URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
10 Septembrie 2017, 11:50

Şeful AMD Bihor, Bántó Norbert: "Cu vignetă pe drumul de Padiş, vom şti numărul turiştilor"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Numit în urmă cu trei luni la conducerea Agenţiei de Management al Destinaţiei Bihor, instituţie în subordinea Consiliului Judeţean răspunzătoare de promovarea turistică a judeţului, noul director Bántó Norbert garantează că este omul potrivit la locul potrivit.

Absolvent al facultăţilor de Geografie şi de Ştiinţe Economice ale Universităţii orădene, cu un doctorat în Geografia turismului, tânărul de 36 de ani a lucrat 13 ani ca profesor, dar are şi un atestat de ghid turistic. Totodată, se declară un pasionat de călătorii, în ultimul deceniu vizitând 25 de ţări. "Merg ca turist, dar şi ca să învăţ cum fac alţii turism", explică el. Experienţa astfel dobândită l-a convins că suntem mult rămaşi în urmă...

Probleme şi soluţii

- Aţi fost numit la şefia AMD Bihor în luna mai, o numire surprinzătoare în contextul în care fostului director nu i s-a reproşat nimic. Explicaţia e pur politică?

- Nu. Având în vedere că am o orientare mult mai mare spre promovare, nu spre hârtii, Consiliul Judeţean a considerat că aşa e mai bine. Răzvan (n.r. - Răzvan Dumbravă, fostul director AMD Bihor) este un om foarte bun pe domeniul de arii protejate şi proiecte.

- Ce v-aţi propus?

- În primul rând, sper că până în noiembrie vom lansa un site despre judeţ cu informaţii la zi, în română, maghiară şi engleză. Din păcate, Bihorul nu are niciun site bun de promovare, s-au făcut site-uri de 2 lei pentru care s-au plătit 20 de lei şi care nici nu sunt actualizate. Prin noul site, vom informa turistul că la nici 2 ore de Oradea poate să meargă la rafting la Vadu Crişului sau la degustare de vin pe Valea Ierului. Aici ne lovim de o altă problemă, trebuie să-i convingem pe cei de acolo să se fiscalizeze. Degeaba au vinuri extraordinare, dacă nu dau factură. Şi mai este o problemă: cum ajung turiştii din Oradea la Vadu Crişului ori în nordul judeţului. Eu nu le-aş recomanda trenul. Căutăm o agenţie care să facă excursii de o zi, cu plecări fixe. De asemenea, mai am în plan un proiect: audio-ghiduri pentru peşteri, unde în prezent se face ghidaj doar în limba română.

Turism în cifre

- Care sunt problemele stringente ale turismului din Bihor?

- În principal, mentalitatea şi lipsa forţei de muncă calificată. Nu avem oameni care să ştie cum să servească sau să vorbească unui turist. O altă problemă este insuficienţa locurilor de cazare. În Bihor, oficial sunt 12.500 de locuri, dintre care în Oradea şi Sânmartin 9.500. Nu putem construi hoteluri sau pensiuni, dar vrem să informăm publicul că legea le permite să dea în chirie în scop turistic anumite camere libere dintr-o casă sau dintr-un apartament.

- Ce date aveţi despre numărul de turişti sosiţi în această vară în Bihor?

- Doar date statistice, care, nu ştiu din ce motive, nu sunt reale. Un exemplu concret: în 2016, în comuna Pietroasa, unde avem 175 de locuri de cazare şi doar 99 turişti. Imposibil! Tocmai de aceea, am propus Consiliului Judeţean să introducem vignete pe drumul de Padiş. O parcare cu barieră înainte să urci. Aşa vom şti numărul turiştilor.

"Vârtop trebuie să devină staţiune"

- CJ vrea să facă Drumul Apusenilor, pentru dezvoltarea turismului în Munţii Apuseni. Cât de necesară este această şosea?

- Porţiunea care ne interesează din punct de vedere turistic este între Stâna de Vale şi barajul Leşu, care acum nu prea e practicabilă. Azi, Stâna de Vale e un capăt, dar dacă am avea drumul, am avea un circuit Oradea - Stâna de Vale - Valea Iadului - Oradea.

- Pentru haosul din Vârtop ce soluţii aveţi?

- Acest sat de vacanţă trebuie transformat în staţiune. Primăria Nucet a declanşat procedura, care presupune un Plan Urbanistic General nou.

- Băile Felix şi Peştera Urşilor, două embleme pentru turismul din Bihor, au aspect de bâlci ieftin. V-aţi gândit care ar fi soluţiile?

- Pentru Felix trebuie să colaboreze Primăria Sânmartin, SC Turism Felix şi operatorii mai mici. La Peştera Urşilor o soluţie ar fi schimbarea administratorului, iar acea ţigănie să o reglementeze Primăria Pietroasa.

În zbor spre Madrid, Roma, Viena

- Aveţi vreun cuvânt de spus în negocierea de noi curse aeriene spre Oradea? De unde credeţi că am mai putea atrage turişti?

- Eu îmi spun părerea, rămâne de văzut dacă mă bagă cineva în seamă. Sunt foarte pasionat de aviaţie, cunosc bine companiile, am zburat cu fiecare. Am propus un zbor din Valencia sau Madrid, şi aş prefera Madridul pentru că geografic e la mijlocul ţării, acolo sunt mulţi români, iar printr-o colaborare Ryanair cu o altă companie, de acolo poţi zbura în 22 de destinaţii din America de Nord şi de Sud. Ar mai merge Roma, cred, şi o cursă de Viena, dar aceasta din urmă nu low cost, ci o variantă business.

- În mod cert, Oradea este o destinaţie importantă. Se pare însă că relaţia între AMD Bihor şi APTOR nu este tocmai bună. Ce vă lipseşte, ca să puteţi colabora?

- Impresia e greşită. Relaţia proastă este între Consiliul Judeţean şi Primărie. AMD şi APTOR au programe comune. Eu le-am cerut părerea, pentru că la târguri de turism, de exemplu, experienţa lor contează mai mult decât doctoratul meu.

- Cum vi se par serviciile turistice din Bihor?

- Doar 20% se ridică la nivel european. Avem mult de lucru, cum am spus, stăm prost la personal. Există doar două-trei restaurante în Oradea unde te simţi ca un rege, în restul eşti ca la o cantină din anii 90.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Cata sinceritate !!!
Tot CJ stie ca ai fost numit politic, pentru ca esti ungur. Ai coloana vertebrala, nu fi las, recunoaste asta. O sa castigi o vigneta cu "cinstit".
Postat 11 Septembrie 2017, 08:02 de feedback
Turismul romanesc = o manea imputita
Imaginati-va cum ar fi daca zona Vartop ar fi exploatata la maxim din punct de vedere turistic. Cum ar fi ca tot acel munte sa fie trasformat intr-un urias complex turistic, destinat sporturilor de iarna? Oricum nimeni nu face nimic cu acel munte si oricum l-au defrisat bajetii inventand nu stiu ce povesti cu paraziti. In fine, ma refer la diferenta a ceea ce se petrece acum acolo, o manea nenorocita nu turism, si un complex turistic in care la varf de sezon sa se afle 100 000 de turisti din toata Europa. Pot sa va povestesc halul in care se face turism la partia de schi Piatra Graitoare, din ceea ce am vazut si am trait eu acolo, personal. Sezonul de schi ar fi trebuit sa inceapa cam pe la inceputul lunii decembrie, doar zapada era cat China. Am avut neplacuta surpriza sa constat ca la partie nu era nici dr@cu. Parca erau in mijlocul verii, toate oprite, nimeni pe acolo sa-ti dea vreo explicatie. Weekend-ul ala s-a dus, desi, repet, era zapada de cel putin un metru pe partie. Urmatorul weekend, au binevoit baietii si fetele care se ocupa cu turismul in zona sa dea startul la partie, doar ca, surpriza din nou, la ora 13.00 telescaunul nu functiona din cauza nu stiu carei defectiuni si nici n-a mai mers in acel weekend, asadar, un alt weekend pierdut. Defapt acel telescaun nu a functionat niciodata conform programului afisat, pana pe la sfarsitul lui ianuarie! Suntem in ianuarie 2017, varf de sezon, zapada ca aurul, dar, bineinteles, nu la partia Piatra Graitoare din Vartop. Telescaunul acela nenorocit pornea INTOTDEAUNA cu intarzieri de 1-2 ore. OK, intr-un final, ajungem in varful partiei. Partia arata ca dupa bombardament, in ianuarie, plin sezon, iti rupeai capul, schiurile, membrele si in principiu multumeai Domnului daca ajungeai jos intreg dupa o partie care era toata transee, damburi, bolovani, pietricele, stalpi neprotejati, etc. In general, o partie mortala din foarte multe puncte de vedere. Pe la sfarsitul lui ianuarie au plantat taman in mijlocul partiei, exact pe unde era traseul de coborare cel mai utilizat, ditamai utilajul de nivelat partia, si acolo l-au lasat saptamani intregi, o capcana mortala la adresa schiorilor din nou, mai ales in zilele cu putina ceata. Acolo s-a stricat, acolo l-au lasat pana la final. Dupa o iarna de blesteme, injuraturi si bombaneli din partea muncitorilor de acolo la adresa turistilor care le cereau sa porneasca dr@cului la ora stabilita in orar, au inceput sa inteleaga, pe la mijlocul lui februarie ca trebuie sa se incadreze in program. Ei bine, surprize din nou deoarece acum telescaunul era pur si simplu blocat de turistii neschiori care se dadeau roata cu telescaunul pentru a-si face selfie, pe cand schiorii asteptau cate 20-30-40 de minute sa prinda o banca libera pe dracovenia aceea. Neregulile crase care parca erau facute intentionat pentru a alunga schiorii spre alte destinatii, nu s-au remediat nici pana la inchiderea sezonului, pe la sfarsitul lui februarie desi, dupa inchidere, au mai fost cateva saptamani cu zapada. Acum, sunt curios cum vor porni anul acesta, dar, prea mari sperante de mai bine, nu-mi fac. Acea zona oricum este folosita sub 10% din potential, dar, managementul pur imbecil, cretin si nesimtit face ca si acel 10% sa se mai imparta odata la 10. Mergeti la sarbi, la kopaonik, sa vedeti ce au facut dintr-un munte cu o inaltime de 2000 m, deci nu departe de Cucurbata Mare. Va asigur ca au profit dupa acel munte cat avem noi cu tot turismul nostru pe un an de zile. In martie, zapada era asa si asa, tunurile de zapada mergeau non-stop, la fel toate instalatiile si se schia 24 din 24 pe majoritatea partiilor. Nu am inteles de ce ai nostri opresc telescaunul la ora 18.00. Nu ar trebui ca unicul, singurul criteriu dupa care sa pornesti sau sa opresti lucrurile pe o partie de schi sa fie numarul de clienti si nu ora??? Pacat ca cei de Vartop par sa nu inteleaga deloc cu ce se mananca turismul sau faptul ca un turism inteligent, orientat din toate punctele de vedere spre multumirea, siguranta si confortul turistilor iti aduce in primul rand bani. Parca am fi o tara de bula, student la fizica nucleara, cand vine vorba de turism. Manevre, jmenuri, tunuri si o viziune 100% manelista. Asa vad eu turismul in tara asta, si cred ca nu sunt singurul care percepe in acest fel turismul si serviciile din turismul romanesc. VIZIUNE ZERO! Asta-i prima regula a celor care spun ca fac turism aici.
Postat 10 Septembrie 2017, 14:39 de User anonimizat
Promovare
Asa promoveaza ei turismul ....excursii de o zi la Vadu Crisului iar cabanei Vadu Crisului i se schimba destinatia ...nu va mai fi motel si restaurant care sa atraga turistii care viziteaza zona va fi o cladire cu destinatie speciala ( de promovare a turismului ) vor cheltui 1.23 milione euro pt. a face o cladire frumoasa inaccesibila pentru turisti ....au construit un pod nou pt. acces la pestera dar n-au amenajat complet traseul de acces ....in unele zone este periculos ....in loc sa puna niste pubele pentru resturi menajere au cheltuit bani pe niste panouri prin care indeamna turistii sa pastreze curatenia ...acum o suta de ani era o scara de acces la baza cascadei ....acum se coboara in 4 labe pe o carare abrupta ....Pestera si cabana Vadu Crisului apartin de Consiliului Judetean ...
Postat 10 Septembrie 2017, 12:38 de Bobo Max
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON