo chirie, pentru că Primăria a anunţat demolări", spune Mirko Giuffrida, managerul agenţiei imobiliare Gaminvest.

Confruntaţi cu perspectiva exproprierii, oamenii au început să strângă semnături pentru anularea "oricăror eventuale propuneri sau acte administrative adoptate de Consiliul Local Oradea având ca obiect direct sau indirect lărgirea tramei stradale a străzii Sucevei, exproprierea imobilelor proprietate privată şi încălcarea drepturilor cetăţeneşti".

Orădenii s-au mobilizat şi au început să distribuie notificări prin care le cer vecinilor să ia măsuri. "Verificaţi schiţele propunerii PUZ aferente fiecărei străzi pentru a vedea în ce măsură proprietatea dvs. este afectată de noile măsuri urbanistice", cer protestatarii, îndemnând orădenii să participe masiv la dezbaterea publică, chiar dacă nu este vorba de casele lor. Experienţa a demonstrat că ar putea să le vină şi altora rândul...


ÎNCĂ SE JOACĂ! 
Reguli de stabilit

Proiectul PUZ CP al zonei centrale va fi supus dezbaterii publice pe 12 martie, de la ora 16, la Primărie. Arhitectul şef Radu Fortiş (foto) spune că îşi doreşte o participare cât mai largă pentru identificarea celor mai bune variante. "Pentru strada Sucevei trebuie să avem o soluţie. În momentul de faţă suntem blocaţi. Dacă vine cineva şi vrea să investească, nu putem să îi dăm niciun răspuns".

Potrivit acestuia, spre deosebire de Regulamentul privind alinierea clădirilor la înălţime instituit prin HCL 697/2018, care impunea sancţiuni, proiectul PUZ-ului are doar recomandări. "Ţi se spune că poţi face asta sau asta în ceea ce priveşte înălţimea clădirii. Nu te obligă nimeni. Dacă vrei, faci, dacă nu, nu!", spune Fortiş. Asta până când PUZ CP-ul va fi adoptat de Consiliul Local, fiindcă apoi va putea sta la baza unui nou regulament...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
"Diliul" e un demn urmaș al pionerilor și tinerilor comuniști !?!
Cu vârsta a devenit tot mai periculos pentru locuitorii acestei urbe, făcând parte din categoria celor care, în loc să rezolve problemele ... le creează în mod constant !?!
Postat 26 Februarie 2020, 08:52 de CrisDumi
S-a intalnit hotul cu prostul
Adica pentru un ipotetic profit de 4.5 mil euro, oradeanul de rand trebuie sa scoata 3,5 mil euro bani pe care nici in sapte vieti nu-i va aduna si asta pentru ca nebunu' vrea sa-l scoata din "zona de confort".. Hai cu banii bolovane si impartim profitul ala de 4,5 milioane! Te bagi?
Postat 25 Februarie 2020, 23:04 de oradeanbihor
Si asta
Si asta este doar purtatorul de vorbe, ganduri, cosmaruri ale bolovanului!
Postat 25 Februarie 2020, 21:02 de scortosul
Caritas- varianta cluj,filiala oradea
"Încercăm să scoatem din zona de confort proprietarii de clădiri cu o valoare mult sub cea a terenului pe care sunt amplasate. Ridicarea regimului de înălţime, supraînălţarea, acolo unde se pretează, sau construirea de imobile noi pot genera un volum de investiţii de sute de mii de euro", "Dacă vine cineva şi vrea să investească, nu putem să îi dăm niciun răspuns","Conform studiului, supraînălţarea unei clădiri...urca preţul de la 1,3 milioane lei la 9 milioane lei. Cu o investiţie de circa 3,5 milioane lei, proprietarul ar obţine un profit de 4,2 milioane lei ".Cam naspa daca te-au ajuns batrinetile,neputintele sau chiar saracia prin centrul orazii.Lupii tineri va vor bate la usa si veti fi scosi din "zona de confort".Nu,nu e vorba de exproprieri,alea sunt in alta parte...in nufaru'.Veti iesi din "comfort zone" si veti intra in "twilight zone"...o nimica toata.
Postat 25 Februarie 2020, 20:16 de excalibur
sucevei
inteleg ca de pe siteul primariei se descarca greu documentele... dar nici documentul din galeria de imagini cu propunerea de demolare postat pe ebihoreanul nu ajuta la nimic! - e atit de mica imaginea ca si sa vrei nu iti dai seama ce se doreste de fapt. se pare insa ca cei de pe partea stanga in directia ANAF sint cu ghinion...
Postat 25 Februarie 2020, 14:34 de seb77
Delir.
Când a văzut că nu ține peste tot, era absurd de exemplu să ridici Casa Deutsch la înălțimea palatului alăturat, a nuanțat-o la unde se pretează. Trei mandate și 70 la sută duce la porniri dictatoriale. Mult și radical a transformat și cizmaru, dezvoltare i se zicea și atunci.
Postat 25 Februarie 2020, 14:10 de oradeaveche
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON