Situaţie şocantă la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti. Medicii au decis să închidă secţia de Obstetrică-Ginecologie, pe motiv că nu au medicamentele şi materialele necesare pentru intervenţiile de urgenţă.
Potrivit tolo.ro, pe 1 decembrie, imediat după miezul nopţii, medicii au anunţat la 112 că "am închis secția de Obstetrică-Ginecologie pentru noi internări că nu mai avem cu ce lucra”. Asta după ce ”chiar în această seară o femeie de 21 de ani a născut prin cezariană și i-am făcut rahianestezie cu xilină, ce nu se mai face de 15 ani”.
”Striga la noi de pe masă, că xilina nu ține, dar n-am avut să-i dăm altceva”, au reclamat medicii, citaţi de aceeaşi sursă. În plus, tot din 1 decembrie, acelaşi spital nu mai poate face nici măcar banale analize de hemogramă după ce laboratorul privat contractat pentru acest serviciu a anunţat că sistează activitatea, din motive de neplată.
Un afiş semnat de medicul şef al secţiei, Mihai Dimitriu, a fost lipit şi în spital. "Activitatea secţiei de Obstetrică-Ginecologie şi Obstetrică Patologică este suspendată din cauza lipsei materialelor necesare asigurării asistenţei medicale de urgenţă şi din cauza imposibilităţii efectuării analizelor de laborator", se arată pe afişul cu pricina.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii recunosc lipsurile din spital, dar îi critică pe şeful secţiei care a lipit un afiş prin care deconspiră situaţia.
”Este o situație grea”, a spus Cristian Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, pentru tolo.ro. "Probabil, domnul doctor, din cauza lipsei materialelor din ultimele zece luni, s-a decompensat. Nu a discutat cu conducerea despre problemele de pe secţie la momentul potrivit, iar publicarea unui asemenea anunţ pe zidurile spitalului nu este cea mai bună soluţie”, a mai spus Grasu.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.