URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 18 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Anul trecut, Zilele întemeietorului oraşului Oradea au fost un succes nesperat. Cifrele privind audienţa au fost ameţitoare, organizatorii estimând chiar 60.000 de participanţi la manifestări. Din start, anul acesta organizatorii au anunţat că ar dori ca sărbătoarea să nu fie una a comunităţii maghiare, ci a tuturor orădenilor. Uşor de zis, dar greu de digerat pentru unii.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, şeful Poliţiei de Frontieră Române, orădeanul Ioan Buda, a dat o veste mare: după o întâlnire cu omologul de la Budapesta, a decis deschiderea "ocazională" a unui nou punct de trecere a frontierei în Bihor, la Santăul Mare, exclusiv pentru "efectuarea unor transporturi de materiale de construcţii" necesare construirii autostrăzii din Ungaria. Nimic rău până aici, dar asta numai dacă avem memorie de efemeridă şi nu ne amintim câteva detalii poate, totuşi, relevante...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un video care a circulat agresiv pe internet, în special pe reţelele de socializare, arată cum un chinez modelează plastic cald într-un vas cu apă, îl amestecă cu vopsea verde deschis şi, după câteva secunde, creează... o varză! O finisează, îi dă forma naturală şi apoi o taie în două. Varza arată 100% real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 7 iunie 2018, în calitate de cameră decizională, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind modificarea Codului de procedură civilă, care a fost trimis Preşedintelui României în vederea promulgării. În condiţiile în care unul dintre principalele subiecte actuale din mass media este reprezentat de modificarea codurilor penale, adoptarea acestei legi, mult mai importante pentru cetăţeanul de rând, a trecut aproape neobservată. Sunt modificate aproximativ 100 de articole din Codul de procedură civilă!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
02 Decembrie 2017, 13:48

Informare meteo: Lapoviţă şi ninsoare, în Bihor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare de ploi, ninsori şi vânt pentru vestul, nordul şi centrul României, valabilă de sâmbătă seară, ora 18, până duminică la ora 23. 

În Crişana, începând de sâmbătă seară, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. La fel va fi şi în Banat, Maramureş, nordul Moldovei şi în zonele montane din Transilvania, spun meteorologii. Izolat se va semnala şi polei. 

Duminică, însă, ploile şi lapoviţa se transformă în fulgi de zăpadă. Între orele 5 şi 23, în judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara, va ninge, susţin meteorologii. "În intervalul menţionat, în vestul ţării, vor fi precipitaţii pe arii extinse, la început mixte, apoi treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, izolat mai consistent. Cantităţile de apă cumulate vor depăşi pe arii restrânse 15-20 l/mp", a mai transmis ANM.

De asemenea, în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în masivele vestice ale Carpaţilor Meridionali se va depune un strat nou de zăpadă. 

"Pe parcursul nopţii de duminică spre luni (3/4 decembrie), precum si în timpul zilei de luni (4 decembrie), local şi temporar vor fi intensificări ale vântului, mai ales la munte, unde rafalele vor depăşi 60...70 km/h, iar pe creste 80...90 km/h, spulberând zăpada", se mai arată în comunicatul meteorologilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Morţii cu morţii: Drumul între DN 79 şi cimitirul din Nojorid, presărat cu buruieni înalte de 2 metri! (FOTO)
  • Culturi distruse: Grindina a făcut pagube enorme în mai multe localităţi din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • Meciuri internaţionale atractive, la turneul internaţional de box 'Memorialul Nicolae Talpoş' (FOTO)
  • The Lion Kings: Campionii României la baschet au prezentat trofeul în faţa fanilor orădeni, fiind primiţi cu aplauze şi confetti (FOTO/VIDEO)
  • Furtună peste Oradea: Ploaia şi vijelia au inundat străzi şi au doborât copaci cu nemiluita (FOTO/VIDEO)
  • Bucurie în Piața Unirii! CSM Oradea este din nou campioana României la baschet! (FOTO / VIDEO)
  • Maşină făcută scrum, pe strada Transilvaniei (FOTO)
  • Sfinţire cu ştaif a Bisericii Sfântul Apostol Andrei (FOTO)
  • Bucuria lucrurilor mărunte: Mii de licăriri în Parcul Cetăţii, la Festivalul Luminii (FOTO/VIDEO)
  • Palatul Vulturul Negru, 'ecran' pentru o proiecţie impresionantă, de Zilele Art Nouveau (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON