Oficialii ministerelor conduse de PSD şi ALDE dovedesc aproape în fiecare zi cât de slab pregătiţi sunt. Cosmin Butuza, secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sporturilor, a vrut să facă un apel la patriotism, dar a eşuat lamentabil.
"Să punem Centenarul pe tricoaiele noastre (sic!), pe afişele noastre, pe tot ceea ce înseamnă!", a declarant Butuza marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea, alături de preşedintele Federaţiei Române de Şah şi de preşedintele CJ Bihor, Pásztor Sándor, cu prilejul debutului Campionatului European de Şah Rapid, Blitz şi Dezlegări pentru juniori. Fireşte, Butuza ar fi trebuit să spună tricouri, dar cum n-a făcut-o, a ajuns de râsul ţării.
Gafa a fost consemnată de jurnaliştii de la publicaţia PressOne, care joi a publicat un articol critic la adresa guvernanţilor care doar se pozează cu sportivii români premianţi, dar nu-i ajută. Mai precis, tinerii care în luna iulie au câştigat campionatele europene de şah au mers pe banii lor la concursuri.
Totuşi, Butuza, dar şi preşedintele Federaţiei, Sorin Iacoban, s-au pozat, la conferinţa de marţi, alături de campionii europeni, pe care i-au şi premiat cu 1.700 de lei, respectiv cu 1.500 de lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.