Senatorii au făcut primul pas ca să aibă liber la afaceri, adoptând un proiect de lege care modifică regimul incompatibilităţilor.
Proiectul, contestat de Agenţia Naţională de Integritate pe motiv că "poate fi o piedică pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în România şi care poate genera efecte negative asupra transparenţei şi legalităţii procesului decizional", le permite parlamentarilor să aibă afaceri, dacă acestea au o activitate desfăşurată "sistematic şi efectiv".
Iniţiat de 17 parlamentari, în frunte cu Cristiana Anghel, proiectul de lege a trecut de Senat cu 86 de voturi ”pentru”, 43 ”împotrivă” şi o abţinere. Iniţiativa legislativă va ajunge la Camera Deputaţilor, care este forul decizional în acest caz.
Iniţiatorii susţin că amendamentul se adresează deputaţilor şi senatorilor care au uitat să se retragă din conducerea firmelor inactive şi este menit uşureze "instanţele de procese birocratice care aduc deservicii statului de drept”.
În realitate însă, sintagma "sistematic şi efectiv” nu face altceva decât să creeze un cadru legal extrem de vag care îi poate scăpa pe unii deputaţi şi senatori de incompatibilităţi, dându-le liber la afaceri. Guvernul nu a emis un punct de vedere concret, lăsând decizia pe mâna parlamentarilor şi recomandând senatorilor să aibă în vedere modificări clare, care să nu afecteze raportul pe justiţie al Comisiei Europene.
Sintagma ”sistematic şi efectiv” este una extrem de vagă, atenţionează specialiştii contactaţi de gândul.info. Şi din acest motiv, lasă loc la interpretări atât pentru inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate, cât şi pentru instanţele de judecată. Cum nici Codul fiscal, nici Codul de procedură fiscală nu definesc concret activitatea ”sistematică şi efectivă”, practic orice firmă care are contracte sporadice, deci nu constante, poate fi exceptată din această situaţie. De exemplu, dacă o firmă al cărei obiect de activitate îl reprezintă vânzările are un singur contract pe an, suficient de profitabil cât să-şi facă cifra de afaceri, atunci firma respectivă are o activitate efectivă, dar nu şi sistematică.
Altfel spus, prin amendamentul adoptat de comisia juridică, senatorii şi deputaţii sunt liberi să facă parte din conducerea unei societăţi comerciale cu o activitate ocazională şi, prin urmare, scapă de incompatibilitate.
(sursa: www.gandul.info)
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.