URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Februarie 2024, 16:31

Rulikowski... online: Cimitirul din Oradea va avea de anul acesta o nouă poartă de acces auto, un al doilea columbar, dar și o aplicație

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Domeniului Public (ADP) Oradea, care are în subordine și Cimitirul Municipal, are în plan să deschidă anul acesta o nouă poartă de acces pentru autovehicule şi să lanseze o aplicaţie online care va putea fi accesată de orădenii care au contracte de concesionare pentru locurile de veci ori care au persoane înmormântate la Rulikowski.

Noutăţile au fost anunţate joi de directorul ADP, Liviu Andrica, în cadrul unei conferinţe de presă de bilanț, la Aquaparkul Nymphaea.

"Ca un afiteatru"

Conform datelor prezentate, în anul 2023, la Cimitirul Municipal au avut loc 1.612 înmormântări, cu 108 mai puţine faţă de anul precedent, dar cu toate acestea au fost încheiate 3.608 contracte de concesionare ori reconcesionare a locurilor de veci, cu 540 mai multe decât în 2022.

Ca noutăţi pentru anul acesta, Liviu Andrica a detaliat că cimitirul va avea o nouă poartă de acces pentru vehicule.

"După cum se ştie, nu numai la înmormântări, ci şi la Paştele Morţilor sau de 1 Noiembrie, zona în care se află cimitirul e aglomerată. Anul acesta, cât de repede, vrem să deschidem o nouă zonă de acces auto. Suntem în faza de proiectare. Va fi în zona Ceyrat, lângă magazinul Lidl. Tot acolo, pe viitor dorim să construim şi o capelă modernă, ca un amfiteatru. Dar asta nu va fi anul acesta", a anuţat Andrica (foto).

Şeful ADP a mai anunțat şi că angajaţii cimitirului testează în această perioadă un program prin care vor să centralizeze toate mormintele şi informaţiile legate de acestea, adică inclusiv când expiră contractele de concesionare.

"În urmă cu câţiva ani, v-am prezentat o achiziţie privind cadastrarea şi inventarierea locurilor de înmormântare în cimitir. În cimitir sunt în jur de 60.000 de locuri pe o suprafaţă de circa 70 de hectare. Aceste locuri nu au avut până acum o evidenţă clară, pe numere, pe capacitate. Anul trecut am început cadastrarea, verificarea în teren şi am achiziţionat un soft care gestionează toate datele legate de cei care au contracte de concesionare. Aşa vom vedea când expiră contractele şi angajații vor înştiinţa titularii sau rudele lor, online, nu doar prin scrisori, cum făceam până acum", a explicat Andrica.

Cont online pentru titulari

Ulterior, ADP ar urma să lanseze o aplicaţie care să poată fi accesată de persoanele care şi-au achiziţionat locuri de veci în cimitir ori care au membri ai familiei înmormântaţi acolo.

"Vrem ca fiecare titular de contract să primească un user cu o parolă. Aplicația va putea fi folosită astfel de el ori de membrii familiei sale ca să vadă locul de veci, în ce stare se află. Ne gândim inclusiv la o hartă a locurilor de veci disponibile care să fie accesibilă pentru toată lumea", a mai spus Andrica.

Încă un columbar

La aceeaşi conferinţă de presă, şeful ADP a mai spus şi că, tot anul acesta, se vor încheia lucrările la cel de-al doilea columbar pentru urnele morţilor încineraţi, care va fi construit în locul gardului de sârmă al cimitirului evreiesc de lângă Capela Municipală.

Proiectul a fost elaborat datorită numărului mare de cereri pentru primul columbar, care a fost dat în folosinţă la începutul anului 2022 în cimitir şi care are 450 de locuri. 

Cel de-al doilea va fi construit aidoma, adică va fi din cărămidă şi va avea nişe (locuri) pentru păstrarea urnelor, ce vor putea fi inscripţionate cu numele răposaţilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
KP aka mama Omida
Vai de capul tău. Bine ca Orădenii si Bihorenii știu ce sa voteze, ca dacă ne luăm dupa tine o sa fim vai si amar.
Postat 16 Februarie 2024, 22:04 de Sandu2100
@KP
"La cât profesionalism emană în intenții municipalitatea, în materie de "online". Si iata ca esti expert si in IT. Este vreun domeniu in care nu esti expert? Eventual pompe funebre, gropar? Portar la cimitir? Esti modelul perfect pe care l-a vrut ceausescu. Esti o ramasita a societatii multilateral dezvoltate gandita de el. Ne demonstrezi zilnic acest lucru aici. Bravo!
Postat 16 Februarie 2024, 13:44 de Biggie
La cât profesionalism emană în intenții municipalitatea, în materie de "online" ...
... nu-i exclus ca să rezulte, din viitoarea aplicație ce va fi funcțională la "paștele morților" probabil, că mortu-i viu și își caută pe hartă locul concesionat, dar care nu se mai vede nici din satelit.
Postat 16 Februarie 2024, 08:35 de KP
..........
E bine cu online ul ca să-și vadă omul locul de veci.Mai ales in perioadele ploioase când săptămâni la rând drumurile dintre morminte se transforma în lacuri de netrecut iar când vine seceta și lacurile dispar pe cale naturala îți trebuie o maceta sa treci de gozul crescut printre morminte că tunsul acesteia se face maxim de doua ori pe an iar daca ai trecut prin toate astea mai trebuie să lupți și cu hoardele interminabile de țânțari nemiloși că doar despre deratizare Andrica cred că nici nu a auzit.E bine deci cu online ul.E bine și pt că probabil vei fi anunțat prompt despre creșterea anuală in ritm exponențial al tarifului pt serviciile ADP. E bine cu online ul,foarte important
Postat 16 Februarie 2024, 00:02 de Robert
vasi/adi13 și alte conturi de PROPAGANDĂ
Tu nu știi nimic, de ăia te zbati ca molusca pe aici, eu zic sa schimbi tratamentul.
Postat 15 Februarie 2024, 19:25 de Sandu2100
sandu cel cu buda-n curte
Eu si tot orasul stim ce ai spus, nu te suci ca nu inventez, ai spus cu gura ta, adica cu scrisul tau. E de inteles ca nu cunosti alti termeni , in afara de frazele scrise pe care le repeti. Lasa mai sunt destui ca tine care nu stiu anumite cuvinte. Ai fost prost atunci, ai invatat dupa ce lumea te-a corectat ca nu e vorba de porumbei, acum te poti da mare in sat la tine ca ai mai invatat un cuvant nou.
Postat 15 Februarie 2024, 19:12 de vasi13
vasi/adi13 și alte conturi de PROPAGANDĂ
Eu tin minte ca nu am zis asa ceva, dar tin minte ca TU MINȚI
Postat 15 Februarie 2024, 18:22 de Sandu2100
mai tineti minte pe sandu2100
Si acum mor de ras, cand anul trecut sandu2100 credea ca columbarul, era pentru porumbei! HA HA HA , vai de capul tau sandu
Postat 15 Februarie 2024, 17:10 de vasi13
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON