URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iulie 2018, 12:51

Poliţiştii nu mai sunt obligaţi să scrie în procesul-verbal durata suspendării permisului!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În 19 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a stabilit că neconsemnarea în procesul-verbal de sancţionare contravenţională a sancţiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce, a intervalului în care acesta este suspendat şi a temeiului juridic este sancţionată cu nulitatea relativă parţială a procesului-verbal, dar numai cu condiţia producerii unei vătămări petentului, adică şoferului, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii de reţinere a permisului de conducere.

Mai pe româneşte, instanţa supremă spune că nu importă dacă agentul constatator a trecut sau nu suspendarea permisului în procesul-verbal, fiind suficient ca sancţiunea suspendării să fie prevăzută în lege, mai ales că termenele de suspendare de 30, 60 sau 90 de zile nu pot fi majorate sau reduse de poliţist tocmai pentru că termenele legale sunt clar determinate.

Pentru a ajunge la această concluzie, Înalta Curte a notat că în urma modificării din 2007 a Codului Rutier nu au fost operate şi modificările corespunzătoare ale Regulamentului de circulaţie pe drumurile publice, în sensul că nu a fost actualizat formularul de proces-verbal, care nu are nici acum rubrică pentru sancţiunea suspendării.

Astfel, concluzia este că în condiţiile în care formularul procesului-verbal nu prevede în mod expres o rubrică unde să fie consemnată distinct sancţiunea suspendării dreptului de a conduce, iar această sancţiune rezultă în mod expres din dispoziţiile legale, este evident că sancţiunea operează chiar dacă nu este dispusă expres.

Deşi suntem în prezenţa unei decizii obligatorii care trebuie respectată, nu putem să nu remarcăm caracterul ei ilogic. Altfel spus, în loc să schimbăm un formular din 2007, schimbăm principiile dreptului, prezumând că există o sancţiune în lipsa dispunerii ei. Pe de altă parte, se pare că Înalta Curte apreciază că pentru poliţist ar fi o sarcină disproporţionată să scrie în procesul-verbal pentru cât timp suspendă un permis de conducere!

În aceaşi logică, prin absurd, în viitor ne putem aştepta să nici nu mai existe procese penale dacă se va prevedea o pedeapsă fixă în lege pentru fiecare infracţiune.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
O masura
laudabila !!! Oricum nu cititul si scrisul sunt punctele forte ale politistilor !
Postat 20 Iulie 2018, 21:20 de nealiniat
Când doi avocați au opinii diferite, e clar că realitatea e confirmată de a treia !?!
Iar bați câmpii, Ursuța !?! Păi dacă intervine condiția reținerii permisului, iar contextul e cu vătămare de persoană ... nu îți e clar că suspendarea se exercită de la sine, iar instanța va decide perioada stabilită, cu interval de la minim la maxim, prin lege? Sau crezi că dintr-un accident rezultat cu victime ... scapi simplu, plecând acasă doar cu o eventuală amendă sau un avertisment ?!? Ne vedem pe la instanțe ... și îți mai explic !?!
Postat 20 Iulie 2018, 15:25 de CrisDumi
Dinte pentru dinte...
De acum încolo nici cei care fac legi proaste nu trebuie sa fie catalogați drept niste proști. Se va înțelege de la sine.
Postat 20 Iulie 2018, 13:42 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON