URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 12 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Mai 2016, 11:41

Prorectorul Marcela Prada a demisionat din Senatul Universităţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Numită de rectorul Constantin Bungău drept prorector responsabil de managementul resurselor materiale şi patrimoniu, funcţie pe care a ocupat-o şi în ultimii patru ani, Marcela Prada şi-a dat demisia din Senatul Universităţii.

"În şedinţa de luni, am luat act de demisia doamnei Marcela Prada", a declarat preşedintele forului, Sorin Curilă, marţi, pentru BIHOREANUL.

Prada a candidat la Senatul universitar în primăvara acestui an, profitând de un ordin de anul trecut al ministrului Educaţiei, care spune că şi universitarii cu funcţii executive, cu excepţia rectorului, pot face parte din forul legislativ suprem al instituţiei.

După ce a câştigat un mandat de senator, comisia de validare a mandatelor din Senat a stabilit că este în incompatibilitate, întrucât Carta Universităţii din Oradea prevede că universitarii cu funcţii de conducere nu pot fi membri ai Senatului.

Astfel, în martie, Prada a demisionat din funcţia de prorector, revenind alături de rectorul Constantin Bungău la începutul lunii mai, după ce acesta a câştigat un nou mandat.

Locul astfel vacantat va fi ocupat de asistentul Emil Gligor, de la Departamentul de Construcţii, următorul pe lista de senatori aleşi ai Facultăţii de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
A doua oara incompatibila?
Mare stire e demisia lui Prada. E tot la fel de importanta ca stirea ca in sfarsit s-au pus hartii igenice la toaletele din universitate, principala realizare a prorectoritei cu patrimoniul Marcela Prada. Dar eu nu inteleg ce a cautat camelioana asta de Prada in Senat. Ca sa-si de-a demisia din functia de prorector pentru incompatibilitate? Dupa ce a scapat de incompatibilitate se intoarce la functia de prorector, adica iar in incompatibilitate? Acum isi da demisia din functia de senator ca sa scape de incompatibilitate? Ce-i joaca asta de-a demisia? Asta nu-i preacurvie? Curat Elena Udrea! Asta-i echipa rectorului Bungau cu care va conduce Bordelul de pe Peta!
Postat 26 Mai 2016, 01:29 de Renata
Another ....
M.I.L.F.
Postat 25 Mai 2016, 16:48 de Citizen
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON