URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Iunie 2010, 14:59

Orădenii se pot programa online pentru obţinerea actelor de identitate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii nu vor mai fi nevoiţi să aştepte la coadă la ghişeele Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor (DEP) Oradea. "Începând de astăzi, 1 iunie, am implementat o aplicaţie prin care publicul îşi poate programa online vizita la ghişeele instituţiei pentru a obţine actele de identitate dorite", a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, Adrian Chiru, şef serviciu în cadrul DEP Oradea.

Programarea la ghişee se poate face, în premieră naţională, direct de pe site-ul oficial al instituţiei www.evp-oradea.ro, de unde solicitanţii pot afla şi lista documentelor necesare pentru obţinerea actului de identitate de care au nevoie.

Adrian Chiru (evidenta populatiei).JPGCa să nu mai piardă timp la ghişeele de lucru, orădenii pot descărca de pe internet inclusiv formularele tip ale diferitelor cereri pe care le pot completa, în linişte, acasă. "Am avut mai multe situaţii în care solicitanţii, de cele mai multe ori orădeni cu domiciliul în străinătate, făceau demersuri pentru obţinerea unor acte de identitate, deşi nu au adus cu ei toate documentele necesare, cum ar fi certificatul de naştere sau altele. Acum, intră pe site, văd de ce documente au nevoie, îşi completează formularele tipizate, după care le depun la ghişeu", a spus Chiru.

Conform estimărilor conducerii DEP, prelucrarea documentaţiei necesare pentru orice tip de act de identitate durează cel mult 8 minute, dar, pentru a exista o rezervă de timp, fiecare programare are alocată 15 minute. "Dacă solicitantul nu a confirmat în termen de două zile programarea făcută, rezervarea devine nulă, iar dacă nu s-a prezentat la ghişeu la ora la care s-a programat va trebui să se reprogrameze", a mai spus Adrian Chiru.

Aplicaţia inaugurată marţi a fost concepută de către informaticienii DEP şi este rodul a 6 luni de muncă. Reprezentanţii instituţiei se aşteaptă ca, începând din această săptămână, circa 15% din cei aproape 180 de orădeni, care trec zilnic pragul instituţiei pentru a solicita cărţi de identitate, îşi vor face programările direct prin Internet.

În Oradea termenul de aşteptare pentru eliberarea unui act de identitate este, în prezent, de 3 zile. Este cel mai mic termen din ţară, spre deosebire de Arad sau Braşov, unde prelucrarea documentelor durează 5 zile, sau Piteşti, Buzău ori Constanţa, unde durează 10 zile. Recordul de aşteptare îl deţine Tulcea, cu 21 de zile, respectiv Iaşi, cu 30 de zile.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
bla
nu este adevarat...este de folos...nu mai inspiri mirosul de transpiratie, nu mai stai la rand si nu tre sa mai ai grija de poseta sau geanta ta...
Postat 01 Iunie 2010, 19:18 de bla
Prostii
Asa se cheltuie banii a prostu. Aplicatie fara folos. Mai bine s-ar chinui sa ne elibereze cartea de identitate de la o zi la alta.
Postat 01 Iunie 2010, 15:53 de cetateanul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON