URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 28 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Noiembrie 2023, 15:21

Nu treceți nepăsători! DASO cere sprijinul orădenilor pentru a ridica de pe străzi persoanele fără adăpost

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În contextul prognozei meteo care anunţă scăderea temperaturilor sub pragul îngheţului pentru zilele următoare, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea a lansat un apel către comunitate pentru a oferi sprijin persoanelor fără adăpost.

DASO a anunţat vineri, printr-un comunicat de presă, că oricine vede un om al străzii poate să anunţe prezenţa acestuia sunând la numărul de telefon al Dispeceratului Poliţiei Locale, 0259-969, în intervalul orar 10-22, sau la numărul de telefon disponibil non-stop 0359/466666 al Adăpostului de Noapte din Oradea.

Un echipaj al Poliţiei Locale se va deplasa la faţa locului şi va oferi asistență celui în nevoie, transportându-l ulterior la Adăpostul de Noapte. 

Acesta este situat pe str. Johannes Gutenberg nr. 8 şi are o capacitate de cazare de 71 de locuri, care pot fi suplimentate, dacă este cazul. Clădirea dispune de duşuri cu apă caldă şi grupuri sanitare.

"Persoanele cazate aici primesc, la nevoie, haine, un ceai cald şi, nu în ultimul rând, cazare şi sprijin pentru depăşirea acestei perioade dificile din viaţa lor", se arată în comunicat.

În acelaşi loc funcţionează şi Centrul Comunitar Gutenberg, unde peste zi beneficiarii adăpostului primesc consiliere psihologică, sprijin în găsirea unui loc de muncă, dar și pentru obţinerea actelor de identitate. De asemenea, doritorii pot participa la diverse activităţi recreative.

„Nu treceți nepăsători pe lângă persoanele fără adăpost!”, îndeamnă reprezentanții DASO.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Ii compatimesc pe cei mai putin norocosi, dar...
... achit taxe si biruri din care sunt platiti cu lefuri nesimtite o gramada de comunitari. Sa-i puna fratele samuel la treaba, in trei ture, non-stop pe teren! Cui nu-i convine, mars acasa, se gasesc zece in locul nemultumitului.
Postat 25 Noiembrie 2023, 19:31 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON