URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Octombrie 2021, 17:23

Ne enervează: Pe strada Şelimbărului din Oradea, au lăsat descoperite săpăturile la reţelele subterane

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Chiar dacă sunt deschise în interesul orădenilor, şantierele din oraş sunt şi un pericol pentru cetăţeni.

Pe strada Şelimbărului, săpăturile la reţelele subterane au rămas descoperite, dar şi neîmprejmuite. Oricât de multe frunze ar acoperi gropoiul, tot rămâne un loc unde copiii ori adulţii neatenţi ar putea aluneca.

Situaţia este cu atât mai deranjantă cu cât şantierul deschis se află în apropierea unei grădiniţe şi a Liceului Teoretic "Lucian Blaga", aşadar într-o zonă pe unde mulţi bunici şi copii trec. Taman cei care ar putea cădea mai uşor în gropile săpate de alţii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
motive de enervare sunt
Pe mine ma enerveza ca panoul de afisaj OTL din statia de la Centrul Civic,de langa catedrala,nu functioneaza de vreo 3 luni,am facut cateva sesizari telefonice la dispecerat.Cica nu au IT-ist care sa poate rezolva problema.Pai de ce ne cumparam avion daca nu il stim pilota si nu avem nici pilot?Ca tot veni vorba de catedrala,stie cineva cum o fi rasarit in mijlocul site-ului arheologic din respectiva locatie? Cine o fi dat respectiva autorizatie de constructie?
Postat 21 Octombrie 2021, 14:13 de kicker63
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON