URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 August 2019, 16:45

Fiţi precauţi! A fost emis cod galben de caniculă în Bihor, cu temperaturi chiar şi de 38 de grade

Fiţi precauţi! A fost emis cod galben de caniculă în Bihor, cu temperaturi chiar şi de 38 de grade (foto: capital.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o avertizare de cod galben de caniculă (val de căldură persistent şi disconfort termic accentuat) valabilă în mai multe judeţe ale ţării, inclusiv în cea mai mare parte a judeţului Bihor (conform hărţii de mai jos).

Potrivit avertizării, "în vestul ţării, valul de căldură se va intensifica, astfel încât temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 36 de grade, cu valori mai ridicate spre 37-38 de grade, îndeosebi pe parcursul zilelor de luni (12 august) şi marţi (13 august)".

Meteorologii mai precizează că, pe arii restrânse, nopţile vor fi tropicale, cu temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade.

Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi.

Începând de luni, Primăria Oradea împreună cu Direcţia de Asistenţă Socială vor deschide în oraş două containere anticaniculă, unul la Piaţa Rogerius şi celălalt la Piaţa Cetăţii.

Containerele anticaniculă sunt dotate cu aer condiţionat şi rezerve de apă potabilă şi vor fi deschise pe toată perioada imediat următoare, în condiţiile în care temperaturile vor impune acest lucru, între orele 10 şi 18.

Ce să faceţi şi ce să evitaţi pe perioada caniculei:

- Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);  

- Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;   

- Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;   

- Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici); evitaţi consumul băuturilor alcoolice sau al celor cu cofeină sau zahăr (carbogazoase)   

- Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică; 

- Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;

- Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;   

- Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;   

- Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;  

- Persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;   

- Pntru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON