URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 22 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-aveţi de unde şti cine-i Lori. E normal, dar asta nu însemnă că nu merită câteva rânduri. Poate nu atât pentru că el, fotoreporterul nostru, Szilágyi Loránd, tocmai a fost recompensat pentru câteva reuşite de anul trecut, câştigând Cupa Fotoreporterilor Bihoreni. Mai degrabă pentru că e unul dintre cei care, în plină tiranie smartphone, în care oricine îşi scoate device-ul pentru orice nimic, continuă să care un DSLR, să socotească zgomotul de lumină, să dea atenţie compoziţiei, subiectului, să dea cele mai bune poze posibile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Prea multă lume nu a auzit de Adrian Berinde! Nici nu prea avea cum, din moment ce singurul post de radio care îi mai scapă câte o melodie în eter este România Cultural. În Oradea, Radio Transilvania, ce îl mai difuza sporadic, și-a banalizat grila de programe la fel ca restul radiourilor comerciale, iar singurul post românesc ce difuzează exclusiv muzică românească, Național FM, pornit tot din Oradea, nu are și nu a avut niciodată o melodie de Adrian Berinde în playlist.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
La sfârşitul anului trecut a fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea nr. 310/2018 pentru modificarea Codului de procedură civilă. Această lege aduce modificări importante sistemului procesual, acestea putând fi sistematizate în trei categorii. Prima categorie de modificări vizează transpunerea în legislaţie a deciziilor Curtii Constituţionale ce au vizat prevederile codului de procedură civilă din 2013 şi până astăzi.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
19 Iulie 2011, 18:18

Ioan Lucian se laudă că Federaţia Patronilor e "cea mai activă promotoare a accesării de fonduri europene"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ioan Lucian, preşedintele Federaţia Patronilor din Bihor (FPB), a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că această organizaţie a fost în ultimii ani "cea mai activă promotoare a accesării de fonduri europene". Lucian s-a lăudat că, în prezent, Federaţia are cinci proiecte în derulare, dintre care patru transfrontaliere, cu o valoare totală de aproximativ 7,5 milioane de euro.

"Avem în desfăşurare cinci proiecte europene, dintre care patru sunt proiecte transfrontaliere. Cele mai importante sunt "Centrul suport de susţinere a afacerilor", un proiect în valoare de 4 milioane de euro, şi "Adaptabilitatea angajaţilor, Succesul Angajatorilor", un proiect de 2,8 milioane euro. Sperăm ca în următoarea perioadă să contractăm şi alte astfel de proiecte", a declarat Lucian.

Conform preşedintelui FPB, prin intermediul primului proiect se urmăreşte reabilitarea corpului C al Cetăţii Oradea pentru amenajarea unui centru de afaceri, iar prin cel de-al doilea, instruirea prin traininguri a angajaţilor în aşa fel încât să dezvolte relaţii mai bune cu angajatorii.

În pofida declaraţiilor preşedintelui Federaţiei Patronilor, lucrurile nu stau chiar "roz" la FPB. După cum se ştie, anul trecut, Lucian, a adus organizaţia în prag de faliment, sediul acesteia fiind debranşat pentru neplată inclusiv de la alimentarea cu energie electrică.

Lucian a fost acuzat că a gestionat prost mai multe proiecte europene, între care chiar cel vizând reabilitarea Corpului C din Cetate, drept pentru care FPB s-a şi rupt în două. La iniţiativa patronului grupului Adeplast, Marcel Bărbuţ, mai mulţi oameni de afaceri locali de succes au înfiinţat Asociaţia Firmelor Bihorene (AFB).

De altfel, în aceeaşi conferinţă de presă, Ioan Lucian a comentat şi despărţirea lui Dan Octavian de Federaţia Patronilor şi trecerea acestuia la AFB. Preşedintele FPB consideră că Dan Octavian ar trebui să mulţumească organizaţiei din care a plecat deoarece aceasta l-a transformat într-o personalitate publică, şi datorită FPB a ajuns să la cârma organizaţiei concurente.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
minciuni
intrebati-l pe luciano ce s-a ales de proiectul european cu ziarul transfrontalier, din care ungurii s-au retras in iarna din cauza "seriozitatii" partii romane. Dupa ce finantarea europeana s-a terminat, la ziar luciano da salarii de tot rasul celor care au mai ramas (foarte putini in comparatie cu echipa de start). degeaba atragi bani europeni daca ii atragi doar pentru smenuri si nu lasi nimic in urma. Sper sa nu fie lasat sa aplice aceeasi reteta a succesului (personal) si la cetate, ar fi pacat, corpul ala de cladire s-ar prabusi clar dupa un an-doi.
Postat 20 Iulie 2011, 09:41 de abcd
MINCIUNI
Mai ai curajul sa iti arati fata in public? Din cauza ta FC Bihor nu este in Liga !! Sper ca ai curaj sa vii si la stadion, sa primesti binecuvantarea oradenilor!
Postat 20 Iulie 2011, 07:39 de FCBH
iar ?
iar a aparut falitul asta ?
Postat 19 Iulie 2011, 22:38 de owner
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Poliţia Bihor în 2018: Au fost identificaţi toţi autorii infracţiunilor de mare violenţă şi toţi şoferii care au părăsit locul faptei (FOTO)
  • 'Infractor chestor şi infractor avocat': Afişe cu avocatul Răzvan Doseanu şi fostul şef al Poliţiei, Liviu Popa, lipite pe instituţii din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • Accident în Ungaria: Cinci români au fost răniţi în apropiere de Borş, după ce maşina lor a fost lovită de TIR şi aruncată-n şanţ (FOTO)
  • 'Sunt sechestrată!' O tânără a ameninţat că se aruncă de la etajul trei al unui bloc din Oradea (FOTO / VIDEO)
  • 'Cum să vinzi o pereche de bocanci în toiul verii'. O tânără orădeancă a lansat o carte cu ponturi de vânzări (FOTO)
  • Vernisajul fotojurnaliştilor: Fotograful BIHOREANULUI, Szilágyi Loránd, a primit Cupa Fotoreporterilor Bihoreni (FOTO)
  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
Ultimele Comentarii

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON