URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Martie 2022, 11:21

Încet cu trotineta! Care sunt locurile unde poţi parca o trotinetă electrică în Oradea, fără să iei amendă

Încet cu trotineta! Care sunt locurile unde poţi parca o trotinetă electrică în Oradea, fără să iei amendă TROTOR. Trotinetele OTL vor fi scoase iar, în această primăvară, în oraş. Ele pot fi folosite cu aplicaţia "TrotOR", prin care utilizatorii plătesc şi costul închirierii: 2 lei pornirea şi 12 lei ora de plimbare
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Odată cu venirea primăverii, străzile oraşului se vor umple iar de orădeni care circulă pe trotinete electrice. Mijloace de transport nepoluante, ele reprezintă o soluţie eficientă de deplasare în oraş, dar pot fi şi periculoase, dacă nu sunt conduse regulamentar.

Complementar cu prevederile din Codul Rutier, Oradea are propriul regulament pentru folosirea trotinetelor electrice, care prevede explicit pe unde pot circula aceste vehicule, dar şi unde este interzisă parcarea lor.

Încet prin centru

Votat joia trecută de Consiliul Local Oradea, regulamentul local privind circulaţia cu trotinete electrice prevede că utilizatorii acestora trebuie să aibă cel puţin 14 ani şi să circule pe şosea, pe banda întâi, cu excepţia zonelor unde sunt amenajate piste pentru biciclişti, situaţie în care trebuie să le folosească pe acestea. 

De asemenea, "trotinetiştii" pot urca pe trotuare doar dacă acolo este desenată o pistă pentru biciclete, dar şi pe aleile din parcuri, dacă nu încurcă pietonii. 
Viteza maximă cu care trotinetele electrice pot circula în Oradea este de 25 km/h. Excepţie fac pieţele Unirii şi Ferdinand, şi zona podului Sf. Ladislau, unde viteza maximă admisă este de 10 km/h.

Nu pe spaţii verzi

Regulamentul prevede şi locurile unde trotinetele nu pot staţiona şi nici nu pot fi parcate: pe carosabil, în staţiile de transport public, în staţiile pentru taxi, pe locurile de parcare ale maşinilor, pe trecerile de pietoni, pe pistele pentru biciclişti, pe spaţiile verzi sau în zona accesurilor auto. În schimb, ele pot fi lăsate pe trotuare, dacă rămâne suficient loc pentru pietoni. 

Deocamdată, în Oradea există un singur operator care are o flotă de trotinete disponibile pentru închiriere, OTL, dar regulamentul creează un cadru şi pentru alte firme. Concret, ele vor putea amplasa vehicule în oraş doar cu acordul Primăriei şi sunt obligate să le ridice în maximum 120 de minute, dacă au fost parcate ilegal de utilizatori. 

Regulamentul nu ar fi complet fără amenzi: încălcarea regulilor de circulaţie sau de staţionare va fi sancţionată cu amenzi între 200 şi 400 lei, care pot fi aplicate atât de poliţiştii rutieri, cât şi de cei locali. Aşadar, indiferent pe câte roţi ieşiţi în oraş, conduceţi prudent!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON