URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Iulie 2022, 17:03

ISU Bihor: Incendiul de la blocul din Velența a fost provocat de... o trotinetă! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana - Bihor a anunțat vineri cauzele incendiului produs joi seară la parterul unui bloc de pe strada Grădinarilor din cartierul orădean Velența. Focul a fost provocat de o trotinetă electrică lăsată sub tensiune, după cum arată cercetările făcute de pompieri.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, focul a fost sesizat prin 112 la ora 21.54, la caz deplasându-se echipajele de pompieri ale Detașamentului 1 Oradea, care au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea.

„Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul, ce se manifesta în holul și bucătăria apartamentului, în aproximativ 10 minute, împiedicând propagarea acestuia la camerele locuinței și salvând astfel bunurile proprietarilor”, explică informarea ISU.

Astfel, pagubele au fost limitate la o trotinetă electrică, o mașină de spălat și bunurile depozitate în holul apartamentului.

Interesantă este cauza de la care a pornit totul: o trotinetă lăsată la încărcat.

„Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a evenimentului, efectul termic al curentului electric, produs de un încărcător de trotinetă electrică lăsat sub tensiune”, arată ISU.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

În acest context, ISU Crișana amintește că folosirea tot mai frecventă a trotinetelor electrice a dat naștere și tot mai multor incidente ce le vizează.

Sursa citată arată că, în ultimii 2 ani, la nivel european au fost semnalate o serie de evenimente în care, trotinetele electrice s-au aprins sau au explodat pe timpul încărcării acestora.

Având în vedere numărul deținătorilor unor astfel de vehicule electrice crește inclusiv în Bihor, pompierii bihoreni recomandă cetățenilor respectarea unor măsuri de protecție și prevenire a situațiilor de urgență.

Le regăsiți integral mai jos:

- respectați recomandările de exploatare ale producătorilor;

- se recomandă ca încărcarea acestora să fie efectuată, pe cât posibil, în spații deschise sau în spații sigure, la distanță de materialele combustibile;

- a se evita încărcarea acestora pe timpul nopții, în subsol sau garaje;

- respectați durata de încărcare recomandată de producător;

- urmăriți semnele de supraîncălzire; ele ar putea indica probleme tehnice cauzatoare de incendii sau de explozii;

- alocaţi încărcătorului o priză distinctă. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, - aceasta se poate încălzi, existând riscul producerii unui incendiu;

- nu utilizaţi cablurile electrice, prizele, aparatele electrice, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii.

Dacă sesizați izbucnirea un incendiu în timpul încărcării, iar vehiculul este în interior, încercați să îl scoateți în aer liber. Dacă acest lucru nu este posibil, încercați să deconectați încărcătorul din priză și să deschideți ferestrele și geamurile.

Este foarte important să vă îndepărtați de vehiculul electric, întrucât explozia acumulatorului degajă gaze toxice și provoacă vătămări fizice grave.

Nu încercați să stingeți focul produs de explozia acumulatorului! Puneți-vă în siguranță, sesizați imediat serviciul 112 și așteptați sosirea echipajelor de intervenție.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ce mi-e trotineta, ce mi-e spring/tesla....
Maşinile electrice în pericol de a fi interzise în parcările subterane din mai multe ţări europene. În România au fost scoase din circulaţie 60 de autobuze electrice. Două incidente petrecute în ultimele săptămâni în România au adus în discuție siguranța pe care o oferă autovehiculele electrice, discuţia fiind una purtată deja şi la nivel european, unde mai multe ţări au introdus sau urmează să adopte restricţii pentru acest tip de autovehicul. Șoferii lor trebuie să le parcheze pe stradă, chiar dacă au locuri de parcare plătite în subteran. Dacă o mașină electrică ia foc, dauna este totală.
Postat 22 Iulie 2022, 18:23 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON