URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 12 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 August 2023, 15:45

Caz șocant: o adolescentă de 16 ani a murit drogată și cu hemoragie genitală, în casa unui tânăr pe care-l cunoscuse pe internet

Caz șocant: o adolescentă de 16 ani a murit drogată și cu hemoragie genitală, în casa unui tânăr pe care-l cunoscuse pe internet ilustrație generică, sursa: pexels.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Moartea cruntă, în condiții suspecte, a unei adolescente de 16 ani din București șochează opinia publică. Plecată cu o prietenă din București la Piatra Neamț pentru un concurs școlar, adolescenta n-a mai ajuns să participe la acesta și s-a întâlnit cu Mateo, un tânăr de 19 ani, cu care conversa online și pe care, potrivit tatălui victimei, îl cunoscuse pe Snapchat.

Datele de până acum din anchetă indică faptul că cei doi s-au dus la locuința tânărului din comuna Dumbrava Roșie și au consumat droguri. Adevărul.ro notează că ar fi vorba despre Crystal, un drog sintetic obținut dintr-un amestec ciudat de „chimicale”, în laboratoare clandestine din țări din Europa de Est. Pentru obținerea „cristalului” se folosește metamfetamină amestecată cu diverse subtanțe, menționează publicația citată. 

Raportul întocmit de medicii legiști după necropsia efectuată pe 1 august arată că drogurile n-au fost singurele care au dus la moartea fetei. În raport a fost trecută drept cauză a morţii o intoxicaţie cu metacatinonă (efedronă, 2-metilamino-1-fenilpropan-1-onă), care are efecte similare celor produse de consumul de cocaină, constantându-se că fata suferise și o ruptură vaginală, mai arată Adevărul.ro. 

Presa centrală mai scrie că, la un moment dat în timpul nopții, tânărul de 19 ani și-a sunat mama și i-a spus că fata cu care este sângerează puternic și este inconștientă. Femeia a sunat apoi la 112. „La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 01:39, polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați prin apel de urgență, de către o femeie, din localitatea Dumbrava Roșie, cu privire la faptul că în locuința sa se află o tânără decedată. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că este vorba despre o minoră în vârstă de 16 ani, din București. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, din păcate fără efect”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț. 

Singură la părinți, adolescenta era o elevă eminentă. Tatăl ei a stat de vorbă cu presa și a spus că fiica lui nu se droga și că era virgină. 

„Fiica mea - este unicul nostru copil - nu consuma droguri și era virgină. Bag mâna în foc pentru asta. Eu cred că drogul i s-a administrat cu forța sau i s-a administrat fără să știe, pentru a fi folosită apoi în scop sexual. Luni am fost la casa în care s-a petrecut nenorocirea și mama băiatului mi-a arătat înregistrări din noaptea aceea, de pe camerele de supraveghere din locuință. Se vede cum vine băiatul cu fiica mea, stau un pic prin casă, apoi intră în camera lui. Ce s-a întâmplat acolo nu pot să știu, însă se vede că mergea pe picioarele ei și nu avea nicio problemă. Acolo în cameră s-a întâmplat ceva”, a declarat tatăl pentru tvmneamt.ro.

La Observator News, tatăl fetei a mai spus: „Singurul copil... era premiantă. Daca vă trimit o poză cu biblioteca copilului... era geniu. Ne-a rupt în bucăți. Nu a făcut niciodată probleme copilul ăsta, deci niciodată. O singură greșeală a făcut. Astăzi. A fost fatală”. 

Se pare că tânărul cu care s-a văzut fata și a consumat droguri era implicat într-o rețea de traficanți. 

Potrivit Digi24.ro, cazul morții fetei de 16 ani a fost preluat de DIICOT, care a arestat pentru o perioadă de 30 de zile trei tineri, inclusiv pe Mateo, cel care a dus-o pe victimă la el acasă și, se pare, i-a dat droguri. Aceștia au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc și deținere de droguri de risc și mare risc, în vederea consumului propriu.

"La 31.07.2023, ca urmare a consumului unui drog de mare risc având ca substanță activă catinona, a fost înregistrat decesul unei persoane vătămate minore (16 ani). Din probatoriul administrat a rezultat faptul că victima a consumat drogul de mare risc împreună cu unul dintre inculpați, la domiciliul acestuia (...). În cursul urmăririi penale, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț au prins în flagrant alți doi inculpați, care dețineau asupra lor diferite cantități de droguri, stabilindu-se că au comercializat și drogul de tip cristal, consumat de minoră și considerat, conform examenului necroptic, drept cauză determinantă a intoxicației care a condus la decesul acesteia", a transmis DIICOT.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Adolescenta de 16 ani virgina, premianta
Cand i s-a ivit prima ocazie s-a dus cu un necunoscut acasa la el, in camera lui. Asadar, avem pe de o parte niste Legi stupide, facute pe genunchi, iar de cealalta parte avem realitatile vietii.
Postat 03 August 2023, 16:23 de Riviera
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON