URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Aprilie 2019, 19:43

Partidul e-n toate: Blocaje în vămi, după ultimatumul dat de Dragnea pe tema importurilor de legume și fructe "de contrabandă"

Partidul e-n toate: Blocaje în vămi, după ultimatumul dat de Dragnea pe tema importurilor de legume și fructe 'de contrabandă' foto: Digi 24
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ultimatumul dat miercuri de Liviu Dragnea mai multor șefi de instituții privind importurile de fructe și legume, urmat imediat, joi, de o acțiune la nivel național ordonată de Eugen Teodorovici are drept efect blocarea a zeci de mii de tone de produse perisabile din întreaga țară în această perioadă ce precede Sărbătorile pascale.

Potrivit Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), camioanele, care provin inclusiv din UE, din spaţiul european de liberă circulaţie a mărfurilor, sunt sigilate de ANAF în vederea controlului, însă inspectorii nu fac faţă volumului mare de marfă ce trebuie controlată, prin urmare aceasta se deteriorează. Acest blocaj, care durează deja de peste o zi, afectează atât consumatorii, cât şi comercianţii, spune sursa citată.

Liviu Dragnea i-a ameninţat, miercuri, cu mazilirea pe funcţionarii cu atribuţii de control, dacă nu implementează un sistem care să oprească importurile de legume și fructe "de contrabandă". "Acum, în fața dvs le transmit un ultim avertisment celor de la Autoritatea Sanitar Veterinară celor de la Protecția Consumatorului, Antifrauda și Vămile, dacă într-un timp foarte scurt nu vor reuși să realizeze un sistem prin care în România să nu mai intre marfă de contrabandă, mă refer în special la legume și fructe. Dacă nu vor fi în stare să analizeze fiecare fruct, legumă care intră în România să nu mai intre ceva nesănătos, atunci mai bine să plece acasă sau de unde au venit", a declarat liderul PSD.

Reacția ANAF a venit după numai o zi. „Din dispoziția lui Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice, și a Mihaelei Triculescu, președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) și inspectorii Direcției Generale a Vămilor (DGV) demarează la nivel național acțiunea ”Demetra” în cadrul căreia verifică integral circuitele de comercializare a legumelor și fructelor. Inspectorii antifraudă vor controla achizițiile intracomunitare și importurile, transporturile care tranzitează punctele de trecere a frontierei și rețelele de vânzare en-gros și en-detail ale acestor produse”.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a minimalizat efectul controalelor din vămi, care a blocat sute de camioane. "Au fost niște blocaje, pentru că oamenii s-au obișnuit să intre în România și să descarce marfa", a spus Teodorovici, precizând că se prelevează probe, cu scop evitarea dublului standard în ceea ce privește calitatea produselor și combaterea evaziunii fiscale.

"Cam 60% din evaziunea pe fructe și legume este din produsele care vin din spațiul intracomunitar (...) Este vorba și de acel dublu standard pentru care trebuie să acționăm, de aceea echipa de control conține și colegi de la ANSVSA care iau inclusiv probe pentru a vedea exact dacă actele care arată proveniența, calitatea și destinația mărfii concordă cu marfa. Cele care sunt pentru tranzit nu durează mult, au fost niște blocaje pentru că oamenii s-au obișnuit să intre în România și să descarce marfa, cu toate că pe acte era indicat tranzit”, a declarat ministrul, sâmbătă.

Potrivit subcomisarului Loredana Chifor, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, în Bihor, sâmbătă, nu exista niciun camion cu fructe blocat în punctul de trecere a frontierei prin Borș din cauza acestor controale.

UPDATE: 80 de tone de fructe și legume "neutralizate"

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a anunțat, duminică, faptul că în primele zile ale acțiunii ”Demetra” a confiscat și va trimite la ”neutralizare” peste 80 de tone de fructe și legume de import. 

Potrivit comunicatului, până la această dată au fost controlate 430 de mijloace auto destinate transportului de legume-fructe și 3 depozite. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicare 31 de sancțiuni în valoare totală de 602.200 de lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Târgoviște îl mănâncă pe Dragnea
Și pe Irinuca
Postat 14 Aprilie 2019, 12:22 de Sandu1206
Interesant...
Cum poate un om fara funcție de conducere în guvern, adică nu este ministru, premier, etc sa dea ordine funcționarilor care nu se află în subordinea lui?Efectul va fi un val scumpiri in prag de sărbători, bine gandit PSD! Controalele trebuie făcute în piețe si in port. Se stie ca Bucurestiul si Constanța sunt in topul evazionistilor, iar tu Dragnea esti printre ei:))
Postat 14 Aprilie 2019, 09:41 de Adrian_Preda
Nimic să nu vă mai surprindă!
Ăștia nu sunt patrioți adevărați dacă la vară, în plin sezon estival, nu pornesc o acțiune de verificare tehnică a tuturor autoturismelor de pe șosele. Una să nu scape! Cel mai bun loc, unde nimeni nu poate s-o dea la întors, ar fi pe autostradă, la Cernavoda. Ce contează că până îți vine rândul s-a dus tot concediul? Partidul se îngrijește de siguranța cetățenilor. Vorba aia: inspectori RAR s-avem, că rable sunt destule!
Postat 13 Aprilie 2019, 23:23 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON