URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
20 Septembrie 2023, 19:48

Judecătorul Mihail Udroiu de la Curtea de Apel Oradea a promovat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judecătorul Mihail Udroiu de la Curtea de Apel Oradea, singurul magistrat din Bihor care a candidat, în această sesiune, pentru un post de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a reuşit să treacă de toate probele. Udroiu promovează astfel la Secţia Penală a ÎCCJ.

În vârstă de 46 ani, Mihail Udroiu este unul dintre cei mai titraţi magistraţi români în materie penală, doctor în drept, profesor universitar şi formator la Institutul Naţional al Magistraturii, la disciplina Drept penal şi Drept procesual penal. 

Judecătorul Mihail Udroiu se află pentru a treia oară în faţa comisiei de examen pentru postul de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În două rânduri, în 2020 şi 2021, comisia l-a respins în favoarea colegelor Laura Soane (2020) și Adina Cioflan (2021), iar toamna trecută, deşi iniţial s-a înscris la concurs, judecătorul şi-a retras ulterior candidatura. 

Judecătorul Mihail Udroiu a făcut parte din Comisia de elaborare a noului Cod penal, a noului Cod de procedură penală şi din Comisia de elaborare a proiectului Legii pentru punerea în aplicare a Codului penal, este autor a peste 60 de studii și articole publicate în reviste de specialitate, dar şi a zeci de cărţi premiate, inclusiv de Academia Română, iar la prima probă a acestui concurs, a întrunit printre cele mai mari punctaje, de 90.  

Concursul de promovare în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a organizat în perioada aprilie - septembrie 2023, pentru ocuparea a 17 posturi vacante, la secţiile Penală (7 posturi), Civilă (4 posturi) şi de contencios administrativ şi fiscal (6 posturi).

La concurs se puteau înscrie judecătorii cu o vechime efectivă de cel puţin 18 ani în magistratură şi 3 ani în funcţia de judecător la Curtea de Apel, cu calificativul "foarte bine" la ultimele 3 evaluări şi care să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani.

Concursul a constat din două probe: o evaluare a actelor întocmite de magistraţi în ultimii 5 ani - hotărâri judecătoreşti ori lucrări de specialitate care privesc activitatea lor de magistrați - şi un interviu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
?!
Din cate zic cei informati cat de cat, profesional dl judecator este toba de carte. Dar tot aia zic ca a existat o legatura,tot profesionala, intre dl judecator si urmarita international alina bica....
Postat 21 Septembrie 2023, 12:24 de pinonel
Sper ca se schimba incet ceva.
Felicitari domnule Udroiu! Am sperante de schimbare la "regina coruptiei"- justitia.
Postat 21 Septembrie 2023, 08:25 de scarbit
dar....
Felicitari lui...dar pe noi cu ce ne incalzeste? Suntem cumva la ADVERTORIAL?
Postat 20 Septembrie 2023, 21:49 de Christa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON