URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Octombrie 2021, 11:11

Prima zi cu acces condiționat de certificatul verde în instituții și firme. Mulți orădeni habar nu aveau: „Mânca-i-ar moartea!” (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Numeroși orădeni au fost luați prin surprindere în prima zi în care, potrivit ultimei Hotărâri de Guvern, accesul în instituții și firme este condiționat de deținerea certificatului verde ce atestă vaccinarea, trecerea prin Covid sau testarea recentă. La Finanțe au stat la coadă degeaba, fără să-l aibă, oameni care aveau nevoie de adeverințe de venituri ca să obțină de la Primărie ajutoare pentru încălzire, în mall au făcut cale întoarsă pentru că agenții de ordine nu i-au lăsat să intre, iar la Compania de Apă o bătrână a crezut că era... insultată.

„Cu doamna Mariana”

Luni dimineață, în jurul orei 8.00, la intrarea în clădirea Administrației Județene a Finanțelor Publice (instituție care își începe programul la 8.30) așteptau deja cinci oameni, dintre care unii nu știau că nu vor putea intra fără certificatul verde.

Un pensionar era debusolat, pentru că jandarmii nu l-au prevenit cu privire la noua regulă. „Și atunci ce facem?”, a întrebat el, afirmând că nu era vaccinat. „De testat ne putem testa, dar unde? Și n-avem bani!”, a adăugat despre alternativă. Mai târziu, nemulțumit că nu putea fi servit de la un geam sau chiar afară, și-a vărsat năduful cu o urare adresată președintelui și premierului: „Mânca-l-ar moartea pe Iohannis! Și pe celălalt!”.

O femeie îmbrăcată elegant a vrut să intre „pe scurtătură”, spunându-i jandarmului că a vorbit „cu doamna Mariana”, care o aștepta, însă nu își găsea certificatul verde în telefon, fiind ofuscată că nu era lăsată înăuntru, în ciuda „parolei”.

Se poate și online

În scurt timp, în fața clădirii s-au adunat peste 20 de persoane, unele plecând de bună voie când au aflat că nu vor putea intra fără document, altele vociferând. Nici vorbă de respectarea „distanței sociale”, cetățenii stând adunați grămadă în pofida afișelor care cereau păstrarea unei distanțe sigure.

Un orădean cu un soi de vizieră în locul măștii de protecție, tot fără certificat verde, povestea că are „imunitate”, pentru că a făcut Covid, dar asta anul trecut, așadar de mai mult de 180 de zile. „Am imunitate, am trecut prin boală. M-oi vaccina, dacă stau bine cu anticorpii, cu sănătatea... Tocmai am făcut două vaccinuri, antirabic și antitetanos. L-oi face și pe ăsta, numai să fiu sănătos”, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al AJFP Bihor, Vasile Farc, spune că oricare cetățean poate să-și rezolve diferite documente ce țin de Finanțe și online. „Legea ne obligă să nu-i primim pe cei care nu au certificat verde. Dar pot scoate adeverința de venituri prin SPV (n.r. – Spațiul Privat Virtual), prin formularul de contact să ne trimită solicitările, deci nu se pune problema (n.r. – să nu se poată)”.

Nici la mall

În apropiere, pe strada Griviței, la Electrica, clienții au fost verificați lejer și pentru că erau puțini, și pentru că accesul în clădirea firmei este posibil doar în baza unei programări, iar aceasta a început deja să se facă doar în baza certificatului verde.

În schimb, la intrarea în mall-ul Oradea Plaza, cel puțin 10 din primii 50 de clienți potențiali au fost întorși din drum de angajații firmei de pază, pentru că nu au putut arăta actul. Frustrați, oamenii au fost nevoiți să iasă și să se gândească la alternative pentru a putea fie să-și facă cumpărăturile în alte magazine, fie să-și ducă telefoane la reparat ori să achite facturi.

„Io nu-s doamnă!”

La intrarea în clădirea Primăriei Oradea, verificarea certificatului verde o făceau un angajat al instituției și unul al Poliției Locale, „agent Seceleanu”, care a cerut inclusiv reporterului să prezinte certificatul verde. La fel precum colegul său, polițistul local atrăgea atenția cetățenilor cu treabă în Primărie să-și pună corect masca de protecție, și peste nas.

Poate și pentru că municipalității i se adresează persoane mai informate, în cele câteva minute petrecute de BIHOREANUL în holul instituției n-a existat niciuna care să nu aibă documentul fie în format digital, stocat în telefon, fie printat.

În schimb, și la Compania de Apă au existat persoane care, neavând certificatul verde și nefiind lăsate să intre, și-au vărsat nervii, de data asta nu pe Iohannis ori pe Cîțu, ci pe agenta firmei de pază care cerea să-i fie prezentat.

„Trebuie să plătesc, că-i bolnavă tușa”, a încercat s-o înduplece o femeie în vârstă, căreia i-a sărit repede țandăra când a aflat de la aceasta că „n-am cum să vă las, doamnă”: „Io nu-s doamnă, că n-am umblat împreună”, a răspuns femeia, ca și cum ar fi fost insultată.

Și era doar începutul primei zile cu această restricție...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
CrisDumi aka KP
Tu nu ai solutii si idei, tu esti bolnava psihic, doar faptul ca te mandresti ca ai multe conturi de chiulipan, si faci atacuri la persoana, ma face sa cred ca suferi de tulburari de personalitate. Daca ne luam dupa ideeile tale ajungem sa ne intrecem in saracie si prostie cu Vaslui si Teleorman, tocmai ca sa nu ajunga unii ca tine la carma care cred ca stiu cum ii cheama, noi am votat Bolojan si Oradea merge bine cu ajunsuri si ne-ajunsuri. Lasa mai moale cu telefonul si conturile, si concentreaza-te sa nu mori de foame, spre exemplu fi mai eficienta la locul de munca , atatea conturi si postari te dezorienteaza.
Postat 27 Octombrie 2021, 00:15 de Sandu2100
@Moderator
E clar că mă confunzi cu altcineva. Întotdeauna am soluții și idei. Unele valabile și peste decenii. Numai din asta se alimentează județul și municipiul de ani și ani. Dar alceva mă surprinde, că pronunți niște cuvinte pe care nu le înțelegi. Vorbind despre PNL, spre exemplu, ca un partid habarnist, haotic și prin omisiune criminal chiar ... ți se pare că e atac la persoană? Te simți?
Postat 26 Octombrie 2021, 18:51 de KP
prostane
Chiar asa,nici macar nu i-ai zis ca-i prost, precum "cel fara de numere"...prostan e un viitor prost,in deplina metamorfoza... "câinele de pază al democrației" te suspenda precum a suspendat-o si pe vinzatoarea asta, saraca [ https://www.ebihoreanul.ro/stiri/amenda-la-lidl-fara-masca-foto-159734.html ]
Postat 26 Octombrie 2021, 09:56 de excalibur
@Moderator
Și nu mai amenința pe nimeni cu "suspendarea", că nu-ți stă bine să fi lipsit de obiectivitate. Ca să nu mai vorbim de faptul că am atâtea conturi diferite pe site-ul vostru, că nu ai tu atâtea degete la mâini să dai "reject" de pe tastatură.
Postat 26 Octombrie 2021, 08:54 de KP
apel la decență
Ba da, chiar avem, nu te amăgi cu asta... Ideea e să nu arunci cu invective, să nu faci abuz din postarea de linkuri. Încearcă să te rezumi la a-ți da cu părerea, civilizat. Ce contează cum e unul sau celălalt? Ești prea pornit pe atacuri la persoană. Concentrează-te pe schimbul de idei, nu pe caracterizarea personajelor care comentează pe forum.
Postat 26 Octombrie 2021, 16:46 de Moderator
@Moderator
În ce constă excesul de limbaj? Explică. Nu vezi că argumentele contrapostacului sunt atât de fragile încât până și Arahat a renunțat la unele măsuri heirupisti evși voit nelegale? Ce fel de "câine de pază al democrației" apari, ca moderator, dacă ești de acord cu haosul creat de "liberalii" ăștia, scăpați parcă de la zoo? Susții și tu faptul că putem circula voios prin mall-uri și hoteluri, dar nu e nevoie să avem acces în instituțiile publice plătite de către noi, contribuabilii? Nu vezi cât de penibil e acest "mitru" care singur își dezvăluie ignoranța juridică și se demască prostește ca funcționar public?
Postat 26 Octombrie 2021, 08:49 de KP
@KP
Am priceput ca te-ai folosit de povestea "tragica" a unei contabile care nu stie sa foloseasca mijloacele electronice sau postale in relatia cu ANAF. Oare face contabilitatea intr-un caiet dictando? Totodata, am priceput ca pe langa faptul ca esti prost, mai esti si fudul, si pentru ca nu poti mai mult, devii si agresiv. Mi-e mila de tine...
Postat 25 Octombrie 2021, 17:06 de mitru
@mitru
Împuternicit la firmă în relația cu fiscul e contabila. De două decenii deja. Iar astăzi e data de 25, adică termenul de depunere a actelor, prostane. Ca nevaccinată nu a avut acces în sediul ANAF. Pricepi? Ești Farc?
Postat 25 Octombrie 2021, 16:25 de KP
RE: @mitru
KP, încă un exces de limbaj și te suspendăm!
Postat 25 Octombrie 2021, 22:53 de Moderator
Vaccinul, noua moneda!
Dacă vrei o adeverință se pare că trebuie să te vaccinezi OBLIGATORIU dar PE RĂSPUNDEREA TA! Ce urmează: dacă vrei doar o informație trebuie să înghiți o cutie de Paracetamol? Dacă vrei să depui actele pentru o autorizație de construire trebuie să treci direct pe insulină, sari peste Siofor? Putem arunca banii, noua monedă de schimb este VACCINUL! Bancomatele nu cred că mai au vreo relevanță. De ce le-ați spus că se vaccinează să scape de Covid? Când colo trebuie să te vaccinezi ca să intri pe ușă! Înainte puteam intra și fără să fim sub tratatment! Dacă merg lucrurile în ritmul ăsta ANALOGIC, fără wi-fi, cu stat la poartă și triat oamenii ca la pușcării anticipez cum va "dudui" economia. Ce eram în urmă cu 50 de ani, ne introduc ăștia direct în evul mediu, la săpat pământul cu mâinile goale. Dăm medici afară și aducem din străinătate! Dăm profesori afară și le va preda măturătorul de stradă! Lucrurile merg într-o direcție bună! Cu timpul se va lămuri lumea cum îi și cu efectele adverse, de ce cad jucătorii pe teren și multe altele. Până la urmă selecția e artificială! Noi le-am tot spus, dar ei tot BATMAN! N-am auzit până acuma să dăm vina pe un tratament că nu funcționează din cauză că nu s-a tratat și altul cu el, sau că n-a reușit operația din cauză că nu s-a operat și colegul de salon. Vedem că se resetează și medicina! Trist, dar adevărat!
Postat 25 Octombrie 2021, 16:06 de georgemarian
asa sa-i votati
Dupa cum v-au reprezentat si ei pe voi!
Postat 25 Octombrie 2021, 13:30 de testtest
@KP
Solutia e mai simpla decat problema, in relatia cu ANAF, prietena ta contabila este doar o imputernicita a persoanei juridice. ANAF cere acte in original de la o firma care vrea sa recupereze TVA doar in anumite situatii (cand actele put a ceva), iar firma respectiva, daca chiar ar avea interesul sa recupereze suma, ar trimite ori administratorul, ori... un curier. Dar ma amuza circuitul cognitiv, silogismul logic al omului oprimat de oculta mondiala.
Postat 25 Octombrie 2021, 13:13 de mitru
Pensionarul securist
Obisnuit ca nu i se poate interzice LUI nimic. El care a vazut și auzit atatea, cum se.poate asa ceva. El blestemat de un sistem care nu ii canta in strune. Probabil are clase ca si trenul, cei care au fost scoliti pe bune in regimul de tristă amintire si care nu au fost colaboratori, care su suferit atunci, azi sunt vaccinati si au drepturile care li se cuvin.
Postat 25 Octombrie 2021, 12:17 de poiu
Vaccinul a devenit obligatoriu.
Dovada e că nu poți să beneficiezi de pe munca și banii tăi, dacă nu ești vaccinat. Așa că, să moară toți tâmpiții liberali care conduc această țară. Nu de vaccin. De foame le doresc.
Postat 25 Octombrie 2021, 12:05 de KP
Aleluia vorba marxistului dogmatic
Oportunitatea accesului fără restricții doar la cutia milei și la moaștele făcătoare de minuni trebuie valorificată imediat și Înaltele Burți Bisericești sunt datoare să deschidă biznisul către enoriași, vorba credinciosului de la finanțe :"mânca-i-ar antena3...". Popii să intermedieze nu doar locurile în rai ca până acum, ce să facă bine să își ia în serios rolul de brokeri de taxe, adeverințe, agheazmă-vindecătoare, sănătate și virtute, dietă-metabolism, imobiliare-finanțe, binefacere-terenuri, pomeni-politice, blesteme-magie albă și fotbal-gigi becali. Doar pe poarta credinței dogmatice putem depăși capitalismul putred aflat pe marginea prăpastiei...
Postat 25 Octombrie 2021, 12:00 de decalog
Farc, de la Finanțe...
Întreb și eu pentru cineva, contabilă la o firmă binecunoscută de import-export dar și colaboratoare a mai multor IMM-uri. ANAF nu vrea să-i dea banii de TVA înapoi și la care societatea are dreptul, până nu depune în original tot dosarul de recuperare, la ghișeu. Pe SPV nu se pot depune în original iar copiile nu sunt recunoscute ca atare. Așa că, banii stau la Câțu deocamdată, chiar dacă cele max. 90 de zile de restituire au trecut.
Postat 25 Octombrie 2021, 12:00 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON