URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Iulie 2011, 16:01

Senator PDL: Liderii UE au comis atentatele de la Oslo

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Senatorul PDL Iulian Urban a scris miercuri pe blog că nu Anders Behring Breivik a comis atentatul din Norvegia, ci actualii lideri ai UE care "au băgat europenilor pe gât multiculturalismul" şi nu s-au opus "colonizării musulmane", generând în schimb gesturi criminale precum cel al scandinavului.

Într-o intervenţie telefonică la Realitatea Tv, Urban a spus că cei care au susţinut că prin postarea sa el îl apără pe atentatorul norvegian pentru faptele sale nu au înţeles nimic din postarea sa pe blog. Urban a explicat că a vrut să atragă atenţia asupra faptului că măsurile luate de guverne împotriva imigranţilor şi discursurile extremiste ale unor politicieni au bulversat populaţia învăţată până acum să fie tolerantă cu diversitatea.

Reacţiile la declaraţiile lui Urban nu au întârziat să apară. Chiar şi din partea colegilor de partid. Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, spune că declaraţiile senatorului Iulian Urban despre colonizarea Europei de către musulmani nu reprezintă poziţia partidului, iar parlamentarul va trebui să spună dacă mai aderă sau nu la valorile democrat-liberale.

"Declaraţiile excentrice ale domnului Urban sunt strict personale şi nu au nici o legătură cu partidul (...) Sunt afirmaţii în textul domnului Urban care se pretează şi unor interpretări periculoase şi tocmai de aceea vorbim cu domnia sa şi vrem să vedem cum evoluează situaţia în următoarele ore, iar partidul va reacţiona dacă simte că domnul Urban dacă s-a desprins de setul nostru de valori", a afirmat, Sever Voinescu, potrivit Realitatea.

Europarlamentarii PSD au cerut, de altfel, PDL-ului să explice dacă acele afirmaţii exprimă poziţia partidului, considerându-le "iresponsabile şi cu puternice valenţe fascistoide". "Prin astfel de manifestări, PDL se apropie de extrema dreaptă, mai ales în contextul în care nu este este pentru prima dată când membri ai PDL exprimă opinii cu caracter fascist sau xenofob!", subliniază europarlamentarii PSD într-un comunicat de presă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Senator PDL: Liderii UE au comis atentatele de la Oslo
PUNETII o mica mustata si hainele militare cu cascheta
Postat 30 Iulie 2011, 17:23 de pip
Primăria Sânmartin vrea cartier 400 de case lângă zona protejată a Pârâului Peţa
ba acuma sa ma scuze lumea,imi plac filmele din cel de al 2 lea razboi mondial si stiam ca am mai vazut aceasta fata.zic imi cer scuze nu vreau sa atac pe nimeni dar se aseamana 90% cu himler.treceti pe google himler si o sa vedeti asemanarea...
Postat 30 Iulie 2011, 17:21 de pip
o prostie
Mai ales ca Norvegia nici nu e membra U.E.
Postat 29 Iulie 2011, 17:25 de Cristi
???
De unde dracu a mai gasit si PD-ul pe pustiul asta, gat-golas de Transilvania.Pare bolnav cu trupul nu cu sufletul.
Postat 29 Iulie 2011, 16:47 de presedintele norvegi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON