URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 13 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Octombrie 2023, 20:25

Om de afaceri brazilian, arestat la Beiuş pentru viol. Bărbatul e acuzat că a abuzat sexual un băiat de 12 ani

Om de afaceri brazilian, arestat la Beiuş pentru viol. Bărbatul e acuzat că a abuzat sexual un băiat de 12 ani foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un om de afaceri brazilian a fost arestat preventiv la Judecătoria Beiuş şi este anchetat pentru viol în formă continuată asupra unui minor, după ce ar fi abuzat sexual un băiat în vârstă de 12 ani. Bărbatul, Antonio Faccin, e acuzat că a încercat să întreţină un act sexual anal cu copilul şi, apoi, a întreţinut cu el un act sexual oral.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Structura de comunicare publică din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, bărbatul în vârstă de 61 ani ar fi comis faptele în cursul lunii septembrie 2023, în două date diferite, în timp ce se afla împreună cu copilul în localitatea Talpoş, comuna Batăr. 

"Inculpatul, în autoturismul său personal, prin constrângere psihică şi profitând de imposibilitatea  persoanei vătămate de a-şi exprima voinţa, a încercat să întreţină cu persoana vătămată, minor în  vârstă de 12 ani, un act sexual anal şi apoi a întreţinut cu minorul un act sexual oral", scrie în document. 

Bărbatul, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Antonio Faccin şi este cetăţean brazilian, s-a stabilit de aproape un deceniu în zona Beiuşului, unde se ocupă de colectarea şi comercializarea ciupercilor proaspete. Potrivit surselor publicaţiei, Faccin e cunoscut în comunităţile de romi din zonă, unde s-a făcut remarcat prin donaţii făcute copiilor din familiile nevoiaşe, fără ca până acum să fi avut vreo reclamaţie pentru comportament inadecvat. 

Acum, însă, părinţii victimei sale au denunţat abuzul, care ar fi fost confirmat şi de specialiştii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Bihor. Ca atare, pe 3 octombrie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 ore de poliţiştii din Beiuş, iar o zi mai târziu, un judecător de drepturi şi libertăţi de la instanţa locală a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, la cererea procurorilor, sub acuzaţia de viol în formă continuată asupra unui copil, faptă pedepsită cu închisoare între 5 şi 12 ani. 

Faccin a contestat măsura la Tribunalul Bihor, însă degeaba. Luni, 9 octombrie, instanţa orădeană a respins contestaţia, stabilind că decizia Judecătoriei Beiuş a fost legală şi întemeiată.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Super !
Prima reclama Digi care imi place...:-)))))
Postat 10 Octombrie 2023, 06:23 de Citizen
Se stia ca este homosexual
Pedeapsa trebuie să fie maximă și exemplară: închisoare maximă! Nu tărăgănată. Într-o saptamână ar trebui să fie maxim în pușcărie cu sentința negru pe alb dacă am avea un stat care are justiție funcțională. Salarii au și polițiștii și procurorii și și judecătorii. Să-și facă fiecare treaba să curețe țara de mizerii din astea umane.
Postat 09 Octombrie 2023, 22:50 de georgemarian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6134 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON