URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Martie 2018, 22:20

Ludovic Orban a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat că a cerut bani pentru campania electorală

Ludovic Orban a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat că a cerut bani pentru campania electorală foto: ziare.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Liderul PNL, Ludovic Orban, a fost achitat, luni, de acuzaţia că ar fi cerut bani unui om de afaceri pentru campania electorală din 2016.

Practic, completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat verdictul primei instanţe, care, de asemenea, l-a achitat. La acea sentinţă, procurorii făcuseră apel.

Completul de 5 judecatori care a dat decizia in acest caz a fost format din Iulian Dragomir (presedinte), Simona Encean, Ioana Bogdan, Leontina Serban si Silvia Cerbu, scrie ziare.com.

In faza de fond a procesului, politicianul a fost achitat printr-o decizie data atunci in majoritate, intr-un complet de trei judecatori: doi magistrati (Geanina Cristina Arghir si Daniel Gradinaru) au fost pentru achitare, iar unul (Stefan Pistol) a fost pentru condamnarea lui Ludovic Orban la un an de inchisoare cu suspendare.

Ludovic Orban era acuzat de folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. El i-ar fi cerut omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu 50.000 de euro pentru finanţarea campaniei sale electorale pentru Primăria Capitalei.

De precizat că la ultimul termen al procesului, procurorii ceruseră condamnarea lui Orban la un an de închisoare cu executare. Pe tot parcursul procesului, Ludovic Orban s-a declarat nevinovat, cerand achitarea.

"Vad ca DNA cauta sa creeze o legatura intre desemnarea ca si candidat la functia de primar si functia politica pe care am ocupat-o. Desemnarea mea in functia de candidat nu a fost facuta datorita functiei. Desemnarea ca si candidat s-a facut in baza sondajelor de opinie care ma plasau la momentul acela drept cel cu cele mai mari sanse. (...)

In interceptari eu spun ca exista un plafon maxim care poate fi cheltuit. Prin acest lucru arata nu un indicator catre martorul denuntator, ci releva intentia mea de a ma incadra in prevederile legale. (...) Ma consider nevinovat, nu am abuzat de influenta politica. Nu am facut nici cea mai mica aluzie la aceasta functie.

Nu am avut niciun moment intentia de a beneficia de finantare ilegala. Nu e Biblia aici, dar v-am jurat. Am incredere in capacitatea dumneavoastra de a judeca", a declarat Ludovic Orban, in ultimul cuvant adresat instantei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
No!
Justitia in Romania spala dosarele politrucilor indiferent de culoarea politica iar guvernatii nu recupereaza furaciunile! Somn usor popor furat!
Postat 06 Martie 2018, 18:27 de scortosul
Incredibil..!
Oamnenii nevinovati merg la puscarie,cei vinovati gen ORBAN pnl ..achitat!De ce?Da interviuri amu,beleste fasolea,zambeste libidinos,e vopsit proaspat ,isi mangaie buzele....!
Postat 06 Martie 2018, 12:31 de grigore
De ce iubim DNA-ul?
Abuzarea de prezumția de nevinovăție și imunitatea parlamentara a stat la baza corupției cronice din România. Ostentativitatea acesteia a condus la percepția populara ca orice politician trebuie tratat pornind de la prezumția de vinovăție. Și uite așa, în loc sa fim reprezentați de parlament, ne reprezintă DNA-ul. Ce mai putem noi spera e ca nenea Orban să nu fie răzbunător, cum i se sugerează de către inculpații din cealaltă tabără. Nu de altceva, dar nu știu cum se face că la fiecare răzbunare a politicului, noi suntem cei care plătim oalele sparte. Vorba aia: și violați, și cu banii luați!
Postat 06 Martie 2018, 11:25 de User anonimizat
Acum e liber sa ingroape de tot PDL-ul !?!
Cu PNL cu tot !?!
Postat 06 Martie 2018, 09:38 de WinDos
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON