URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Martie 2013, 00:00

Nu rata noul BIHOREANUL tipărit!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Clasa porno

Mai mulţi elevi de clasa a VIII-a de la Colegiul Gojdu s-au dedat la obscenităţi sexuale. O anchetă cerută de inspectorul şcolar general Daniel Negrean chiar la clasa fiului său a dezvăluit că adolescenţii îşi etalau frecvent goliciunea în clasă sau la ferestrele şcolii, vizionau în grup filme porno pe telefoanele mobile, iar unul dintre elevi a ajuns să se masturbeze cu dezinvoltură chiar în timpul orelor, în văzul tuturor!

Drumul groazei

Lăsat de izbelişte, DN 76 Oradea-Beiuş a devenit o adevărată capcană pentru şoferi din cauza gropilor din carosabil. Joia trecută, în acelaşi loc, cinci maşini au făcut pană una după alta, iar două dintre ele au trebuit chiar transportate pe platformă, în timp ce autorităţile se spală pe mâini, spunând că şoseaua a fost dată în administrarea unei firme private.

Domocoş, din nou la DNA

În jumătate de an, primarul Beiuşului, Adrian Domocoş, s-a ales cu două dosare penale la DNA. Procurorii şi poliţiştii anticorupţie au scotocit săptămâna trecută Primăria din Beiuş şi locuinţa edilului, căutând dovezi în afacerea "Top Construct", în care şi fostul primar Silviu Odobasianu a cheltuit bani publici pe lucrări neefectuate.


Câinii la control!

Primăria, DSV şi Poliţia Locală vor inventaria în aprilie toţi câinii din gospodăriile orădenilor. În premieră naţională, municipalitatea orădeană pregăteşte un program de microcipare şi sterilizare a celor peste 5.000 de câini de companie, urmând ca proprietarii care refuză să-şi sterilizeze animalele să plătească un impozit anual de 100 de lei.

Partidul fugarilor

Condamnat la puşcărie, secretarul PPDD Bihor, Gheorghe Tirean, a dispărut, la fel ca Ioan Lascău. Alături de un moldovean, Tirean a înşelat nu mai puţin de 17 firme din Bihor, Cluj şi Satu Mare, de la care cei doi au cumpărat materiale în valoare totală de peste 12 milioane lei cu file CEC fără acoperire.

Otrava din carne

În plin scandal al cărnii contaminate cu antibiotice, un veterinar bihorean acuză: vinovată e chiar conducerea Colegiului Medicilor Veterinari din România. Doctorul Corneliu Maier susţine că din cauza nepăsării autorităţilor, dar mai ales a lăcomiei şefilor CMVR, care controlează acest comerţ, animalele sunt îndopate cu medicamente vândute la liber, astfel încât antibioticele ajung să nu-şi mai facă efectele asupra oamenilor care le consumă laptele, ouăle şi carnea.

Buget cu steroizi

Bugetul Oradiei este atât de umflat cu finanţări europene şi credite încât riscă să "pârâie". Proiectul de buget pe 2013 prevede în premieră venituri de 971,6 milioane lei, cu 10,6 milioane lei peste veniturile prognozate ale municipiului Cluj-Napoca, dublu faţă de bugetul municipiului Arad şi de trei ori mai mare decât cel al Sibiului.

Miri cu capu-n nori

Un orădean stabilit în America şi-a impresionat familia şi prietenii printr-o nuntă unicat. Marius şi soţia sa Heather au avut o nuntă "aeriană", desfăşurată într-un muzeu aviatic, unde el a ajuns sărind cu paraşuta, iar ea a aterizat pilotând propriul elicopter.

Euro-ghinion

Pentru al doilea an consecutiv, un orădean a ratat la mustaţă calificarea în finala Eurovision. Fondator al trupei Electric Fence, David Ciente se bucură că piesa prezentată în concursul de la Bucureşti a fost favorita juriului, dar se declară dezamăgit de sistemul de vot şi de câştigătorul selecţiei naţionale.

Stăpâna inelelor

O orădeancă a găsit o modalitate deosebită de a realiza bijuterii: din cioburi colorate. Pasionată de desen şi pictură, Laura Ungur a descoperit sticla cât lucra ca designer pentru o firmă de profil şi de atunci este fascinată de accesoriile care pot rezulta din aceasta: cercei, broşe, inele...

"Prospături" la Teatru

Spectatorii fideli ai Teatrului orădean îi cunosc deja pe mai toţi actorii "casei" şi, cu siguranţă, şi-au descoperit şi favoriţi. Din această primăvară, trupa Iosif Vulcan s-a întregit cu patru noi colaboratori, absolvenţi ai unor importante şcoli de teatru din ţară şi străinătate, care vor să demonstreze că merită şi ei aplauze la scenă deschisă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
atentie
Stimata doamna Adriana Totorean, va rog sa va informati mai bine si sa faceti investigatii amanuntite daca doriti sa scrieti un articol . Clasa pe care o mentionati in articol, are geamurile la strada nu spre curtea scolii , deci copii nu aveau cum sa fie vazuti de cei din curtea scolii. Fetele din calsa nu au avut nici o implicare si nici nu au fost obligate sa atinaga organele baietilor, totul s-a petrecut doar intre baieti, dupa cum au declarat copii. Unii dintre cei impicati nici nu au fost sanctionati , iar despre cel care a incitat, care a avut dorinta si chiar placerea sa mangaie organele sexuale ale colegilor , nu s-a scris nimic.Oare de ce? Servetelul despre care scrieti ca a fost aruncat prin clasa avea continut nazal, nicidecum altceva. Colegul de banca al fiului domnului inspector , nu intretine si nici nu a intretinut relatii sexuale cu fete.... Sfatuiesc parintii sa nu-si mai apere odraslele ,sa nu-i creada incapabili de unele fapte si sa nu mai dea vina pe alti copii atunci cand afla despre plozii lor ca au comis diferite nazbatii. Domnilor si doamnelor ,aveti grija pe cine calcati in picioare cand urcati pentru ca veti intalni aceleasi persoane la coborare!
Postat 19 Martie 2013, 22:53 de parinte
dana
doamna Dana Codreanu ce sacose cu acte manevrai cu iubitul coleg Marcel Burz care le cara la masina dumneatale din primarie ,joia ,chiar dupa ce miercuri a fost pe la voi DNA -ul ? ce aveti de ascuns sau de sustras daca sunteti corecti ? minciuna are picioare scurte ! Doamne da sa se sfarseasca cu voi odata !
Postat 18 Martie 2013, 00:32 de zoe
domocos
Tot cautati ,tot cautati domnilor politisti si procurori si mai lasati-l pe hotul asta de Domocos in libertate sa mai fure !!!!!!!!!!!!!! Nici acuma nu va e clar ca el a furat cele 7,5 mld lei din contul primariei? nici acuma nu va e clar ca e spagar colectand bani pe fundatia proprie ? ei,ei ???????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 18 Martie 2013, 00:21 de dna
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON