URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 20 FEBRUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Umblă pe la casele oamenilor o doamnă cu o sacoșă plină cu bani. Bate la ușă și întreabă: „Câți locuiți aici? Cinci persoane? Poftim 15.000 de euro”. Merge din casă în casă și dă fiecărui orădean câte 3.000 de euro. Doamna de care vorbim este Coana Europa. Ea ne dă bani, dar are și pretenții...
Zic şi eu
Adrian Cris
Miercurea trecută, eurodeputatul Emilian Pavel, de la PSD Bihor, a strălucit în efortul de a merita un nou mandat, la concurenţă cu mulţi alţi colegi, de la multilateral dezvoltata Rovana Plumb (atoate-ministră, la Mediu, Fonduri Europene, Educaţie, Transporturi) până la Gabriela Zoană (o antieuropeană aproape declarată). Miluţ a încercat, în sincron cu tot Partidul, cu Guvernul, cu ministrul (in)Justiţiei şi cu trompeţii din presa arondată, să blocheze candidatura fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi la conducerea viitorului Parchet European.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E frustrant, enervant și, în final, chiar amuzant să vezi cum omul obișnuit se implică trup și suflet în orice de pe lumea asta (fotbal, tenis, religie, medicină, finanțe și bănci, cinematografie, rețete de zacuscă, vaccinuri naturiste și adevărul despre daci etc.), dar întoarce capul cu dezgust de la singurul domeniu care îi influențează viața de zi cu zi și viitorul pe termen lung, cel mai blamat, dar și cel mai important dintre toate - politica.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Printr-o decizie din 29 ianuarie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că procesele verbale încheiate de ANAF la solicitarea procurorilor, care erau utilizate pe scară largă în dosarele de evaziune fiscală, nu mai pot constitui probe în procesele penale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pleureziile sunt acumulări de lichid în spaţiul pleural (pleurele reprezintă 2 membrane care învelesc fiecare plămân şi care se află una în prelungirea celeilalte formând un "sac" închis). După natura lichidului pleureziile pot fi exudative (lichidul conţine o cantitate mai mare de proteine) sau transudative (lichid cu conţinut proteic mai mic). 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Statistic vorbind, milenialii stau mai puţin într-un loc decât generaţiile precedente. Nu petrec mai mult de doi ani într-o companie şi nu ezită să sară la oportunităţi mai bune de muncă atunci când acestea se ivesc. Pun mare preţ pe libertate şi mobilitate aşa că mulţi dintre ei sunt fie freelanceri, fie nomazi digitali.
07 Noiembrie 2012, 09:45

Câini cu cip în coadă: Stăpânii de câini, obligaţi să-şi sterilizeze şi să-şi microcipeze patrupedele

Câini cu cip în coadă: Stăpânii de câini, obligaţi să-şi sterilizeze şi să-şi microcipeze patrupedele MUSAI, DAR NU ACUM. Obligativitatea sterilizării tuturor câinilor cu stăpân din Oradea intră în vigoare abia peste un an, în octombrie 2013. Până atunci, Primăria va face recensământul tuturor patrupedelor din oraş
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Indiferent că au stăpân sau nu, căţelele nu vor mai putea ridica coada când au chef. Aleşii orădenilor au decis că toţi câinii din oraş trebuie sterilizaţi, cu excepţia celor de rasă şi destinaţi reproducerii controlate, precum şi a celor cărora operaţia le-ar periclita sănătatea, orădenii care nu doresc sterilizarea urmând să fie obligaţi la plata unei taxe suplimentare.

De asemenea, toate patrupedele vor fi microcipate, ambele măsuri având un scop comun: pe străzile oraşului să nu mai bântuie câinii vagabonzi.

Cip mic

Regulamentul privind controlul reproducerii tuturor câinilor de pe domeniul public sau privat şi preîntâmpinarea răspândirii bolilor zoonotice (adică transmise de la animal la om) are două prevederi obligatorii importante: sterilizarea şi microciparea tuturor căţeilor din oraş, indiferent că au sau nu stăpân.

Microciparea presupune injectarea sub pielea animalului a unui cip de mărimea unui bob de orez, care va conţine datele de identificare ale câinelui. Cu un aparat de scanat anume creat, cipul va dezvălui identitatea stăpânului câinelui, măsură menită să prevină abandonul animalelor pe străzile oraşului.

Variantă pe bani

Dacă microciparea se va aplica oricărui câine, sterilizarea în schimb este o măsură de la care unii pot scăpa. Mai precis, nu va fi obligatorie sterilizarea câinilor destinaţi reproducerii controlate şi nici a celor pentru care intervenţia ar presupune un risc major. Dacă un stăpân pur şi simplu nu doreşte să-şi sterilizeze animalul, dar nici nu se încadrează în cele două categorii de excepţie, va trebui să achite anual o taxă de 100 de lei şi, în cazul în care deţine o femelă, să prezinte Primăriei dovezi că nu a abandonat puii acesteia pe străzi.

Înainte de a aplica măsura sterilizării, Primăria va face, însă, un recensământ al câinilor din oraş, astfel că sterilizarea va deveni obligatorie abia din octombrie 2013. După această dată, stăpânii orădeni prinşi că încalcă regulamentul vor fi amendaţi cu sume între 400 şi 800 de lei dacă nu respectă prevederile cu privire la sterilizare, respectiv între 300 şi 600 de lei pentru încălcarea prevederilor referitoare la microcipare.


VOCEA STRĂZII 

Ce credeţi despre hotărârea municipalităţii de a obliga orădenii să-şi sterilizeze câinii, în caz contrar punându-i la plata unei taxe anuale?

02 Diana Lapos.jpgNu am nimic împotrivă să-mi sterilizez câinele. Mi se pare corectă decizia, căci aproape în fiecare zi văd câini, chiar şi pui, lăsaţi pe străzi.
Diana Lapoş (foto), 24 ani, studentă

Ţinând cont că eu am grijă de câinele meu şi mă asigur că nu face pui, nu văd de ce să fiu obligat să-l sterilizez ori să plătesc vreo taxă.
Adrian Cernău, 66 ani, pensionar

02 Sanda Negrutiu.jpgSunt revoltată de hotărârea asta, căci sterilizarea creşte riscul apariţiei unor boli. Nu m-ar deranja, însă, să plătesc o taxă modică pentru câinii comunitari.
Sanda Negruţiu (foto), 52 ani, contabilă

Colectarea unei taxe de la stăpânii de câini nu e o idee rea, dar nu mi se pare normal să mă oblige Primăria să-mi sterilizez câinele de care am grijă.
Ionel Popa, 23 ani, student

02 Diandra Vieru.jpgEu am grijă de câinele meu şi nu văd de ce, în aceste condiţii, cineva m-ar obliga să-l sterilizez. Nu sunt de acord cu decizia Primăriei.
Diandra Vieru (foto), 17 ani, elevă

Nu cred că stăpânii ar trebui obligaţi să facă asta. Nu e corect, pentru că oricum vor fi puşi la plată, ori pentru sterilizare, ori pentru taxă.
Dorin Chişe, 32 ani, asistent social

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
Câini cu cip în coadă: Stăpânii de câini, obligaţi să-şi sterilizeze şi să-şi microcipeze patrupedel
aceasta lege nu face decit multa lume sasi abandoneze caini mi se pare o prostie sa fim obligati sa platim o suma care multi dintre noi nui avem
Postat 15 Martie 2014, 21:26 de marian
Felicitari
FELICITARI si curaj in continuare .
Postat 08 Noiembrie 2012, 12:42 de remus hagiu
trebuie facut ceva
Orice idee buna trebuie aplicata . A nu face nimic duce la cheltieli crescute cu capturarea , cazarea si daca trece regulamentul cu eutanasierea.
Postat 08 Noiembrie 2012, 12:40 de rodica stanis
@pip.ule
Bine zici, cum de nu s-a (mai) gandit nimeni ? Sa-i sterilizam in prima urgenta pe cei ce fac plozi si traiesc (adica umbla aproape tot timpul beti !) din banii primiti pt. copii ! Sau ii ,,inchiriaza'' ori ii vand, la propriu, ( practic le semneaza actele de sclavi) pe bani. Nu te-a indignat asta, nu ai protestat ? Te trezesti doar cand vezi un catel pe strada, dar cand vezi mucosii aia scosi dezbracati la cersit vara/iarna treci mai departe, te faci ca nu vezi, canalie !
Postat 08 Noiembrie 2012, 12:38 de pip
sterilizeaza te pe tine
ba sterilizeaza te pe tine si pe familia ta pip, aaaaah, n ai familie, tiguramatii esti prea ocupat sahranesti catei in chizdamatii, mai bine ai dona banii aia pt copiii care n au ce minca...
Postat 07 Noiembrie 2012, 22:02 de pip.ule
sterilizare
eu locuesc la casa nu omor puii ci raman tot timpul la mine pina ce nu gasesc stapini pt ei,si pina acuma tot timpul am gasit.asta e una,a doua eu nu lam votat pe acel dobitoc care a avut aceasta idee!dar in schimb las steriliza si pe el,ea si si pe toata familia lui,ei.nehalitii au ajuns la fundu sacului si nu mai au de unde fura,oare pina cind!?as mai intelege o suma mai mica 20-30 ron anual dar nu primariei!nici gind ca de acolo dispare totul cu acte in regula,sa se dea la sos dog de exemplu,DAR NICIDECUM PRIMARIEI!!!!!!
Postat 07 Noiembrie 2012, 19:34 de pip
PERSISTĂ PROSTIA
Văd că aceasta este principala grijă a consiliului local ca să nu spun ANAL deoarece, parcă de la un timp, gândesc mumai cu fundul nu cu creierul pe care, se pare, de mult nu l-au mai supus unor exerciţii de logică elementară. Să vedem cum o să pună în practică aceste decizii asta în cazul în care Tribunalul nu se va pronunţa ca şi în cazul eutanasierii. Voi cei de la primărie chiar ardeţi gazul de pomană pe banii noştri. Luaţi hotărâri pentru care să aveţi sprijinul comunităţii nu oprobiul public. Dacă nu aveţi idei vă propun eu una: "Pentru pensionarii care au pensia de numai 350 de lei subvenţionarea cu 100% a costului încălzirii şi asigurarea a două mese calde în fiecare zi". MERGE? SAU VĂ ARDE PREA TARE LA BUZUNARE? GUNOAIE UMANE CE SUNTEŢI.
Postat 07 Noiembrie 2012, 16:40 de ALEXANDRU
Prostie
Evident ca nu sunt de acord cu masura asta. Eu imi tin cainele la oras doar iarna si pana la jumatatea primaverii. In rest il tin la tara. In timpul in care sta la oras este imposibil sa intre cainele meu in contact cu alti caini fara ca eu sa nu fiu de fata. Deci este exclusa reproducerea accidentala. In cazul asta dau bani degeaba sau ii distrug sanatatea cainelui meu doar de dragul unor tampiti. Aici vor intra majoritatea cainilor pt. ca foarte putini cani pot fi dovediti ca destinati reproducerii cu acte in regula.
Postat 07 Noiembrie 2012, 14:45 de Mrius
absolut corect
Exact ca-n occident! E clar ca toti cei care se impotrivesc sau maraie la aceste masuri care functioneaza in tarile normale sunt loviti in cap definitiv.
Postat 07 Noiembrie 2012, 14:14 de sergiu
javrelor
sterilizati i si pe stapinii lor, niste animale imputite si jegoase de cea mai joasa speta care in loc sa creasca sau macar sa ajute niste copii amariti, ca sint destui pe lumea asta, mai bine umfla burtile potailor...
Postat 07 Noiembrie 2012, 13:15 de potailor
&
Sterilizarea in sine nu este ea problema. Problema consta ca dupa sterilizare toate animalele se deformeaza, se ingrasa peste masura si nu poate fi oprita aceasta stare anormala cauzata de lipsa hormonilor sexuali. Prin aceasta metoda se condamna toate animalele la o viata groaznica, dificila, urata. DA ciparea poate rezolva partial problema caci se pot urmarii cainii . Atunci se va vedea ca acesti caini comunitari sunt vesnic adusi din localitatile limitrofe si nu sunt aruncati pe strazi de oradeani. O alta sursa a acestor caini sunt "iubitorii" de animale care cumpara pui pentru joaca copiilor de la piata sau aiurea, cand cresc sunt dificil, greu de tinut in bloc si atunci acesti "iubitori" ii arunca pe strazi sa moara de sete si/sau foame. Nu cei ce stau la acse arunca anumalele in strada ci cei ce stau la bloc.
Postat 07 Noiembrie 2012, 10:34 de scortosul
count display

FOTO BIHOREANUL

  • „Eu cu cine votez?” – Lansarea celei mai recente cărţi a conferenţiarului Cristina Matiuţa, despre dinamica partidelor, prilej de dialog cu publicul (FOTO)
  • Mii de turişti la Sărbătorile Zăpezii de la Vârtop. IMAGINI SPECTACULOASE
  • Lăzăriștii au avut o zi dulce: Carnavalul prăjiturilor, scenete și spectacole cu ocazia zilei școlii (FOTO)
  • Musicalul Mamma Mia în Oradea: Aproximativ 1000 de persoane au cântat împreună, cucerite de povestea de dragoste dintre Loredana și Cornel Ilie (FOTO / VIDEO)
  • Protest inedit la sediul PSD Bihor: Învăţământul este subfinanţat, dar partidele devin milionare pe banii noştri! (FOTO / VIDEO)
  • Primare, vrem parcare! Un loc la trei mașini: Criza locurilor de parcare din centrul Oradiei, fără soluţii până anul viitor (FOTO)
  • Incendiu la Baroul Bihor! Mai multe documente au luat foc în biroul unor avocați (FOTO / VIDEO)
  • La mulţi ani cu delicii! Janette Cakes, business-ul pornit de o tânără orădeancă de 23 de ani, aniversează un an de la înfiinţare (FOTO)
  • E praf! Un alt drum judeţean, cel dintre Salonta şi Tinca, este plin de gropi (FOTO)
  • Incendiu în centrul Oradiei: O casă a luat foc, pe strada Ady Endre (FOTO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON