URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Aprilie 2022, 16:21

Lipoproteinele şi colesterolul: Care sunt valorile normale şi când trebuie să intri în "alertă"

Lipoproteinele şi colesterolul: Care sunt valorile normale şi când trebuie să intri în 'alertă' (sursa foto: designer491/iStock/Getty Images Plus/Getty Images)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lipoproteinele sunt un tip de lipide care sunt legate de proteine şi ajută la dizolvarea şi transportul grăsimilor spre celulele unde acestea sunt metabolizate.

În funcţie de densitatea lor se clasifică în chilomicroni (mai puţin denşi, sintetizaţi în intestinul subţire şi având rol în transportul colesterolului şi al trigliceridelor introduse în organism prin alimentaţie şi direcţionate spre muşchi şi ţesuturile adipoase), lipoproteinele cu densitate foarte mică (cu rolul de transport al trigliceridelor sintetizate în ficat), cele cu densitate intermediară sau mică (cu rol în transportul colesterolului din ficat către celulele corpului) şi cele de înaltă densitate (care recuperează colesterolul din ţesuturi şi îl transportă în ficat). Valorile normale sunt între 150 şi 250 de miligrame la 100 de mililitri.

Colesterolul face parte din categoria lipidelor complexe, având un rol foarte important în buna funcţionare a organismului. Atunci când este în exces, poate produce ateroscleroza. Alimentele bogate în colesterol sunt ouăle, untul, laptele nedegresat şi altele.

Important este faptul că poate fi sintetizat la nivelul ficatului din unele alimente care nu conţin colesterol. Creşterea colesterolului seric, numită hipercolesterolemie, este determinată de excesul alimentaţiei bogate în colesterol, dar cea mai frecventă cauză a hipercolesterolemiei este sinteza crescută la nivelul organismului. Mai poate creşte şi în insuficienţa tiroidiană (scăderea concentraţiei sanguine a hormonilor tiroidieni care au un rol important în metabolizarea grăsimilor, adică "arderea" lor).

Scăderea colesterolului sanguin poate fi întâlnită în subnutriţie, după eforturile fizice intense şi în unele boli ale ficatului (organul principal de sinteză a colesterolului), cum sunt ciroza hepatică şi alte afecţiuni care determină insuficienţa hepatică.

ATENŢIE:

Există persoane cu hipercolesterolemie care nu dezvoltă ateroscleroză sau accidente vasculare cardiace sau cerebrale, după cum există şi persoane cu valori normale ale colesterolului sanguin care pot avea ateroscleroză.

REŢINEŢI:

Colesterolul nu se găseşte în grăsimea corporală, dar se poate depune sub piele sub forma unor depozite gălbui mai ales la nivelul feţei (xantoame). Valorile colesterolului sanguin sunt în funcţie de vârstă, crescând până la 50-60 de ani şi rămânând staţionare după vârsta de 60 de ani. Se consideră normal un nivel de colesterol mai mic de 2 grame la litru, între 2,5 şi 3 g/l reprezintă un semnal de alarmă, iar o valoare de peste 3 g/l impune aplicarea de măsuri terapeutice urgente.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON