URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 16 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
04 Iunie 2019, 10:33

Je suis Dragnea!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Eu sunt Dragnea! Asta ne-a transmis şeful PSD Bihor lunea trecută, în primul interviu dat după cea mai drastică înfrângere a PSD. În ziua în care „prietenul meu Liviu Dragnea” era condamnat pentru furt de la copii săraci în folosul Partidului şi abia ajunsese la puşcărie (sub acoperire!), Ioan Mang ne spunea, sfruntat, că „Liviu Dragnea nu merita acest lucru. Dragnea nu a furat nimic!”. Mai lipsea să adauge că nici el, Ioan Mang!

De mirare? Nicidecum. Iată ce spunea despre alegători duminică seară, când afla tocmai de la Antena 3 că Partidul a pierdut: „E posibil să-i deranjeze că le-au crescut salariile şi pensiile”. Nerecunoscători, adică, românii şi-au trădat binefăcătorii care, în schimbul votulului, a libertăţii adică, le-au dat de doi lei bunăstare. Ceea ce şeful PSD Bihor gândea în acea seară avea să traducă abrupt, a doua zi, tovarăşul său din Argeş, Rădulescu-Mitralieră: „Medicii să dea înapoi salariile mărite, profesorii să meargă la cules de fructe în Europa!”.

Pe 26 mai, o naţiune ce părea somnolentă a amendat hoţia, prostia, nesimţirea. Şi totuşi, o singură zi a mimat Partidul pocăinţa, în cea de după încarcerarea lui Dragnea. Atunci a aruncat Oprişan întreaga responsabilitate pentru anii furaţi României asupra „PSDragnea”, de parcă nu toţi PSD-iştii îi juraseră şefului să meargă „până la capăt”. Şi, tot aşa, o singură zi a fost valabilă directiva lui Dăncilă, „să nu mai vorbim despre justiţie”.

Apoi Partidul, care nici spăşit nu se mai poate preface, ca după Colectiv, şi-a revenit rapid. Prin vocea lui Şerban Nicolae, PSD-iştii i-au promis tovarăşului de drum Tăriceanu că nu-l lasă, fără imunitate, pradă justiţiei. Prin fostul ministru chiar al Justiţiei, Robert Cazanciuc, au zis că vor continua neabătut modificarea Codurilor penale. Prin bilele tuturor deputaţilor au pus în locul lui Dragnea din Parlament un ins ce pescuia cu acesta din aceeaşi barcă, în aceleaşi ape.

Fulgerător şi obraznic a răspuns bătrânul securist de la Externe, Meleşcanu, că preşedintele e de vină că Diaspora n-a putut vota, aşa că el nu demisionează „nici imediat, nici mai târziu”. Cu ţâfnă şi-a mai dat o dată drumul la gaze şi şefa Jandarmeriei: nici ea nu renunţă la funcţie, „nici imediat, nici imediat”. În Focşani, un consilier a cerut ca opozanţii să fie împuşcaţi, iar în Bihor, acelaşi Mang, în feuda sa de la Consiliul Judeţean, urla la opoziţie cu ochii ieşiţi din orbite şi ameninţa cu degetul.

România are nevoie de curăţenie generală şi înnoire autentică, dar PSD nici nu vrea şi nici nu poate să se reformeze, tocmai pentru că-i o grupare de Oprişani, Dăncile, Olguţe, Bădălăi, Mangi şi Bodogi de tot felul. Mii de capete ale unui monstru avid de avere şi putere. Ne-am amăgi, aşadar, crezând că dacă i se taie câte unul nu-i cresc altele la loc.

Soluţia e, deci, una radicală. O spunea în urmă cu peste 2000 de ani un înţelept, Cato cel Bătrân: Cartagina, cetatea corupţiei şi a desfrâului, trebuie distrusă! După nimicirea ei, Roma a început cu adevărat să înflorească.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
Audiatur et altera pars
Google:multinationalele-l-au-pedepsit-pe-dragnea ...sau www.justitiarul.ro/multinationalele-l-au-pedepsit-pe-dragnea/
Postat 04 Iunie 2019, 22:53 de excalibur
Dragnea forever
@danioan: "Vrând, nevrând, nivelul de trai a crescut in România in ultimii ani. Sunt curios, cum vor reuși PNL, USR, cu Sica mandolina și cei care se legau pe jos cu lanțuri in parlament, să-l coboare inapoi. Dar, dacă vor reuși, înseamnă ca pe ei ii meritam " ...le-ai potrivit,bravos .Psd-ul e toxic, dar dragnea&vilcov au facut o scamatorie interesanta.Tipic romanesc sa bagi asemenea valori la puscarie.Puscaria va fi noua rampa de lansare pentru romanii nevinduti.L-am prins intimplator pe Nistorescu la tv in ziua incarcerarii. Zicea ca e clar ca dragnea a fost o tinta, a indraznit sa deranjeze multinationalele si corporatiile...romanii au voie sa plateasca taxe,impozite,accize, sa taca din gura si sa voteze partide si presedinti vindute imperialismului.Pentru ca civilizatia si democratia nu vine gratis,costa.Cei nemultumiti ,sunt liberi sa emigreze...sau sa se mute in Oradea
Postat 04 Iunie 2019, 22:35 de excalibur
duplicat
Politia, parchetul etc. sa se sesizeze si sa-l bage la bulau pe duplicatul asta de Dragnea.
Postat 04 Iunie 2019, 21:12 de DaNu
instigare la exterminare?
Reproduc ultimul alineat cu tot veninul original: "Soluţia e, deci, una radicală. O spunea în urmă cu peste 2000 de ani un înţelept, Cato cel Bătrân: Cartagina, cetatea corupţiei şi a desfrâului, trebuie distrusă! După nimicirea ei, Roma a început cu adevărat să înflorească." Si sa nu-mi spuneti mie ca Adrian Cris nu e un pui de bolsevic.
Postat 04 Iunie 2019, 19:49 de testtest
Felicitări DNA
1. Ion Iliescu, urmarit penal in dosarul mineriadelor 2. Liviu Dragnea, presedinte PSD, condamnat definitiv la 2 ani cu suspendare și încă 3si 6 luni. 3. Victor Ponta, premier, fost presedinte PSD, trimis in judecata 4. Robert Negoita, primar sect 3, urmarit penal 5. Olguta Vasilescu, ministru, urmarita penal 6. Paul Stanescu, senator, anchetat penal 7. Cristian Rizea, deputat, cercetat penal 8. Tudor Pendiuc, primar Pitesti, urmarit penal 9. Catalin Radulescu, deputat, condamnat in prima instanta 10. Gabriel Mutu, senator PSD, urmarit penal 11. Adrian Năstase, prim ministru, preşedinte PSD, condamnat definitiv 12. Viorel Hrebenciuc, vicepreşedinte PSD, deputat PSD, cercetat penal 13. Darius Valcov, ministru de Finanţe, cercetat în stare de arest 14. Dan Sova, fost ministru şivicepreşedinte PSD, trimis in judecata 15. Radu Mazăre, primar Constanta, cercetat în stare de arest 16. Nicusor Constantinescu, preşedinte CJ Constanta, cercetat penal 17. Bunea Stancu, preşedinte al CJ Brăila, condamnat definitiv 18. Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte PSD, cercetată penal 19. Marian Vanghelie, primar sector 5, cercetat în stare de arest 20. Gheorghe Nichita, primar Iasi, vicepresedinte PSD, cercetat penal 21. Adrian Severin, europarlamentar PSD, trimis in judecata 22. Mircea Cosma, presedinte CJ Prahova, cercetat penal 23. Vlad Cosma, deputat PSD, cercetat penal 24. Ovidiu Marius Isaila, senator PSD, trimis în judecată 25. Adrian Duicu, preşedinte CJ Mehedinţi, cercetat penal 26. Ilie Sârbu, senator PSD, urmărit penal 27. Miron Mitrea, vicepres. PSD, vicepres. Camera Deputaților, condamnat definitiv la 2 ani cu executare 28. Şerban Mihăilescu, senator PSD, urmărit penal 29. Dan Nica, europarlamentar PSD, cercetat penal 30. Ioan Adam, Senator PSD, cercetat penal în stare de arest 31. Ion Prioteasa, şef CJ Dolj, cercetat penal 32. Sebastian Ghiţă, deputat PSD, cercetat penal 33. Alexandru Mazăre, senator PSD, cercetat penal 34. Ristea Priboi, deputat PSD, trimis în judecată 35. Maior Lazăr Dorin,fost deputat PSD, condamnat la închisoare cu executare 36. Dumitru Ion, deputat PSD, trimis în judecată 37. Cristinel Bîgiu, presedinte CJ Buzău 38. Mârza Gavril, preşedinte CJ Suceava, trimis în judecată 39. Constantin Nicolescu, preşedinte CJ Argeş, condamnat definitiv 40. Cătălin Voicu, senator PSD, condamnat definitiv 41. Niculae Bădălau, senator PSD, cercetat penal 42. Ion Stan, deputat PSD, condamnat în primă instanţă 43. Nicolae Vasilescu, deputat PSD, trimis în judecată 44. Florin Pâslaru, deputat PSD, cercetat penal 45. Cutean Emilian Vasile, deputat PSD, fost secretar de Stat, condamnat definitiv 46. Constantin Contac, Preşedinte CJ Botoşani, condamnat definitiv 47. Duță Vasile, senator PSD, condamnat definitiv 48. Constantin Boscodeala, primar PSD Buzău, trimis în judecată 49. Victor Mocanu, senator PSD, trimis în judecată 50. Marian Ghiveciu, deputat PSD, trimis în judecată 51. ADĂSCĂLIŢEI CONSTANTIN, deputat PSD, cercetat penal 52. Alexandru Cordos, senator PSD, trimis în judecată 53. Adrian Simionescu, deputat PSD, trimis în judecată 54. Mircea Drăghici, deputat PSD, trimis în judecată 55. Nechifor Catalin, presedinte CJ Suceava, cercetat penal 56. Oana Mizil, deputat PSD, cercetata penal 57. Dontu Ovidiu, senator PSD Suceava, cercetat penal 58. Toni Grebla, urmarit penal 59. Marian Neacsu, vicepresedinte Camera Deputatilor, trimis in judecata pentru conflict de interese 60. Constantin Nita, sef al organizatiei PSD Brasov, fost vicepresedinte PSD, urmarit penal 61. Gheorghe Nețoiu 62, Antonie Solomon, primar Craiova, cercetat penal 63. Marian Neacșu, fost deputat PSD 64. Marius Oprescu, președinte CJ Olt, cercetat penal 65. Silvian Vasile Ciupercă, președinte CJ Ialomița..etc...CONFISCAREA AVERILOR...
Postat 04 Iunie 2019, 14:23 de Sandu1206
@danioan
avand in vedere "v-or" se vede ca esti din familia "d"ancila. Nu ma obosesc sa iti explic cum e cu nivelul de trai pentru ca iar ajung la "v-or" si sunt sigur ca nu intelegi. Somn usor pesedisti. PS: scoala n-a omorat pe nimeni. Vizitati-o
Postat 04 Iunie 2019, 13:38 de gigikent
Copy-paste
Ce părere aveți de articol, domnu’ autor, l-ați citit, sau doar copy-paste mai departe? Va spun eu, e o mizerie de manipulare. E adevărat ca romanilor le e mai “bine” cu greul, ca accepta mai repede reduceri de salarii și de pensii și majorări de TVA și impozite. Nu poți să-i dai la roman putina bunăstare, ca nu știe ce sa facă cu ea. Problema, e totuși alta. Vrând, nevrând, nivelul de trai a crescut in România in ultimii ani. Sunt curios, cum v-or reuși PNL, USR, cu Sica mandolina și cei care se legau pe jos cu lanțuri in parlament, să-l coboare inapoi. Dar, dacă v-or reuși, înseamnă ca pe ei ii meritam
Postat 04 Iunie 2019, 12:09 de danioan
În cazul în care Cartagina=PSD înseamnă că Roma=PNL
Dacă în antichitate Cartagina a reprezentat principalul obstacol și pericol la adresa Romei în bazinul mediteranean, înseamnă că PSD stă în calea instaurării dominației PNL și a angajării rudelor, finilor, afinilor și a oamenilor din PNL în România?
Postat 04 Iunie 2019, 10:57 de stefan212
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3164 RON
  • 1 EUR = 4.7524 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON