URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Octombrie 2015, 07:37

Dr. Elthes se retrage! Medicul orădean care a descoperit cel mai bun leac contra bolilor hepatice şi biliare îşi încheie activitatea

Dr. Elthes se retrage! Medicul orădean care a descoperit cel mai bun leac contra bolilor hepatice şi biliare îşi încheie activitatea MIRACOL LA PENSIE. Descoperit şi promovat la mijlocul anilor ’80 de influenta publicaţie "Flacăra" a lui Adrian Păunescu, ajuns doctor "de casă" al unor personaje din înalta protipendadă comunistă şi tămăduitor a zeci de mii de oameni grav bolnavi de ficat, doctorul orădean Elthes Ladislau (foto) se pregăteşte să iasă din scenă. "Probabil că industria farmaceutică, după ce a investit miliarde în medicamentele convenţionale, nu este interesată de un tratament care ar fi prea ieftin", crede el
Dr. Elthes se retrage! Medicul orădean care a descoperit cel mai bun leac contra bolilor hepatice şi biliare îşi încheie activitatea DOCTOR ÎN... ARTE. În ultimii ani, Elthes Ladislau petrece tot mai mult timp între cărţi, dar acum îi ţin tovărăşie nu doar tratatele de medicină, ci şi atlasele de pictură. Nu demult a absolvit Facultatea de Arte şi chiar pregăteşte un doctorat în domeniu
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu ani în urmă, casa doctorului Elthes era ca o curte a miracolelor, ba acum 30 de ani era nevoie chiar şi de intervenţia Miliţiei pentru a risipi oamenii care blocau strada în încercarea de a obţine "ceaiul" miraculos a cărui reţetă doar medicul orădean o ştia.

BIHOREANUL a aflat că după ce a tămăduit mii de oameni, doctorul Elthes Ladislau îşi pregăteşte retragerea, nu fără părerea de rău că atotputernica industrie farmaceutică nu îi duce mai departe invenţia. Asta deşi e solid atestată ştiinţific şi are cele mai multe brevete internaţionale dintre toate descoperirile medicale româneşti ale ultimelor decenii...

Şef de "manivelă"

Credeţi că o invenţie e musai rezultatul unor cercetări chinuitoare, a unei existenţe cheltuite în laboratoare, între retorte ori deasupra microscopului? Greşit! Şi-a pus în cap Columb, pornind spre Indii, să descopere America? Sau Newton să afle explicaţia forţei gravitaţionale pândind căderea din pom a mărului? Cazul Elthes, autorul celebrului Elcohep căruia îi datorează viaţa mii de oameni dovedeşte că hazardul e de multe ori decisiv.

Absolvent al Facultăţii de Medicină din Cluj în 1976, orădeanul şi-a început cariera, ca tot "leatul" său, la ţară. Dacă acum tinerii fug mâncând pământul de viaţa la ţară, dr. Elthes e convins că "doctor devii cu adevărat doar când eşti singur, fără profesori, şefi şi colegi care să te ajute în îngrijirea bolnavului". Repartizat într-un oraş din Bucovina, unde s-a şi căsătorit cu o colegă tot doctoriţă, Aristina, apoi transferat la Marghita şi Aleşd, în 1981 a ajuns "şef" peste dispensarul din Vârciorog, la 40 kilometri de Oradea.

"În toată comuna erau numai două telefoane vechi, cu manivelă, la Primărie şi la Dispensar, şi acelea mai mult stricate, iar drumurile erau din pământ. Când aveai o urgenţă te descurcai cu ce ştiai şi ce aveai, nu sunai de pe mobil la 112, să vină Ambulanţa ori SMURD-ul", povesteşte el BIHOREANULUI.

Un moş şi nişte găini

Legat de post, ce putea face în timpul liber? "Citeam şi mă plimbam", povesteşte dr. Elthes despre obiceiul ce avea să-i schimbe viaţa. "Într-una din plimbări, am observat în ograda unui bătrân de dincolo de capătul satului că toate găinile îi erau grase şi frumoase. M-am mirat. Întreaga zonă era lovită de leptospiroză, o epidemie precum gripa aviară de acum, care omora toate păsările. Numai ale lui erau în bună regulă".

Curios, s-a întrebat de ce. "Am exclus cauzele pe rând. Apa, solul şi aerul erau la fel, deci era clar că doar ceea ce mâncau le făcea să arate aşa bine în loc să moară". Astfel, secretul deja se contura: pe lângă boabele de toate zilele, găinile ciuguleau şi nişte "buruieni" care în alte locuri nu existau!

Având şi el găini la dispensar, în tânărul doctor s-a trezit studentul de la anatomo-patologie. "Am făcut disecţii şi am constatat că cel mai afectat le era ficatul", povesteşte Elthes. Pasul următor a fost logic: le-a dat planta de care îi spusese bătrânul şi, minune, nu au mai murit.

Între ţăranii "cobai" şi bibliotecă

Tânărul medic şi-a pus întrebarea, la fel de logic, dacă "tratamentul" funcţionează şi la om, iar pentru că destui localnici aveau baiuri cu ficatul, "material didactic" a avut destul. "Mulţi lucrau la fabrica de ciment din Aleşd, în mediu toxic, având afectaţi nu doar plămânii ori vederea, ci şi ficatul. În plus, nu e un secret că la ţară se şi bea mult".

Aşa se face că, de fiecare dată când la consultaţii ajungea câte un hepatic, uneori în faza de ciroză, Elthes i-a dat nu doar medicaţia cunoscută, ci şi o fiertură din "buruienile" atât de bune pentru găini. "La dischinezii biliare, reacţiile erau spectaculoase în doar câteva zile. La hepatici se simţeau mai încet, totuşi simptomele dispăreau destul de repede".

Impresionat, tânărul medic a început să studieze botanica. "Am consultat o enciclopedie magnifică în 14 volume, Flora României, care atesta că unele plante erau folosite în vechime de popor", detaliul eliminând posibilitatea oricărui efect toxic al lor.

"Vraciul" nomenclaturii

Doctorului a început să-i încolţească ideea brevetării descoperirii, cu atât mai mult cu cât experimentele vădeau o eficienţă specială în hepatitele cronice şi cirozele provocate toxic, de alcool, alimentaţie şi poluare. Faima sa depăşea deja hotarele Aleşdului, ba chiar şi ale Bihorului, iar prin 1983 îl căutau bolnavi din judeţe vecine, iar apoi şi din Bucureşti. Inclusiv persoane sus-puse...

"La un moment dat a trimis după mine vicepreşedintele Consiliului de Stat, Gogu Rădulescu, apoi Lică Bărbulescu, un frate al Elenei Ceauşescu, preşedintele Comisiei Centrale de Control Muncitoresc, tovarăşul Croitoru, şi alţii". Procedura era mereu aceeaşi: dr. Elthes pleca pregătit, cu bidoane de "ceai", pacienţii îl primeau în birouri şi tot acolo îi consulta, le verifica rezultatele analizelor şi diagnosticele şi, în fine, le dădea leacul-minune. Dacă i-au cerut vreodată să le dezvăluie reţeta? "Spre lauda lor, nu", spune Elthes.

Datorită pacienţilor din rândul nomenclaturii, şefii Direcţiei Sanitare l-au mutat la Oradea, la secţia Interne II a Spitalului Judeţean ce funcţiona într-o clădire din strada Karl Marx, acum Piaţa Creangă, iar pentru că toţi pacienţii se simţeau incomparabil mai bine, dr. Elthes s-a gândit să ceară brevetarea descoperirii. În 1984, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci i-a şi patentat produsul "compoziţie vegetală medicamentoasă pentru tratamentul unor boli hepato-biliare cronice". Asta pentru că, din păcate, extractul nu vindecă şi cancerele ori bolile genetice ale ficatului ori bilei...

Promovat de Păunescu

Şi mai greu a cântărit un articol publicat în "Flacăra" lui Adrian Păunescu (foto), revistă tipărită în peste un milion de exemplare. "Păunescu a avut marele merit că a sprijinit valorile din orice domeniu. În medicină a promovat descoperirea mea, la fel cum a susţinut dezvoltarea Gerovitalului, Boicilul doctorului Vasile Boici din Timişoara şi Ulcosilvanilul doctorului Ioan Puşcaş din Şimleul Silvaniei", spune Elthes.

Urmarea? În faţa casei sale din strada Breiner Bela, acum Ady Endre, s-a strâns în câteva zile puhoi de oameni din toată ţara. "Ca să facem faţă ne-a ajutat sora soţiei şi o prietenă, tot doctoriţă. Nu mai pridideam. Adunam singuri plantele şi tot singuri făceam şi extractul. Eram ocupaţi până peste cap. Dimineaţa, când ieşeam din casă, treceam printr-o mulţime de oameni, iar seara astupam telefonul cu pături şi perne, să nu-l mai auzim", îşi aminteşte dr. Elthes.

Curând, soţii Elthes nu au mai reuşit să prepare "ceaiul" în cantităţile cerute, salvarea venind de la un bolnav din Ploieşti care i-a făcut un cazan din inox de 200 litri. Apoi, fostul director de la Alumina, Constantin Ştefănoiu, l-a mai ajutat cu încă două, la fel de uriaşe. Dacă a avut probleme cu autorităţile? Nu. "Organele ştiau că avem «spate» şi ne-au lăsat în pace. Ba eu am fost nevoit de două-trei ori să apelez la Miliţie, pentru că şi curtea îmi era plină şi nu aveam linişte nici să dormim"...

Bucuriile celebrităţii

Un al doilea articol din "Flacăra" i-a sporit şi mai mult faima, după ce mai mulţi pacienţi, ei înşişi medici, au depus mărturie despre efectele miraculoase ale "ceaiului" lui Elthes. Perioada ’87-’89 a fost cea mai ocupată din biografia sa: atunci, la iniţiativa OSIM, descoperirea a şi primit brevete într-o mulţime de ţări de pe toate continentele, din Austria, Germania şi Elveţia până în Franţa, Statele Unite, Japonia şi Uniunea Sovietică.

În 1989, medicamentul a fost lansat pe piaţă şi sub formă de comprimate, produse la Plantavorel, o fabrică de tradiţie în procesarea plantelor în scop medical. Denumirea de Elcohep, explică dr. Elthes, vine de la numele său şi al unui profesor de la Facultatea de Farmacie din Bucureşti, Octavian Contz, care l-a ajutat cu cercetările, plus "hep" de la "hepatos" (ficat, în greceşte). "Aprobat de Institutul Naţional al Medicamentului, produsul respecta cele mai stricte reguli şi prezenta cele mai solide garanţii", spune orădeanul, devenit între timp un răsfăţat al autorităţilor, care i-au înfiinţat o secţie cu 100 de paturi la baza de tratament a Hotelului Lotus din Băile Felix.

În dizgraţie

Schimbarea de regim din 1989 nu avea cum să nu-i afecteze statutul, dar nu din cauza politicii, ci a unor colegi orădeni. "Unii din necunoaştere, alţii din invidie, vorbeau de şarlatanie, chiar dacă eram invitat la tot mai multe simpozioane în străinătate", spune dr. Elthes, concediat în 1991 de la Spitalul Judeţean şi rămas şi fără secţia din Felix.

Supărat că nu i-au fost respectate drepturile de proprietate intelectuală, în 1995 a deschis un proces împotriva Plantavorel dar, în loc ca fabrica să-i achite sumele cuvenite din exploatarea mărcii, în 2004 a oprit producţia Elcohep. Între timp, medicul orădean şi-a continuat activitatea pe cont propriu, ajungând la o concentrare a extractului mult superioară, astfel încât bolnavii să nu facă atâtea drumuri pentru a-şi primi "ceaiul", cum zic ei.

Dr. Elthes a avut oferte din străinătate, dar a preferat să rămână în ţară, în speranţa că va găsi un alt producător. "Eficacitatea extractului nostru o depăşeşte pe a oricărui medicament clasic de pe piaţă. Niciunul nu a vindecat bolnavii hepatici cu etiologie toxică ca Elcohep. Poate nu sună bine din gura mea, dar practica din trei decenii dovedeşte că în primii 2-3 ani de tratament bolnavul se simte deja bine, iar în 7-8 ani se poate considera vindecat, dacă respectă şi un regim de viaţă sănătos". Cele mai mare succese? "Pacienţi pentru care s-a şi cumpărat coşciugul mai trăiesc şi acum!".

Fără "moştenire"

Regretul doctorului Elthes este, totuşi, că nicio companie farmaceutică nu-i pune în valoare descoperirea la scară industrială. Chiar dacă mai multe firme s-au arătat interesate, o singură fabrică din Ungaria, fosta Alcaloida, unde a susţinut dosarul de producţie împreună cu profesorul Octavian Contz şi cu Gavril Raţ de la Târgu Mureş, încheind în acest scop un precontract. După o lună, însă, i-au comunicat abandonarea proiectului.

"M-au invitat la Budapesta să-mi spună că fabrica a fost privatizată şi noul proprietar, o firmă americană, a impus renunţarea la orice produs nou pentru a fabrica produsele din SUA", spune descoperitorul Elcohep. "În această industrie interesele sunt uriaşe, iar medicamente a căror producţie costă sute de milioane de dolari probabil nu pot fi abandonate pentru unul de zeci de ori mai ieftin", crede orădeanul.  

Ajuns acum la o vârstă la care el însuşi a început să aibă probleme, din pricina unui picior beteag, dr. Elthes spune că nu mai poate răspunde la noi solicitări, în 2-3 ani urmând să renunţe atât la consultaţiile pe care încă le mai dă împreună cu soţia bolnavilor din evidenţe, cât şi la producţia "ceaiului" de care industria farmaceutică nu se arată interesată. Ceea ce, oricât de trist sună, înseamnă că secretul atât de folositor va dispărea odată cu el...


IMAGO CHRISTI
De la ştiinţă la artă

După zeci de ani de medicină, descoperitorul Elcohep se pregăteşte să-şi susţină doctoratul, dar în... arte plastice. Cu câţiva ani în urmă, dr. Elthes Ladislau şi-a descoperit pasiunea pentru acest domeniu şi chiar a urmat cursurile Facultăţii de Arte din Oradea, pe care a absolvit-o în 2010, după care a susţinut şi un master de doi ani la Facultatea de Arte din Cluj Napoca, unde în urmă cu aproape patru decenii absolvise Medicina.

Acum se pregăteşte de doctorat, lucrând la o teză despre reprezentările coborârii de pe cruce a Mântuitorului în pictură, în diferite perioade şi curente artistice. "Nefiind utilizator de internet, nu mă poate bănui nimeni de vreun plagiat, Doamne fereşte!", glumeşte dr. Elthes despre moda doctoratelor dobândite necinstit.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Imi pare rau ca se retreage
Imi pare rau sa aud ca tratamentul doctorului Elthes nu a fost promovat. Tata-l meu a fost un beneficiar al acestui tratament care intradevar a functionat. Cu acele ceaiuri a reusit sa renunte la tratamentul extrem de scump si analizele ii ieseau din ce in ce mai bine pana cand ficatul lui a inceput sa functioneze normal. Singura problema era naveta intre Galati si Oradea.
Postat 07 Martie 2016, 15:53 de vectra_marian
material slab
Povesti de adormit pateul, spuse de un vraci cu titlu de doctor. Lovitura de pedeapsa pentru autor: sa urmeze o cura cu apa de cris, pana i se dezmorteste simtul critic.
Postat 21 Octombrie 2015, 15:18 de u2brutus
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON