URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Februarie 2011, 14:01

Orădenii au talent: Eduard şi Bianca au primit trei "da" din partea juriului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mai mulţi orădeni s-au înscris în preselecţiile emisiunii concurs "Românii au Talent", care s-au desfăşurat în 2010. Vineri seara, în prima emisiune difuzată, publicul şi telespectatorii i-au putut vedea pe iluzionistul bihorean Eduard Maliţa şi pe asistenta lui, Bianca, dar şi un moment al ansamblului Nuntaşii Bihorului.

Eduard şi Bianca au avut un număr spectaculos, reuşind să impresioneze membrii juriului (Andra, Andi Moisescu, Mihai Petre) în special cu figura de început când iluzionistul şi-a făcut asistenta să apară brusc într-o cutie goală. Momentul celor doi a primit trei voturi "da" din partea juriului şi merg mai departe în concurs. Numărul prezentat de Eduard Maliţa poate fi vizionat pe site-ul emisiunii, romaniiautalent.protv.ro

Şi ansamblul Nuntaşii Bihorului au primit un răspuns pozitiv din partea juraţilor şi vor continua competiţia. Restul orădenilor care s-au încumetat să se prezinte la preselecţii vor apărea în următoarele ediţii ale emisiunii "Românii au Talent". Marele premiu pus în joc de Pro TV pentru câştigătorul concursului este în valoare de 120.000 de euro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Sincere felicitari!!!
Dragii mei sincerre felicitari!! Eduard si Bianca sunt doi tineri foarte speciali si frumosi!!!! Bafta sa aveti si sa stiti ca noi suntem alaturi de voi!!!
Postat 21 Februarie 2011, 14:44 de Marcela
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON