URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Octombrie 2023, 17:59

Peste 500 de credincioși la sfințirea Bisericii ortodoxe române din Paleu (FOTO/VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 14.30, a avut loc sfințirea Bisericii ortodoxe din Paleu, oficiată de episcopul Sofronie Drincec, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența a aproape 500 de credincioși.

În sunet de clopote, Înaltul arhiereu a fost primit cu emoții de credincioși de toate vârstele și de 15 fețe bisericești. Episcopul Sofronie a fost întâmpinat de primarul comunei Paleu, Somogyi Ludovic, de părintele paroh Popa Cosmin Vasile, de protopopul de Oradea, Simion Goga, de decanul Facultății Ortodoxe Oradea, Popa Viorel, de părintele secretar, precum și de alți preoți și diaconi.

Sfințirea bisericii s-a făcut conform canoanelor bisericești, cu apă sfințită (agheasmă) și prin însemnul Sfintei Cruci cu untdelemn, aplicat în trei locuri distincte în exteriorul și interiorul bisericii. Au urmat apoi punerea moaștelor și a hrisovului în Sfântul Altar, spălarea și îmbrăcarea cu giulgiu alb a Sfintei mese.

În cuvântul de învățătură rostit de episcop, acesta a amintit cum, în anul 2009, părintele paroh a solicitat să construiască o biserică în mijlocul unei livezi unde, la acea vreme, nu exista nicio casă locuită și, mai mult, se știa despre comunitate că este preponderent maghiară.

„Cu mult curaj, cu pricepere și hărnicie, ajutat de Duhul Sfânt, s-a sfințit locul ales și astăzi biserica are aproape 200 de familii ortodoxe românești”, a spus Drincec.

Edilul Paleului, cu familia și cu pastorul reformat al comunității maghiare au rămas până la sfârșitul Sfintei slujbe, ba mai mult, s-au așezat la coadă între credincioșii români, au intrat în Altar și s-au închinat.

La plecare, episcopul i-a salutat pe primar și pe pastorul reformat și i-a binecuvântat pe toți cei prezenți.

Protopopul Oradiei, Simion Goga, a lăudat hărnicia părintelui paroh și a soției acestuia pentru tot ce au realizat pentru noul lăcaș, dar și pentru casa familială unde 12 copii abandonați se găsesc în îngrijirea bisericii.

Părintele paroh Popa Cosmin Vasile a primit titlul de iconom stavrofor, moment care a cuprins emoții firești, apoi i-a mulțumit episcopului pentru ajutorul primit încă de la începuturile păstoririi sale și pentru încrederea și sprijinul acordat de credincioși.

Duminică dimineață, PS Sofronie a revenit la noua Biserică ortodoxă română Paleu pentru a săvârși Sfânta Liturghie și a dispus ca lăcașul sfânt să fie deschis zilnic între orele 18-21, până la Sărbătoarea Sfintei Parascheva, pentru credincioșii care doresc să se închine aici.

Tot duminică, un grup de elevi ai Școlii de Artă din Oradea, fete și băieți, în straie populare, au participat la slujbă. Aceștia au încântat audiența cu un potpuriu de cântece bisericești, primind felicitări atât ei, cât și cei care îi coordonează.

Viorel Orbai

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Sf. Maxim Mărturisitorul
Un umil călugăr a cutezat să înfrunte patru patriarhi ecumenici de Constantinopol. Numele acestora, Serghie, Pirus, Pavel şi Petru, nu le veţi regăsi printre Sfinţii lui Dumnezeu pentru că aceştia, in nevrednicia lor, au alunecat pe tărâmul ereziei şi s-au pierdut. Numele călugărului, Mărturisitor şi mare apărător al Dreptei Credinţe, străluceşte în cer şi în istoria noastră bisericească. Sfântul Maxim Mărturisitorul, căci despre el e vorba, a trăit între anii 580-662, ani grei pentru Biserică, deoarece ereticii monofiziţi şi cei monotelişti erau deosebit de virulenţi. Împotriva acestor erezii s-a ridicat Sfântul Maxim Mărturisitorul. Odată, au venit la Sfânt doi demnitari împărăteşti şi l-au întrebat: ,,Nu te împărtăşeşti cu scaunul Constantinopolului?’’ Răspunsul lui a fost direct, de neclintit: ,,Nu mă voi împărtăşi’’. Cerându-i-se să-şi susţină refuzul de a fi în comuniune cu ereticii, Sfântul a grăit aceste cuvinte: ,,Deoarece au lepădat cele patru Sfinte Sinoade prin cele nouă capitole ce le-au alcătuit în Alexandria şi prin Alcătuirea scrisă după aceea de Serghie patriarhul…s-au blesemat pe sine de atâtea ori. Deci cei ce singuri de la sine sunt blestemaţi şi lepădaţi de sinodul ce a avut loc la Roma şi de preoţie sunt înstrăinaţi, aceia ce fel de taină săvârşesc? Apoi ce duh vine asupra acelora care se hirotonisesc de aceia?’’ Văzând logica şi înţelepciunea pe care le arăta Sfântul lui Dumnezeu, demnitarii l-au întrebat insinuant: ,,Numai tu te vei mântui?’’ Le-a răspuns cu smerenie: ,,Când toate popoarele se închinau în Babilon chipului de aur, cei trei Sfinţi tineri n-au osândit pe nimeni de pierzare; pentru că nu căutau la faptele altora, ci numai pe ei singuri se păzeau, ca să nu cadă din Buna Credinţă cea adevărată. Asemenea şi Daniil, cel aruncat în groapa cu lei, n-a osândit pe aceia care nu se rugau lui Dumnezeu, după porunca lui Darie; ci cugeta şi se îngrijea pentru sine şi voia mai bine să moară, decât să greşească lui Dumnezeu. Deci, să nu-mi dea şi mie Dumnezeu, să judec pe cineva, nici să zic că numai eu mă voi mântui. Însă, pe cât pot, voiesc mai bine a muri, decât să-mi tulbur conştiinţa mea, greşind cu ceva împotriva Dreptei Credinţe’’. Demnitarii împărăteşti l-au ispitit pe Sfânt: ,,Ce vei face când romanii se vor uni cu bizantinii? Căci aseară au venit de la Roma doi clerici şi dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu patriarhul din preacuratele Taine’’. Ceea ce le-a răspuns Sfântul Maxim Mărturisitorul sunt cuvinte care au străbătut veacurile şi vor sta mărturie până la sfârşit de ceea ce înseamnă statornicie în Dreapta Credinţă Ortodoxă: ,,Chiar dacă toată lumea ar începe să se împărtăşească cu patriarhul, eu nu pot să mă împărtăşesc cu dânsul, pentru că ştiu că Duhul Sfânt, prin Apostolul Pavel, a dat anatemei chiar pe îngeri, dacă ar fi propovăduit într-alt chip, aducând ceva nou în Credinţă’’ (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie. Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 471-472). Binecuvântat de Dumnezeu va fi acela care, asemenea Sfântului Maxim Mărturisitorul, alege să moară, decât să batjocorească Sfânta Credinţă Ortodoxă.
Postat 29 Octombrie 2023, 01:54 de ManuelaAlex
intrebare
Ok. Am mai discutat despre necesarul unor noi si foarte multe lacasuri de cult in contextul scaderii demografice si reorientarii sociale. Totusi, daca s-a ctitorit si eventual tarnosit un astfel de lacas de cult , de ce au enoriasii prezenti fetele lasate, si sunt tristi. Pentru aceasta realizare ar trebui toti sa fie veseli si luminati la fata. A zambi face bine, la ce folos sa fim tristi.
Postat 09 Octombrie 2023, 18:09 de Christa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON