Pentru al treilea an consecutiv, Primăria orădeană a marcat Ziua Diasporei, manifestare dedicată românilor plecaţi din ţară şi care ar putea fi interesaţi să se întoarcă, pentru a se restabili în Oradea sau măcar pentru a investi aici.
Evenimentul a fost organizat de Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea în colaborare cu antreprenori asociaţi în organizaţia Romanian Business Leader, care au iniţiat programul Repatriot, destinat tocmai românilor din Diaspora cu intenţii antreprenoriale.
Omul, cel mai important capital
În cuvântul de bun venit, city managerul Dacian Palladi i-a asigurat pe cei aproximativ 25 de participanţi sosiţi din afara graniţelor ţării - bihoreni, dar nu numai - că municipalitatea este extrem de interesată de repatrierea „celor care din diverse motive aţi găsit de cuviinţă să plecaţi de acasă”, deoarece consideră că „resursa umană este cea mai importantă”, iar Primăria doreşte cu românii din Diaspora o relaţie „bazată pe onestitate şi deschidere”.
Marius Bostan (foto), antreprenor şi iniţiator al programului RePatriot, a salutat „deschiderea de excepţie” a municipalităţii şi a afirmat că organizaţia pe care o reprezintă însumează „aproape 15% din PIB-ul României”, iar „acţiunea noastră, chiar dacă nu este foarte vizibilă, vă asigur că este inteligentă şi pe termen lung”, fiind desfăşurată de „oameni serioşi care nu s-au îmbogăţit prin corupţie”.
„Noi îi ţintim pe cei (n.r. - din Diaspora) care au comportament antreprenorial în afara ţării, pentru a-i convinge să dezvolte ceva în ţară. O facem în primul rând pentru noi şi pentru copiii noştri, să nu aleagă şi ei, forţaţi de împrejurări, alte ţări din lume”, a mai spus Marius Bostan, reprezentant al Romanian Business Leader.
Totodată, el nu s-a sfiit să laude Oradea, spunând că este „un exemplu în atragerea investiţiilor” şi că aici „uşile sunt deschise, românii din Diaspora nu sunt întâmpinaţi cu gaze şi bastoane”. „Felicit Primăria Oradea, care a înţeles că cea mai mare resursă sunt oamenii. Din păcate, Statul Român nu doar că ignoră această resursă, dar şi face tot posibilul s-o alunge din ţară”, a spus Bostan.
Repatriat ca... frizer
După ce un alt lider al RePatriot, Mirabela Miron, dar şi deputatul PNL Hildegrad Brandl, ea însăşi repatriată deşi a crescut în Germania de la vârsta de 5 ani, unde era arhitect, au povestit despre propriile lor experienţe antreprenoriale şi despre reintegrarea în societatea din România, un asemenea testimonial l-a făcut şi un tânăr orădean, Cosmin Câmpean (foto), care s-a întors după doi ani din Marea Britanie, investind cele 6.000 de lire adunate, plus alte 1.000 împrumutate, pentru a-şi deschide o frizerie pe strada Vasile Alecsandri, în care de atunci a mai investit 30.000 de lire în intenţia de a-şi face un lanţ de saloane de coafură.
„Am strâns nişte bani şi am simţit că trebuie să fac ceva în ţara mea. În ţară ai familia, ai prietenii, până la urmă ai sânge de român. (...) Trebuie să vă gândiţi să oferiţi ceva de valoare, dacă oferiţi ceva nou nu trebuie o investiţie mare. Cu mâna pe inimă o spun, în Oradea există un foarte mare potenţial”, a spus tânărul celorlalţi participanţi la întâlnire, criticând însă birocraţia şi legislaţia extrem de greoaie.
Pesimism de senator
La Ziua Diasporei a participat şi senatorul de Diaspora Viorel Badea (foto), care a spus că piedica cea mai mare în a convinge românii să se întoarcă din străinătate este climatul politic, social şi economic tot mai tensionat din ţară. „Am crezut că suntem pe un drum cu sens unic (n.r. - prin programul de repatriere), dar se pare că situaţia este oricând reversibilă. Asta mă îngrijorează”, a spus Badea, fost lider în Liga Studenţilor în tinereţe, în anii 90.
El a povestit că ceea ce a văzut în aceste zile - caracterizate de înăbuşirea violentă a mitingului Diasporei - „mă sperie, dar mă şi motivează” şi a relatat că în localităţile din Ţara Oaşului pe care le-a vizitat recent a văzut că românii plecaţi („sunt sate de unde au plecat minimum 50% din populaţie şi până la 70%”) nu numai că nu mai continuă să-şi ridice case, ca în anii trecuţi, ci „acum au început să le golească de mobilă şi s-o ducă afară”, deoarece oamenii nu mai au încredere în cei care conduc ţara.
„Să nu fim defetişti”
Un mesaj similar l-a transmis şi orădeanul Sebastian Duma, preşedintele Asociaţiei Oradea Civică, specializat în turism şi angajat la o companie mare de profil, care a spus că foarte mulţi români nu vor să revină acasă „pentru că nu vor să fie conduşi de oameni ca aceia aflaţi acum la guvernare şi să le şi plătească pensii speciale”.
Într-adevăr, a confirmat Marius Bostan, românii din Diaspora „nu pot avea încredere, spun că ăştia nu ne-au lăsat nici să votăm, cum să vin să fac afaceri aici?”, dar cu toate acestea doreşte să încurajeze pe oricine să se întoarcă. „Să nu fim defetişti, dacă ne vom lăsa învinşi de neîncredere, vom fi conduşi tot de ei”, a spus reprezentantul RePatriot.
„Am rămas să luptăm”
Un român plecat în Grecia cu 22 de ani în urmă, Mihai Dohotar (foto), a mărturisit că a revenit în ţară în 2008, când la Atena se simţea din plin criza, iar în ţară a avut întâi o firmă de curăţenie. De atunci, a spus bărbatul, a mai convins încă trei români din Grecia să revină, aceştia investind în construcţii şi agricultură.
„Noi am fost alături de #Rezist de anul trecut, când cu OG 13, pe 10 august am fost în Piaţa Victoriei. A fost o experienţă şocantă. I-am spus soţiei că ne facem din nou bagajele, că plecăm şi nu ne mai întoarcem. Dar am rămas, trebuie să ne asumăm şi să luptăm împotriva „lor”. Soluţia nu este să ne descurajăm. Fiecare să găsească o cale să se implice!”, a spus Dohotar.
Concediată de... UDMR
O mărturie emoţionantă a depus şi o femeie, Keresztes Denecza (foto), braşoveancă la origine şi stabilită în Ungaria, dar dornică să se repatrieze la Oradea, care a relatat că a lucrat la o primărie din judeţul Hajdu Bihar, de unde a fost concediată din cauza politicienilor FIDESZ, dar şi... UDMR.
Aceasta a povestit că era implicată într-un program „maghiaro-maghiar”, de colaborare între maghiarii din Ungaria şi cei din România, dar din cauza opiniilor critice la adresa FIDESZ şi premierului Viktor Orban, precum şi a UDMR, şi-a pierdut locul de muncă. „Oamenii mă compătimeau doar pe Facebook”, a spus ea despre atmosfera tensionată din ţara vecină, adăugând că „dacă noi nu luptăm în ţara noastră (n.r. - adică în România), vom ajunge ca Ungaria lui Orban”.
„Am fost boicotată şi asuprită de UDMR, culmea după ce am vrut să organizăm un eveniment cultural, cu unguri de acolo şi unguri de aici. Mă întorc în ţară la Oradea”, a spus ea.
Se poate!
Întâlnirea oficială a „diasporenilor” s-a încheiat într-o notă optimistă, după ce alţi doi orădeni întorşi în ţară au povestit cum au reuşit să-şi facă şi respectiv să-şi consolideze la Oradea afaceri de succes. „La Oradea trebuie să ne mândrim că avem o administraţie care ajută antreprenorii. Când am bătut la o uşă, tot timpul mi s-a deschis”, a mărturisit Marius Zdrâncă (foto), întreprinzător în domeniul transporturilor.
„Noi continuăm să rămânem români, orădeni, şi voi face tot ce pot să ajut, cu mica mea participare, dezvoltarea acestui oraş. De anul trecut (n.r. - când a fost prima ediţie a Zilei Diasporei la Oradea) multe lucruri s-au concretizat, multe lucruri s-au mişcat în Oradea”, a spus şi Lucian Rotar, manager la o firmă IT din Paris care activează şi în Oradea.
După întâlnirea de la Primărie, participanţii au fost invitaţi la un tur prin oraş cu proaspăt achiziţionatul autobuz turistic, iar sâmbătă, pe 18 august, la concertul Loredana, dedicat şi românilor care revin în această perioadă din străinătate acasă, la Oradea şi în Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.