URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Ianuarie 2011, 18:23

Ghişeele finanţelor locale vor fi deschise cu o oră mai devreme

Orădenii vor putea să îşi plătească impozitele şi taxele cu o oră mai devreme. Conform unui comunicat al Primăriei, începând de marţi, 25 ianuarie, ghişeele de încasare a taxelor şi impozitelor din Primăria Oradea îşi vor începe programul cu publicul de la ora 7.30. Potrivit noului program de lucru cu publicul orădenii vor putea să îşi stingă datoriile către bugetul local între orele 7.30 - 16.30 în zilele de luni, marţi, miercuri şi vineri, respectiv în intervalul 7.30 - 18.30 în cursul zilei de joi.

Primarul Ilie Bolojan a ordonat modificarea orarului de funcţionare al ghişeelor de plată după ce săptămâna trecută a avut surpriza să descopere, încă de la prima oră, zeci de orădeni care aşteptau deschiderea programului de lucru de la ora 8.30 pentru a-şi stinge datoriile faţă de bugetul local.

Conform comunicatului Primăriei, pe lângă plata la ghişeu, orădenii mai au la dispoziţie plata online, pe baza codului numeric personal sau a codului fiscal, plata prin intermediul unităţilor Direcţiei de Poştă, CEC Bank, respectiv ordin de plată sau foaie de vărsământ.

Contribuabilii care îşi achită integral impozitele şi taxele locale înainte de 30 martie vor beneficia de o bonificaţie de 8%. După această dată, majorările de întârziere se ridică la 2% pe lună sau fracţiune de lună.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
2
@rares uita-te ce fel de oameni stau la aceste cozi! majoritatea, daca nu chiar toti, sunt cei care intotdeauna isi platesc toate darile la timp, toate facturile, intretinerea, etc. sunt aceeasi oameni care si la sectiile de votare sunt primii, nu ca noi ceilalti, care mergem abia la turul 2 cand ne arde curu'! deci, fara sa jignesc pe nimeni, dar ei nu se vor civiliza in graba din acest punct de vedere al tehnicii, respectiv platii online! ei nu au nevoie de tehnica si online deoarace au bunul simt care e mai important decat orice. @11u [adica "uuuuuuuuuuu"] amice, esti praf! esti varza! ori erai euforic de la "beutura" ori de la maraciuca ori asa esti tu, prost de prost! ceea ce ai scris tu nu are legatura nici cu articolul, nici cu gramatica, nici cu limba romana si nici macar cu procesul de menstruatie la raţă!!! BEŞI!
Postat 25 Ianuarie 2011, 12:43 de magnovaradinum
oameni buni , nu va ingramaditi .... puteti plati online la orice ora aveti chef !!!! Cand ne vom civiliza si noi ????????????????? ioiiiiiii ioiiiiiiiiiiiiiiii !!!!
Postat 24 Ianuarie 2011, 22:26 de rares
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON