URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Septembrie 2010, 16:09

Premiera "Fetiţa cu chibrituri" s-a jucat cu sala plină (FOTO)

Premiera "Fetiţa cu chibrituri" s-a jucat cu sala plină (FOTO) Premiera "Fetiţa cu chibrituri" s-a jucat cu sala plină

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Copiii au fost întâmpinaţi, chiar la intrarea în holul Casei de Cultură a Sindicatelor, de prinţesele Lucia Rogoz şi Denisa Vlad şi de prinţul Andrian Locovei, pregătiţi să-i introducă în atmosfera de poveste. După ce au stat la coadă răbdători, minute în şir, pentru a fi pictaţi pe faţă de artiştii Adela Lazăr şi Richard Balint costumaţi în clovni, micuţii însoţiţi de părinţi şi bunici au umplut sala de spectacole la premiera "Fetiţa cu chibrituri" susţinută de actorii trupei Iosif Vulcan: Mihaela Gherdan, Anca Sigmirean, Alina Leonte, Tiberiu Covaci, Corina Cernea, Pavel Sîrghi, Ion Ruscuţ, Angela Huşanu şi George Voinese.

Decorurile realizate de Vasilatos Ianis, muzica de Florin Comişel şi prestaţia actorilor i-au cucerit pe toţi chiar de la început. Povestea de Andresen, adaptată de Anghel Cârstea, în regia lui Eugen Ţugulea, vorbeşte de cei născuţi sub o stea mai puţin norocoasă, cum ar fi fetiţa cu chibrituri, dar care, cu ajutorul prietenilor, pot depăşi orice obstacol, îşi pot aduce visul la îndeplinire şi pot deveni chiar mai buni.

Pe viscolul din noaptea de Anul Nou, Cristine stătea desculţă, înfometată şi înfrigurată pe stradă, şi nu voia să meargă acasă de frica tatălui care o bătea dacă nu aducea bani. Ea vindea chibrituri pentru câţiva bănuţi, iar prietenii ei, doi băieţi de pe stradă la fel de ghinionişti ca ea, dar mai descurcăreţi, îi aduc mâncare, pantofi şi speranţa că împreună pot învinge sărăcia şi frigul. Sfârşitul a fost conturat de actori într-un mod fericit, deoarece Cristine, la sfârşitul visurilor imaginate la lumina chibriturilor, e găsită la timp de prietenii ei şi de familie. Ea îşi revine din îngheţ şi îşi dă seama că visele ei s-au împlinit: tatăl ei devine mai bun, cei doi prieteni prinşi de poliţist reuşesc să scape, şi fetiţa bogatului negustor îşi oferă păpuşa cea nouă şi prietenia.

Spectacolul este adresat atât celor mari, dar mai ales copiilor, care au apreciat povestea, au aplaudat cântecelele şi jocul păpuşilor, concepute de Pavel Sîrghi. Iar peste două săptâmămâni povestea continuă, în cadrul proiectului "Duminica e ziua copilului", cu un alt spectacol, tot la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde tinerii spectatori sunt aşteptaţi să umple sala din nou.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
transportinoradea punct ro
in sfarsit poze profi, bravo!!!! si nici nu sunt poze care sa se repete good job
Postat 21 Septembrie 2010, 08:18 de transportinoradea.ro
da
promovarea culturii ar trtebui sa fie prioritara,toti mai multi tineri cauta placeriile in cluburii,ar trebui promovata culura,degeaba merg cu "sorcova" in scoli daca timpul liber este umplut cu "destrabalare" prin cluburi,trebuie neaparat sponsorizat actele culturale si civilizate pt. tineri,ei sunt viitorul,eu unul am trecut prin etapele "prostiei" cu mai toate "substantele"posibile si pot sa zic ca nimic nu e mai placut decat o poveste care te lasa cu "gura cascata",mie imi e dor de vremuriile alea cand eram fericit ca merg la teatru,mie imi pare rau ca lumea nu vede cultura care trebuie copiata si opteaza pt. "vulgaritatiile"de pe strada si televizor,mergeti la teatrru,o sa va placa.
Postat 21 Septembrie 2010, 03:53 de eucineva
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON