URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Iulie 2019, 19:45

Reacţia KFC în scandalul cărnii cu viermi de la localul din Oradea

Reacţia KFC în scandalul cărnii cu viermi de la localul din Oradea foto: kfc.ro

Lanţul de fast food KFC a reacţionat, joi după amiază, după aproape 24 de ore, la scandalul cărnii cu viermi de la Oradea, susţinând că a făcut verificări în local, că procedurile urmate de personal au fost corecte şi că mâncarea cumpărată de o orădeancă în cursul zilei de miercuri nu ar fi avut cum să fie contaminată cu viermi în restaurantul KFC Oradea Drive Thru, de pe Bulevardul Decebal din Oradea.

Informaţiile au fost transmise în urma solicitărilor BIHOREANULUI, printr-o firmă de PR în numele Echipei KFC România, iar, în esenţă, reprezentanţii brandului afirmă că au proceduri stricte, cu verificări periodice şi amănunţite, care nu ar fi permis "contaminarea" cu viermi a mâncării comandate de la localul orădean.

Pe scurt, reprezentanţii KFC au subliniat că produsele comercializate "sunt proaspăt preparate în fiecare zi", cu respectarea normelor de siguranţă alimentară, şi că nu îşi asumă problema apărută, dat fiind că reclamaţia nu a fost făcută pe loc, în local, ci la aproximativ 4 ore de la achiziţie, timp în care nu se știe ce s-a întâmplat cu produsul respectiv și în ce condiții a fost ținut.

"Având în vedere susţinerea clientului potrivit căreia a achiziţionat produsele pentru consum la domiciliu, precizăm faptul că, odată preluate produsele spre consum în afara locaţiei, nu se mai poate controla modul şi/sau condiţiile de depozitare al produselor achiziţionate de către client, mediile cu care acestea ar putea intra în contact şi de la care s-ar putea contamina, timpul pentru care clientul ar putea păstra acele produse etc. În acest mod, nu ne putem asuma toate aceste aspecte menţionate anterior, din momentul în care produsele au fost preluate din restaurant. Comanda a fost achiziţionată în jur de ora 16.00 şi reclamaţia a fost făcuta după aproximativ 4 ore de la achiziţie, respectiv la ora 20:00, interval în care aceasta nu a mai fost sub supravegherea noastră", arată informarea.

Reprezentanţii KFC susţin că, în urma apariţiei incidentului, au fost făcute verificări în restaurant "şi nu au fost semnalate alte situaţii similare, iar produsele folosite în această perioadă provin din aceleaşi loturi".

"Prin urmare, vă putem asigura că pretinsa contaminare nu provine din restaurantul nostru şi, mai mult decât atât, produsul a suportat tratamente termice de 160*C, fiind păstrat în cabinete închise la temperaturi cuprinse între 80*C şi 63*C şi servit clienţilor în stare caldă. Concluzionând, în urma verificărilor interne efectuate, nu a rezultat încălcarea procedurilor de lucru", arată punctul de vedere transmis redacţiei.

După cum BIHOREANUL a mai scris, o orădeancă a sesizat ziarul, miercuri seară, că, în cursul după amiezii - la ora 16.35 conform bonului fiscal - a cumpărat un meniu Bucket for one, pentru ea şi nepoţica ei, de la localul non-stop de pe Bulevardul Decebal. În susţinerea spuselor sale, aceasta a trimis ziarului şi fotografii, ca să "nu mai fie afectaţi şi alţi clienţi". A observat abia acasă că în meniu erau şi "ingrediente" care nu-şi aveau locul. "I-am văzut când mâncam, 1-2 viermi. Am observat pe o bucăţică, unde erau la suprafaţă. Dacă daţi zoom la poză se văd", a mai susţinut femeia, cu rugămintea să i se păstreze anonimatul.

Contactat de BIHOREANUL, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, Giani Bura, a dispus miercuri seară un control. Potrivit unui comunicat transmis joi, a fost verificată "respectarea de către operatorul economic a condiţiilor prescrise şi declarate, pornind de la produsele finite, materiile prime utilizate, la data şi ora controlului nefiind regăsite aspectele reclamate".

De altfel, era puţin probabil să mai fi găsit nereguli, dat fiind că angajaţii CJPC au făcut controlul la cel puţin 4 ore de la achiziţia produsului, răstimp în care reclamanta - potrivit propriilor spuse - luase deja legătura cu reprezentanţii localului, pe care i-a înştiinţat despre problemă şi care astfel ar fi avut timp să remedieze situaţia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Evrika!
După zeci de ani de zile în care pasionaţi de bucătărie şi bucătari din toată lumea au încercat să descopere care sunt ingredientele secrete ale amestecului care face ca preparatele KFC să fie atât de crocante şi de gustoase, se pare că încercările au luat sfârşit.
Postat 22 Iulie 2019, 05:51 de User anonimizat
Magnificent
Un exemplu de gindire logica.Produsul a fost conform,contaminarea a survenit in cele 4 ore dintre achizitie si reclamatie, in afara magazinului.Punct.Se exclude varianta carnii contaminate cu viermi in stare cruda,tratamentul termic aplicindu-se atit carnii cit si vierilor.Problema se reduce drastic la urmatoarea dilema: viermele era crud sau prajit? OPC-ul sa decida daca e buna pentru consum carnea cu viermi tratata termic dimpreuna,adica together.
Postat 18 Iulie 2019, 21:43 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON