URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Martie 2019, 09:40

Facebook se confruntă cu cea mai gravă "avarie" din istorie. "Nu e atac cibernetic"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Reţelele de socializare Facebook şi Instagram au fost lovite, miercuri, de probleme tehnice fără precedent, care au afectat utilizatori din România şi mai multe ţări. Milioane de useri nu şi-au mai putut accesa conturile, inclusiv serviciile de mesagerie, din cauza unor probleme fără precedent.

Potrivit Hotnews.ro, care citează BBC, Facebook „suferă cea mai gravă întrerupere din istorie”. Ultima întrerupere de acest tip în cazul Facebook a fost în 2008 când site-ul avea 150 de milioane de utilizatori. În prezent are aproximativ 2,3 miliarde utilizatori. Atât aplicaţia Facebook cât şi cele de Messenger şi Instagram au fost indisponibile, utilizatorii neputând trimite sau încărca fotografii.

"Suntem conştienţi de faptul că unii oameni au probleme cu accesarea şi utilizarea aplicaţiilor. Lucrăm să rezolvăm problema cât mai curând posibil", au transmis reprezentanţii Facebook într-un comunicat oficial.

Cu toate că, deocamdată, cauza problemelor nu a fost dezvăluită, reprezentanții companiei au ținut să dea asigurări că nu este vorba despre un atac, așa cum arătau unele zvonuri din mediul online.

Compania a declarat că întreruperile nu au fost rezultatul unui atac Distributed Denial of Service, cunoscut sub numele de DDoS, care reprezintă o tehnică folosită de infractori pentru a întrerupe funcţionarea site-urilor web sau pentru a le face să cadă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ddos
E tot un atack iar in urma lui nu se poate spune clar si raspicat ca nu au fost exfiltrate informatii. Cine stie cat de cat parte de cyber security rade bine la iesirea lor publica. Ddos e urmare a unei vulnerabikitati care poate sa ramana nedetectata mult timp, interval in care atacatorul are acces permanent. Ddos e modalitatea prin care se si curata orice urme :)
Postat 14 Martie 2019, 10:40 de poiu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON