URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Octombrie 2019, 18:08

Premieră în Oradea. Jumătate dintre consilierii locali şi-au donat indemnizaţia pentru tinerii cu sindrom Down (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premieră în Oradea! Jumătate dintre membrii Consiliului Local Oradea au renunţat joi la câte 1.000 lei, reprezentând îndemnizaţia aferentă lunii octombrie, la îndemnul liberalului Florin Marinău.

Bani pentru tinerii cu sindrom Down

Consilierul local şi-a dus astfel la îndeplinirea promisiunea făcută în şedinţa de lună trecută de a-şi dona îndemnizaţia pentru o cauză nobilă.

Marinău a tranşat la acea dată o dispută între reprezentanţii PNL şi UDMR, pe marginea bugetului Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune.

Cum grupul UDMR insista pentru diminuarea sumei de 94.000 lei alocate de APTOR pentru organizarea Centenarului Colegiului Naţional Emanuil Gojdu şi alocarea diferenţei pentru organizarea Zilei Vârstnicilor (4 – 5 octombrie), consilierul Florin Marinău a făcut pace promiţând că va propune în şedinţa din octombrie ca aleşii orădenilor să îşi doneze îndemnizaţia pentru această cauză.

"Am spus luna trecută că voi avea o iniţiativă prin care voi propune ca toţi consilierii municipali să doneze o indemnizaţie pentru Ziua Senectuţii. Între timp evenimentul s-a consumat, dar eu îmi menţin iniţiativa. Propun ca sumele să fie dotate pentru materialul 46, Ziua porţilor deschise la centrele Down, pentru că pe 3 decembrie este ziua persoanelor cu dizabilităţi", a spus Florin Marinău pe finalul şedinţei de joi.

Concret, este vorba despre Ziua Porţilor Deschise organizată de Asociaţia Down Oradea, care a solicitat şi a primit, separat, 3.000 de lei de la bugetul local pentru "achiziţionarea materialelor, echipamentelor şi acoperirea cheltuielilor de protocol necesare desfăşurării evenimentului", după cum se precizează în proiectul de hotărâre. 

Acesta i-a provocat pe aleşii locali să îi urmeze exemplu. "Îmi place să cred că vor achiesa la această propunere şi cei din grupul UDMR şi cel al PSD", a spus Marinău.

...cu sprijinul UDMR şi refuzul PSD

Odată lansată provocarea, la încheierea şedinţei liberalul a pus pe masă un tabel şi a semnat primul pentru donarea îndemnizaţiei. Exemplul său a fost urmat peste masă, câteva minute mai târziu, de reprezentanţii UDMR.

Cei patru consilieri ai Uniunii, în frunte cu şeful grupului, Kirei Melinda, au semnat foaia fără discuţii şi au returnat tabelul liberalului.

În final gestul a fost urmat de nouă din cei 18 liberali din Consiliul Local, printre care Ioan Lezeu, Mircea Duşe, Teofil Filimon, Laurenţiu Chiană, Marius Zdrâncă, Marcel Dragoş şi Camelia Buhaş.

Solicitat de BIHOREANUL, Marinău a refuzat să facă publică lista completă a donatorilor precum şi să explice faptul că doar jumătate din colegii săi au subscris iniţiativei. "Asta este, a decis fiecare cum a vrut, eu am acum lista cu cei care au hotărât să îşi doneze îndemnizaţia şi acum o duc la Serviciul Personal", a spus Marinău.

Nici viceprimarul Florin Birta nu este mai lămurit. "Nu ştiu ce s-a întâmplat. Noi am avut o întâlnire cu consilierii locali înaintea şedinţei în plen. Dacă domnul Marinău ne-ar fi reamintit atunci de iniţiativa dumnealui sunt convins că ar fi semnat toată lumea", a spus Birta.

Pe de cealaltă parte, măcar consilierii locali ai PSD au fost consecvenţi. Obişnuiţi să dea curs iniţiativelor PNL doar în cazuri excepţionale social-democraţii s-au ridicat de la masă şi au plecat fără să semneze pentru donarea îndemnizaţiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
OanaBaloana
#nuuitam. Baga pe YOUTUBE
Postat 31 Octombrie 2019, 22:22 de Sandu1206
V-a apucat mila electorala!
Un gest facut din mandrie politica.Una e sa semnezi si apoi uiti sa donezi banii.
Postat 31 Octombrie 2019, 21:11 de onuta
NU UITATI!!! Domnul primar Bolojan are maine de programat o conferinta de presă!!
Primarul a promis o DECIZIE PANA LA SFARSITUL SAPTAMANII!! Sa il lumineze Dumnezeu sa respecte promisiunea privind demiterea scandalagiului de carton Dacian Foncea, rusinea liberalilor, de la Spitalul Municipal Oradea!!!
Postat 31 Octombrie 2019, 19:54 de OanaBaloana
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON