URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Aprilie 2024, 13:55

Paramedici pe motoare: Salvatorii ISU Crișana vor interveni la urgențe cu două motociclete

Paramedici pe motoare: Salvatorii ISU Crișana vor interveni la urgențe cu două motociclete (Foto: generic, ISU Galați)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De la finalul acestei primăveri, pompierii militari paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana vor interveni pe teren cu două motociclete.

"Motocicletele au fost cumpărate şi urmează să fie prezentate la finalul lunii acesteia sau la începutul lunii viitoare în cadrul unui eveniment", a declarat vineri pentru BIHOREANUL purtătoarea de cuvânt a ISU Crişana, lt. col. Camelia Roşca.

Motoarele vor fi folosite exclusiv de paramedici, care vor ajunge astfel mult mai repede în cazul unor situaţii de urgenţă, evitând traficul şi ambuteiajele provocate de maşini pe şosele.

Vehiculele pe două roţi vor avea în dotare echipamentele necesare acordării primului ajutor victimelor. De asemenea, ele vor avea şi dispozitive de avertizare sonoră şi luminoasă, dar şi sisteme speciale de comunicaţii.

Acestea au fost achiziţionate prin Fundaţia pentru SMURD.

Asemenea autovehicule au mai fost cumpărate tot prin Fundaţia pentru SMURD şi la alte inspectorate din ţară, inclusiv în Bucureşti.

Pe de altă parte, joi, la sediul ISU Crişana reprezentanţii instituţiei au prezentat alte dotări noi pentru echipajele de salvare, care au fost cumpărate în cadrul unui proiect finanţat prin fonduri europene. Între acestea se numără sisteme body cam, o dronă, o autospecială de intervenţie la incendii de vegetaţie şi 36 de echipamente impermebiale pentru situaţiile de urgenţă în apă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6438 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON