URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Ianuarie 2023, 07:45

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 9-13 ianuarie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna ianuarie 2023, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program:

Luni, 09.01.2023    

Citiri radio ORADEA: SH 840, SH 844, SH 845, SH 863, SH 878, SH 883, Almaşului, Ardealului, Banatului, Ciocârliei, Fluturilor, Ioan Ciordaş, Liliacului, Petre Ţuţea, Prieteniei, Turzii, Alba Iulia, Louis Pasteur, Branului, Salvării, Dimitrie Bolintineanu, Stâna de Vale, Gheorghe Marinescu, Titus Popovici, Bartók Béla, Culegătorilor, Dâmbului, Libelulei, Scărişoarei, Soarelui, Stupilor, Colinelor, Rafael Sanzio, Dumbravei, Leagănului, Menumorut, Piaţa Ion Creangă, Szigligeti Ede, Tarcăului, Vasile Conta, Anton Pann, Partenie Cosma, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Doina, Sfântul Apostol Andrei, Constructorilor, Satelitului, Principatelor Unite, Retezatului, Piaţa Cazărmii, Plevnei, Călăraşilor, Crişului, Roşiori, Iuliu Maniu, Samuil Micu Klein.
Cihei, Cordău, Leș, Nojorid

Marţi, 10.01.2023    

Citiri radio ORADEA: SH 101, SH 123, SH 125, SH 126, SH 127, SH 136, SH 202, SH 610, SH 611, SH 612, Aron Cotrus, Caraiman, Ciprian Porumbescu, Ecoului, Ioan Cantacuzino, Lăcrămioarelor, Lacul Roşu, Locomotivei, Luminiţei, Martin Nexo Andersen, Michelangelo Buonaroti, Milcovului, Munkácsy Mihály, Mureşului, Robert Owen, Sfântul Ladislau, Teodor Neş, Traian Lalescu, Vagonului, Volga, Zimbrului, Aluminei, Bulevardul Dacia, Budai Nagy Antal, Crizantemelor, Dobreştilor, Hortenziei, Lisabonei, Moldovei, Păcii, Sovata, Spartacus, Târnavelor, Lipovei, Copacilor, 9 Mai, Govorei.
Cihei, Cordău, Leș, Nojorid

Miercuri, 11.01.2023    

Citiri radio ORADEA: SH 103, SH 104, SH 105, SH 106, SH 110, SH 111, SH 112, SH 116, SH 119, SH 130, SH 507, SH 510, SH 511, SH 512, SH 513, SH 514, SH 604, SH 606, SH 807, SH 818, SH 820, SH 826, SH 831, SH 887, SH 801, Anatole France, Arieşului, Beiuşului, Gala Galaction, Industriei, Jean Jaures, Luceafărului, Lugojului, Teiului, Arenei, Bârsei, Bulevardul Ştefan cel Mare, Berzei, Busuiocului, Elanului, Eroul Necunoscut, Iasomiei, Magnoliei, Moldovei, Olimpiadei, Păcii, Rozmarinului, Slănicului, Sportului, Tudor Arghezi.
Rontău, Cordău, Leș, Nojorid

Joi, 12.01.2023    

Citiri radio ORADEA: SH 801, SH 807, SH 818, SH 820, SH 826, SH 831, SH 887, SH 507, SH 510, SH 511, SH 512, SH 513, SH 514, SH 604, SH 606, SH 105, SH 110, SH 111, SH 112, SH 116, Bicazului, August Treboniu Laurian, Braşovului, Mioriţei, Gheorghe Lazăr, Victor Babeş, Cometei, Dunărea, General David Praporgescu, Rovine, Stânişoarei, Albacului, Alexandru Vlahuţă, Gheorghe Costaforu, Mediaşului, Nicolaus Olahus, Piaţa 1 Decembrie, Piaţa Cetăţii, Aleea Emanuel Gojdu, Cele Trei Crișuri, Piaţa Emanuel Gojdu, Spiru Haret. 
Rontău, Cordău, Leș, Nojorid

Vineri, 13.01.2023    

Citiri radio ORADEA: SH 509, SH 521, SH 522, SH 523, SH 832, SH 836, SH 841, SH 842, SH 833, SH 849, SH 868, SH 871, SH 872, SH 875, SH 878, SH 890, SH 910, SH 911, SH 913, Muzeului, Parcul Petőfi Sándor, Pescăruşului, Reményik Sándor, Săvineştilor, Şirul Canonicilor, 1097, Bistriţei, Gavril Muzicescu, Ioan Andreescu, Măslinului, Micşunelelor, Muzicii, Steluței, Theodor Aman, Traian Vuia, Alexandru Andriţoiu, Căii Ferate, Căprioarei, Depozitului, Iancu de Hunedoara, Peţei, Rampei, Războieni, Seleuşului, Timotei Cipariu.
Rontău, Cordău, Leș, Nojorid, Tileagd

Aceste programări se pot vizualiza pe pagina noastră de internet la adresa www.apaoradea.ro. Rugăm consumatorii care nu pot fi găsiţi la domiciliu în intervalul acesta orar, să ne contacteze la  numerele de telefon 0259 – 436909 sau 0259 – 435505 în vederea reprogramării citirii contoarelor.

Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON