Consiliul Local Oradea, reunit marţi în şedinţă online convocată "de îndată" de primarul Florin Birta în cursul dimineţii, şi-a dat acordul de principiu pentru înfiinţarea Liceului Tehnologic Dual Oradea.
Cu unanimitate de voturi
Hotărârea de Consiliu Local a fost adoptată cu unanimitate de voturi de către consilierii PNL, PSD şi UDMR.
„Campusul pentru învăţământul tehnologic a fost amenajat de Consiliul Judeţean Bihor, dar, conform legii, numai Consiliul Local Oradea poate înfiinţa o şcoală cu personalitate juridică. Astfel, azi am hotărât înfiinţarea acestei unităţi cu personalitate juridică cu denumirea Liceul Tehnologic Dual Oradea, care urmează să fie introdusă în reţeaua şcolară”, a explicat, pentru BIHOREANUL, primarul Florin Birta.
Consiliul Local Oradea şi-a dat deocamdată doar acordul de principiu pentru înfiinţarea liceului. „Trebuie să discutăm cu Ministerul Educaţiei să vedem care este formula legală prin care putem prelua în proprietate bunurile CJ Bihor, având în vedere că acesta a amenajat campusul şcolar din fonduri europene şi nu vrem să apară probleme", a spus Birta.
Pregătiri de deschidere
Potrivit primarului de Oradea, transferul de patrimoniu de la CJ Bihor la Primăria Oradea ar trebui să fie acceptat fără probleme de finanţatorul european.
„Având în vedere că municipalitatea orădeană este parte a consorţiului cu 18 membri, condus de CJ Bihor, care are ca scop promovarea învăţământului dual, scop pentru care a şi fost construit acest campus, nu ar trebui să fie probleme, dar preferăm să ne luăm toate măsurile de precauţie", a spus Birta.
Partenerii urmează să se lămurească asupra legalităţii transferului de patrimoniu în următoarele săptămâni. „Dacă nu vor apărea probleme, în şedinţa de la sfârşitul acestui luni, Consiliul Judeţean Bihor va hotărî transferul patrimoniului din campusul tehnologic către Primăria Oradea, urmând ca din toamna acestui an liceul dual să funcţioneze", a afirmat edilul.
Investiţie de 29 milioane euro
După cum BIHOREANUL a mai scris, campusul pentru învăţământ dual din zona Ceyrat a fost recepţionat de la CJ Bihor în luna februarie. Acesta cuprinde opt corpuri de clădire cu laboratoare, săli de clasă, cămin, cantină, cabinet medical, bazin de înot, sală de sport şi altele.
Aici ar urma să înveţe 140 de elevi are vor beneficia de o bursă lunară între 400 şi 1.000 lei, cazare gratuită, trei mese pe zi şi decontarea transportului.
Campusul pentru învăţământ dual, care presupune învăţământ teoretic în şcoală şi practic în cadrul unor companii orădene - cu calificări în domenii printre care mecanică, instalaţii, lucrări publice, electronică, automatizări şi chimie industrială, - a fost amenajat pe fonduri europene.
Pentru realizarea acestui obiectiv CJ Bihor a câştigat, cu cel mai mare punctaj din ţară, un proiect finanţat prin PNRR în valoare de 146,2 milioane lei (cu TVA inclusă), echivalentul a 29 milioane euro.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.