URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Septembrie 2023, 18:50

Jocul Responsabil, singura cale către o experiență plăcută la cazino

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Șmecheria pe vampirie împlinește 5 ani, iar Vlad Cazino, primul cazino online românesc cu brand autohton, lansat de un operator internațional de top, sărbătorește acest moment cum nu se putea mai inspirat: promovând și mai puternic principiul său de bază – Jocul Responsabil.

Proiect cu ADN românesc, cazinoul patronat de renumitul influencer Vlăduț (vampir cool, însetat doar de distracție) oferă în continuare variante echilibrate de distracție pentru fiecare român cu vârsta de cel puțin 18 ani, așa cum a făcut-o mereu.

Pentru că cele mai grozave forme de divertisment sunt cele echilibrate și variate, Vlad Cazino s-a asociat întotdeauna cu alți lideri al pieței de entertainment din România.

Rezultatul: și mai multă distracție de înaltă calitate, online și chiar offline. Amintim aici festivaluri de muzică și evenimente de stand-up comedy plus diverse inițiative alături de vedete apreciate de public. Chiar și vara aceasta, în Costinești distracția a fost la nivel înalt sub umbrela Vlad Cazino, la Vlad Arena.

Jocul responsabil, esențial pentru super experiențe

Orice pasionat de jocuri de noroc ar trebui să știe că nimic nu este mai plăcut decât să te distrezi responsabil. În acest context, campania de aniversare a 5 ani de Vlad Cazino vine cu un concept special. Vedeta comunicării este jocul responsabil la cazino, iar pentru ca mesajul să aibă rezonanță, s-a recurs la un nou aliat în echipă: Florin Piersic Jr., o personalitate de încredere apreciată pentru întreaga sa carieră în special în zona de film și teatru.

Dincolo de clipul de pe YouTube, există postări în social media care activează comunicarea pro joc responsabil, la moment aniversar. Mesajul cheie este simplu de înțeles: ia o pauză după un timp petrecut pe platforma de online casino, caută să păstrezi mereu echilibrul și să ai limite clare!

„Depuneri fără limită? Nu pe tura mea. Joacă Responsabil! Ia zi, bossultane, ai băgat cam mult de data asta, nu-i așa? Stai chill că nu-i problemă. Intri frumușel pe Vlad Cazino, secțiunea Joc Responsabil, și bagi acolo limită la depunere. Zic bine? Zic bine!

„Dacă-ți dă cu minus, impune-ți limite. Joacă responsabil! Bro, după fața ta parcă ai cam fi în problemă. Nu mai bine pui tu frumos o limită adevărăciune la pierderi? Și stai no stress după aia. Iar dacă mai ai nevoie de ajutor, te aștept”.

Florin Piersic Jr. și Cătălin Bordea, în echipa Vlad Cazino

Mai mulți, împreună, suntem mai puternici. Și avem un obiectiv asumat, să promovăm în mod autentic jocul responsabil. Nu o facem doar ca să fie, ci o facem pe bune. Așa cum distracția pe bune este mereu în prim-plan la Vlad Cazino.

Florin Piersic Jr. a intrat în echipa Vlad Cazino ca reprezentant al departamentului de joc responsabil – o voce puternică, în scop nobil, etic, pentru echilibrul oricărui utilizator al platformei de online casino – pe desktop sau pe mobil, în aplicație. Nu putea lipsi nici Cătălin Bordea, cel mai bun prieten al lui Vlăduț.

Care-i schema cu această campanie? Simplu de înțeles, chiar meserie: utilizatorii sunt încurajați să își testeze profilul de jucător, să își seteze limite și să se oprească din joc la momentul oportun. Dacă o faci responsabil, este mereu mult mai plăcut – Vlăduț garantează!

Vlad Cazino a introdus sisteme de autoexcludere pe diverse perioade de timp, în paralel cu mecanisme complexe de monitorizare, pentru a identifica potențialele cazuri în care jucătorii au nevoie de consiliere, abordare personală și ajutor. Distracția epică, fără consecințe negative, este protejată mai bine decât oricând!

Kindred Group – joc responsabil la nivel global

Inițiativele Vlad Cazino în favoarea jocului responsabil la cazino online în România sunt o expresie a angajamentului ferm al fondatorului său – operatorul de jocuri de noroc online Kindred Group.

"Journey Toward Zero" este denumirea amplului proiect lansat de în favoarea jocului responsabil. Scopul: să se ajungă la zero încasări de la jucători cu risc. Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, se acționează cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație, dar și cu factori umani gata mereu de a interveni când observă probleme de orice fel.

Dacă îți place să te distrezi la păcănele sau / și live casino, nu uita sfatul lui Vlăduț: efemerule, este esențial să o faci mereu responsabil, pentru experiențe memorabile în cel mai cool cazinou din lumea vampirească.

Vlad Cazino face parte din Unibet (Germany) Limited, companie care deține Licența Clasa I nr. L1160657W000330 ONJN (1.09.2016 - 31.08.2026). Platforma www.vladcazino.ro se adresează în exclusivitate persoanelor care au împlinit 18 ani.

(advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON