URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Octombrie 2023, 12:55

Percheziții în Bihor: Patru bărbați au dat un tun de 1,6 milioane de lei, susținând că au cazat și hrănit ucraineni

Percheziții în Bihor: Patru bărbați au dat un tun de 1,6 milioane de lei, susținând că au cazat și hrănit ucraineni foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

14 percheziții au fost făcute, marți, în Oradea, în Hidișelu de Sus și în Baia Mare, în cazul a patru persoane bănuite de obținere ilegală de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.

„Din cercetări, a reieșit că, în perioada martie 2022 – mai 2023, cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 23 – 77 de ani, ar fi obținut diverse sume de bani, în mod injust, de la instituții publice, prin decontarea cheltuielilor de cazare și hrană, pentru cetățeni din Ucraina. Bănuiții ar fi întocmit și depus cereri și declarații la serviciile unor instituții publice, prin care ar fi atestat date false, inexacte ori incomplete, creând astfel împrejurarea falsă că la aproximativ 340 de persoane le-ar fi fost asigurată cazarea și hrana în 39 de imobile, deținute de bănuiți în proprietate sau chirie, în municipiului Oradea, deși cetățenii în cauză nu au intrat pe teritoriul României sau nu s-au aflat în România în perioada de referință”, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Bihor.

În urma descinderilor făcute la domiciliile celor vizați, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea cercetărilor, diferite înscrisuri, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost utilizate de persoanele bănuite, în desfășurarea activităților infracționale.

Prejudiciul cauzat astfel bugetului consolidat al statului a fost estimat la peste 1.600.000 de lei, arată comunicatul.

Ancheta continuă, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celor patru bărbați.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, mai precizează informarea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON