URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
18 Septembrie 2018, 18:19

Portretul lui Dragnea, făcut de judecători: ”Conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice”

Portretul lui Dragnea, făcut de judecători: ”Conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice” foto: Mediafax
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judecătorii instanței supreme arată, în motivarea condamnării la 3 ani și 6 luni de închisoare a lui Liviu Dragnea în dosarul angajărilor de la DGASPC Teleorman, că acesta a adoptat o conduită nelegală, antisocială și imorală în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute.

"Inculpatul Dragnea Nicolae Liviu, prin instigarea inculpatei Alesu Floarea de a-şi încălca atribuţiile de serviciu, în sensul menţinerii în funcţie a celor două angajate, Botorogeanu Adriana şi Stoica Anisa Niculina, cunoscând că acestea nu se prezintă la serviciu şi îşi încalcă atribuţiile de serviciu prevăzute în contractul individual de muncă și fişa postului, nu a făcut decât să adopte o conduită nelegală, antisocială şi imorală, în dezacord cu rangul demnităţii publice deţinute, cu gradul de reprezentare şi cu încrederea oferită de cetăţeni în procesul electoral, fapt care a condus la o atingere a prestigiului funcţiei exercitate şi a bunei desfăşurări a relaţiilor sociale din cadrul instituţiilor publice", se arată în motivarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, citată de Mediafax. 

Magistrații - care au luat decizia de condamnare la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru Liviu Dragnea - susțin că gradul de pericol social al faptelor este evidențiat de "modul în care funcţionari din cadrul instituţiilor publice, încălcându-şi obligaţiile de serviciu, acceptă să săvârşească fapte de natură penală sub diferite pretexte, lăsându-se influenţaţi şi intimidaţi de modul în care un preşedinte de Consiliu Judeţean înţelege să-şi exercite autoritatea, puterea şi influenţa în scopuri nelegale".

"Mai presus de orice calificări juridice ale împrejurărilor comiterii faptelor, Înalta Curte, în opinie majoritară, remarcă încălcarea unor principii care guvernează activitatea unui funcţionar ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei instituţii publice: integritatea, demnitatea, legalitatea, responsabilitatea, buna- credinţă, onestitatea, transparenţa, corectitudinea, credibilitatea, exercitarea onorabilă, corectă şi corespunzătoare a funcţiilor publice. Nerespectarea imputabilă a acestor principii atrage consecinţe negative în bunul mers al instituţiei din care funcţionarul face parte", potrivit sursei citate.

Judecătorii susțin, în motivare, că persoanele care deţin funcţii de demnitate publică, cum e cazul lui Liviu Dragnea, dar şi cele cu funcţii de conducere în instituţii publice "au obligaţia de a-şi îndeplini îndatoririle ce le revin în exercitarea funcţiilor, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate, cu respectarea strictă a legilor şi a normelor de conduită profesională, să asigure ocrotirea şi realizarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor fără să se folosească de funcţiile, atribuţiile şi însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

"Or, dacă cele două inculpate nu ar fi beneficiat de protecţia inculpatului Dragnea Nicolae Liviu, ci doar de a inculpatei Alesu Floarea, cum s-a susţinut de apărarea acestuia, comportamentul angajaţilor ar fi fost diferit. Nu ar fi îndrăznit să i se adreseze acesteia cu sesizări, reproşuri, privind neprezentarea celor două angajate în cadrul Direcţiei. De asemenea, relevantă este şi atitudinea inculpatei Alesu Floarea, pasivă, de resemnare şi neputinţă, atunci când angajaţii din subordine o abordează cu subiectul prezenţei celor două angajate în cadrul Direcţiei Generale, preferând să-şi îndemne subordonaţii la „tăcere” – „tăcerea e de aur” (declaraţie martor Paraschiv Mihaela Ramona), „să-şi vadă de treabă” (declaraţie inculpat Balaban Constantin Claudiu), ceea ce demonstrează că hotărârea de a le menţine în funcţie, în cadrul Direcţiei, a celor două angajate nu a fost luată din iniţiativa inculpatei, ci ca urmare a determinării sale de către inculpatul Dragnea Nicolae Liviu în acest sens, fiind în imposibilitatea de a le sancţiona, întrucât risca, la rândul său, să fie sancţionată disciplinar", mai arată Înalta Curte, în motivare.

După cum se ştie, magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, în luna iunie, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia de condamnare a fost luată de doi dintre cei trei judecători ai completului. Al treilea a votat pentru achitare. Hotărârea nu e definitivă.

Magistraţii instanţei supreme au constatat, la acel moment, încetarea procesului penal în cazul fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, şi plata unei amenzi de 1.000 de lei.

Mediafax aminteşte că fosta şefă a DGASPC Teleorman, Floarea Alesu, a fost condamnată la 3 ani şi 7 luni de închisoare cu executare în timp ce fostul director executiv al Direcţiei, Rodica Milos, a fost condamnată tot la 3 ani de închisoare, dar cu suspendare. În aceeaşi cauză, fostul director executiv adjunct DGASPC Teleorman, Olguţa Şefu, a fost condamnată la trei ani închisoare cu suspendare, iar Ionel Marineci, fost şef serviciu în cadrul DGASPC Teleorman, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Şi alţi funcţionari au încasat închisoare cu suspendare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Bolnav după putere
.
Postat 18 Septembrie 2018, 20:37 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON