Semnale de alarmă
În calitate de preşedinte al Comisiei pentru Drepturile Omului din Senat, parlamentarul bihorean a început demersurile în acest sens încă din primăvară, când împreună cu colegii din Comisia pentru Sănătate a Senatului, a organizat o conferinţă la care au participat peste 100 de reprezentanţi ai unor instituţii publice, instituţii de învăţământ şi medicale, asociaţii ale medicilor şi ale pacienţilor, în urma cărora au fost formulate nu mai puţin de 79 de propuneri pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale pentru copii şi adolescenţi.
Realităţile care au stat la baza iniţiativei senatoarei Biro sunt mai mult decât îngrijorătoare, România având cea mai mare mortalitate infantilă din UE, cea mai mare rată a abandonului copiilor, cea mai mare rată a violenţei juvenile şi în acelaşi timp suferind de o lipsă totală a programelor de sănătate pentru copii şi de lipsa monitorizării calităţii serviciilor medicale pentru copii.
Întrucât această situaţie are consecinţe devastatoare, Biro a iniţiat un pact inter-instituţional pentru sănătatea copilului şi adolescentului, semnat marţi, la Palatul Parlamentului, de către reprezentanţii a cinci ministere (Muncii, Sănătăţii, Educaţiei, Tineretului şi Agriculturii) şi de cei ai altor peste 20 de instituţii şi organizaţii (de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davilla din Bucureşti, Colegiul Medicilor, Societatea Română de Pediatrie până la Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România).
Pas cu pas
"Trebuie să privim cu sinceritate şi realism problemele pe care le avem, pentru că altfel nici nu vom şti ce trebuie să îmbunătăţim", a explicat Biro într-o conferinţă de presă susţinută miercuri la Oradea, pentru a prezenta conţinutul Pactului.
Acesta vizează dezvoltarea serviciilor medicale pentru copii şi impunerea gratuităţii medicaţiei pentru copii, promovarea serviciilor de îngrijire la domiciliu, modificarea Legii Sănătăţii astfel încât medicii din cabinetele şcolare să aibă dreptul de a semna trimiteri către medicii specialişti şi de a prescrie reţete, statul să fie obligat să adopte un program naţional pentru sănătatea mamei şi copilului şi să elaboreze standarde clare pentru monitorizarea şi controlul centrelor de zi, să înfiinţeze un registru naţional al copiilor bolnavi, univeristăţile de medicină să aibă facultăţi de Pediatrie sau programe de studii cu trunchi comun de pediatrie în facultăţile de Medicină Generală, asigurările sociale de stat şi de sănătate să deconteze serviciile individuale de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi, să introducă obligativitatea controalelor medicale periodice pentru copii etc.
"Ideea nu a fost de a face încă un document pe care să-l punem într-un sertar, ci de a crea o masă critică necesară pentru a reforma asistenţa medicală pentru copii şi adolescenţi", a spus Biro, precizând că primele responsabilităţi au fost asumate de cele două comisii de specialitate ale Senatului, care vor propune modificarea şi îmbunătăţirea legislaţiei din domeniu. Biro a mai precizat că va evalua trimestrial şi apoi anual progresele făcute, deoarece sănătatea copiilor este o problemă care afectează întreaga societate pe termen lung.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.