URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 13 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Iunie 2018, 18:15

Doi copii de la o grădiniţă privată din Oradea, infectaţi cu salmonella! Mai mulţi aşteaptă rezultatele analizelor

Doi copii de la o grădiniţă privată din Oradea, infectaţi cu salmonella! Mai mulţi aşteaptă rezultatele analizelor sursa foto: www.npr.org

Mai mulţi copii care frecventează cursurile centrului educaţional Crescendo Montessori, unitate de învăţământ privată din Oradea, au ajuns la spital, cu stări de vomă şi febră, iar în cazul a doi dintre ei analizele făcute în spital au confirmat îmbolnăvirea cu salmonella.

Primele indicii au apărut joia trecută, când un copil a fost internat la Spitalul Municipal, cu diagnosticul de enterocolită. Ulterior, alţi colegi de-ai lui au ajuns la Urgenţe, toţi fiind puşi sub tratament cu acelaşi diagnostic, iar un alt copil a rămas internat. Începând din această săptămână, însă, toţi copiii sunt suspecţi de salmonella, pentru că luni rezultatele analizelor au confirmat infestarea în cazul celor doi copii internaţi.  

"Amândoi copiii mei sunt suspecţi de salmonella, aşteptăm rezultatele analizelor, care durează câteva zile. Nu ştiu dacă toţi părinţii au cerut examenul coprobacteriologic, care n-a fost obligatoriu pentru că copiii au primit diagnosticul de enterocolită, nu de toxiinfecţie alimentară", a declarat unul dintre părinţi, joi, pentru BIHOREANUL.

Colegi la centrul Crescendo Montessori, de pe strada Sfântul Apostol Andrei, copiii au mâncat împreună mâncarea livrată de firma Sarabo Better Food, care deţine şi un restaurant pe Ady Endre. "Directoarea grădiniţei dă vina doar pe Better Food, dar eu personal nu mă pot pronunţa. Ştiu însă că noi, părinţii, am fost anunţaţi cu întârziere de grădiniţă. Abia săptămâna aceasta ni s-a spus că există mai multe îmbolnăviri", a mai spus tăticul.

Anunţaţi cu întârziere

Contactată de BIHOREANUL, şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă, a confirmat îmbolnăvirile. "Au fost trei copii suspecţi şi, în cazul a doi dintre ei, rezultatul a fost pozitiv. Vreo 10 copii au acuzat simptome", a declarat Rahotă.

DSP nu a declarat un focar de îmbolnăviri şi nici n-a luat măsuri speciale pentru că, potrivit normelor în vigoare, un focar se declară după confirmarea a trei îmbolnăviri. În schimb, inspectorii au declanşat o anchetă. "Ieri (n.r. miercuri), colegii mei au fost în control la grădiniţă şi la firma de catering. Nu s-au identificat probleme, normele de igienă erau respectate", a spus Rahotă.

Trebuie subliniat, însă, că specialiştii DSP Bihor nu mai pot identifica sursa îmbolnăvirilor. "Grădiniţa a anunţat târziu problema, iar probele de mâncare trebuie păstrate doar 48 de ore. Nu am fost anunţaţi din timp. Nici de la spital nu am aflat, fiindcă pacienţii erau în evidenţă cu gastroenterocolită", a precizat şefa DSP.

Reacţie, după o săptămână

De cealaltă parte, directoarea grădiniţei, Anca Raluca Pop, susţine că a reacţionat cât de repede a putut. "Miercurea trecută am avut primul copil letargic, am sunat părinţii, l-au dus acasă. Joi, un alt copil a dat semne de letargie, din nou am sunat părinţii. Abia vineri am aflat despre copilul de miercuri că ar putea avea o toxiinfecţie, dar nu am găsit un laborator care să facă analize pe proba de mâncare în weekend", a declarat Pop, joi, pentru BIHOREANUL.

În schimb, directoarea susţine că i-a înştiinţat verbal pe toţi părinţii, iar luni, ziua în care a anunţat şi DSP Bihor, a decis să suspende cursurile. Totuşi, femeia n-a putut indica numărul exact al copiilor bolnavi.

Tot joi, adică la mai bine de o săptămână de la prima îmbolnăvire, Pop le-a trimis părinţilor şi un comunicat, prin care nominalizează drept unic vinovat firma de catering. "Totul indică că acest lucru s-a întâmplat la servirea prânzului din data de 13 iunie, care a avut ruladă de curcan în meniu. Nu toată rulada de curcan a fost afectată, ci doar porţiuni negătite termic corespunzător, ceea ce şi demonstrează numărul de copii neafectaţi din punct de vedere medical", a arătat directoarea, în comunicat. "Nu ne putem asuma culpa firmei de catering, care şi-a încălcat propriile norme de igienă şi manipulare", a mai scris Pop, fără să spună clar ce norme s-au încălcat.

La judecată, cu grădiniţa

În schimb, părinţii nu sunt atât de vehemenţi în a da vina pe firma de catering. "Eu nu ştiu dacă cei de la Better Food sunt vinovaţi, nu văd de ce ar fi neglijenţi, că şi copilul patronilor tot la Montessori merge, nu şi l-ar fi pus în pericol. În schimb, ştiu că eu, ca părinte de copil suspect de salmonella, aştept explicaţii de la grădiniţa unde plătesc 600 de euro pe lună pentru doi copii. Grădiniţa o voi da în judecată", a mai spus părintele care a reclamat problema BIHOREANULUI.

Acesta a mai arătat şi că vede plauzibilă varianta ca infestarea să fi fost cauzată de un angajat al grădiniţei. "Am înţeles că, de fapt, primele simptome le-ar fi acuzat copilul unui angajat, care însă n-a ajuns la spital şi este tratat homeopat. În plus, părinţii refuză să-i facă analizele. Eu de unde ştiu dacă nu din cauza lor s-au îmbolnăvit toţi copiii?".

Nicio altă reclamaţie

În replică, patronul firmei de catering, Raul Sasca, a declarat la rândul său, pentru BIHOREANUL, că aşteaptă concluziile anchetei DSP Bihor. "Nu ştiu ce să vă spun, am pus la dispoziţia instituţiilor tot ce este necesar. Cert este că aceeaşi mâncare am servit-o şi la restaurant, era la meniul zilei, şi nu am mai avut nicio reclamaţie", a declarat bărbatul.

Acesta a confirmat că şi copilul său învaţă la Montessori şi a ajuns la spital. "Aceeaşi mâncare am dus-o şi eu acasă, în ziua respectivă, dar noi nu avem nimic. Cine ne acuză ar trebui să aibă şi dovezi", a mai spus Sasca, subliniind că toţi angajaţii săi au analizele la zi şi niciunul nu este infestat sau bolnav. "La grădiniţă, însă, un angajat şi copilul său nu şi-au făcut analizele, chiar refuză să le facă. Dar nu mă pronunţ, să aşteptăm să se finalizeze ancheta", a subliniat bărbatul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
!!!
Ideea care se desprinde clar: nu forma privată sau ce de stat diferențiază lucrurile....
Postat 23 Iunie 2018, 11:52 de cainerau
CE chestie
Nu zice nimeni că Bolojan e devină??
Postat 22 Iunie 2018, 21:43 de Sandu1201
Moderatorule
Tu citesti chiar toate comentariile? Fii putin mai selectiv...Erau intr-adevar 3 variante, numai una cistigatoare : 1."Nu trebuia sa aflam numele gradinitei ,nici al firmei de catering?" 2."Nu trebuia sa aflam numele gradinitei ,nici al firmei de catering !" 3."Nu trebuia sa aflam numele gradinitei ,nici al firmei de catering."
Postat 22 Iunie 2018, 20:26 de excalibur
bihorene
nu uita/calinescu este vina...fiindca ati contribuit din plin la o condamnare,pe langa multe altele,nedreapta!E o sursa de bani deja,decat sa si vanda copii ca iohann a iesit din afacere,parintii isi infecteaza cu orice copii,doar doctorii o sa plateasca,totul e sa aiba putintica rabdare cu procesele.
Postat 22 Iunie 2018, 11:48 de User anonimizat
De-ontologie
Nu trebuia sa aflam numele gradinitei ,nici al firmei de catering, nici al hotelului din felix unde a cazut tencuiala.Cunoasterea dauneaza capitalismului...implicit bugetului
Postat 22 Iunie 2018, 00:38 de excalibur
RE: De-ontologie
Tu faci parte din categoria celor care citesc numai titlurile?
Postat 22 Iunie 2018, 13:04 de Moderator
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON