URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Februarie 2013, 12:20

Băsescu îl atacă din nou pe Vasile Blaga: A pesedizat partidul, făcându-l să semene cu FSN

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Preşedintele Traian Băsescu s-a lansat, joi seară, la un atac la adresa bihoreanului Vasile Blaga, spunând despre el că a "pesedizat partidul", făcându-l să semene cu FSN.

Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni la B1 TV. Potrivit ziarului Gândul, şeful statului şi-a început atacul la adresa lui Vasile Blaga, susţinând că i se pare "zguduitor" că acesta încearcă să-şi securizeze mandatul de preşedinte de partid criticând guvernarea PDL, preluând astfel mesajul USL.

Mai mult, el a acuzat aranjamentele pe care le face Blaga în partid, şantajându-i pe liderii de organizaţii cu metoda "interimarilor".

"Acum PDL nu mai seamănă cu PDL-ul din care eu am plecat. Nu mai are valori. Seamănă în interior cu FSN. Nu am nimic de aşteptat de la PDL, ci un regret teribil raportat la ce au fost şi la ce au ajuns. Un lucru care e zguduitor. Este un partid care îşi neagă propria guvernare. Este o echipă care de două luni, sub umbrela analizei de după alegeri, instalează interimari. Exact cum se pun şefii de poliţie de la judeţe. Tehnica e să-i pui interimari. E o practică care se instalează în PDL", a spus Băsescu.

Preşedintele l-a acuzat pe bihorean atât de marginalizarea lui Emil Boc în partid, cât şi de căderea guvernului Ungureanu. Pentru aceasta din urmă, a spus el, o contribuţie a avut-o şi Sorin Frunzăverde care a fost "locotenentul lui Blaga" şi care a plecat cu parlamentarii la USL.

Nici prestaţia din campania electorală a conducerii PDL nu a rămas netaxată de de preşedinte. "L-ai schimbat pe Boc pentru că a obţinut 23% deşi câştigase Primăria Clujului, tu obţii 16% şi te gândeşti tu aşa, că e din cauza Guvernului şi a ieşirilor preşedintelui. Dar nu te uiţi că datorită faptului că nu ai existat în campanie, s-a văzut foarte bine domnul Dan Diaconescu de la Târgu-Jiu, a polarizat ca fiind singurul oponent la Ponta, că PDL cu conducerea lui era pitit în campanie. PDL era pitit.(...) Nu ai văzut ieşirile lui Dan Diaconescu, dar cu siguranţă ieşirile preşedintelui au fost problema şi măsurile domnului Boc. Nu poţi să mergi atât de departe şi să îi consideri pe toţi naivi, ca să nu spun altfel", a comentat preşedintele.

El a adăugat că i se pare "penibil" că actuala conducere a partidului spune că face opoziţie constructivă, pentru că atunci când ai 16%, iar adversarul 70%, trebuie să te baţi. "Partidul lui Dan Diaconescu se bate mai bine decât PDL-ul", a fost verdictul preşedintelui.

În aceeaşi emisiune, Băsescu a vorbit şi despre Elena Udrea, desemnată favorita prezidenţială în cursa pentru şefia PDL. Şeful statului a admis că în prezent, Udrea nu are o mare susţinere, în PDL, dar a subliniat că are toate calităţile să devină un lider politic de forţă. "Elena Udrea e crescută ca şi politician de mine. Ea de la mine a învăţat politică. Nu spun că are un profil perfect de preşedinte de partid, dar poate să şi-l creeze. Elena Udrea a crescut enorm. Şi eu sunt convins că, după experienţa Roman, Elena Udrea va deveni un politician de forţă în România. Are rezistenţă, e o femeie inteligentă, are ambiţie şi e un om de dreapta. Elena Udrea nu poţi să o faci de stânga nici dacă o calci în picioare sau îi iei tocurile de la pantofi. (...) Ea trebuie să se descalţe de pantofii cu toc foarte înalt. Trebuie să mai lase din poşetele alea cu care a venit în politică, să ia poşete mai ieftine", a spus Băsescu, adăugând că şi el, ca şi Udrea a fost un personaj controversat.

Un alt sfat prezidenţial pentru Elena Udrea a fost să se retragă din competiţia pentru şefia partidului, dacă "va fi aranjată" Convenţia Naţională.

Băsescu a avut un mesaj şi pentru "aripa reformistă" din PDL, vizându-i pe Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu, Toader Paleologu sau Teodor Baconschi, cărora le-a cerut să nu se "izoleze" de partid, sugerându-le să aleagă între cei care s-au înscris în cursă, o candidatură separată fiind sortită eşecului.

"Eu ţin mult şi la Monica Macovei, şi la Teodor Baconschi, şi la Cristi Preda, şi laSever Voinescu. Aş vrea să rămână în PDL. Sunt oameni extraordinari care trebuie să înţeleagă că politica e un joc de echipă. (...) Ei trebuie să opteze. Dacă se izolează şi vor să pună o moţiune separată, riscul este să obţină un eşec", a spus preşedintele.

De precizat că, şi la precedentele alegeri din interiorul partidului, Băsescu s-a lansat într-un atac împotriva lui Blaga.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Intelepciunea lui Creanga
"Mai bine fruntas la tara decat codas la oras." Vasile Blaga nu-i capabil sa inteleaga in profunzime acest proverb,constatare mult prea verificata in practica.Vremea demonstratiilor din/prin vorbe a cam trecut,dar unora le displace caducitatea acestui modus vivendi.Resursele intelectuale/spirituale ale "vamesului" nu-s suficiente pentru a face fata provocarilor,insasi faptul ca repede i-a sarit tandara denota lipsa de calm si calcul-total contraindicat in situatiile-n care trebuie evaluate informatiile la rece. Nimeni nu se astepta ca Vasile Blaga sa reactioneze ca un calugar shaolin,a surprins-mai degraba-usurinta cu care a "muscat",ca un copilandru razgaiat.Omul a cazut un test,cu brio...(nu-i singurul.)
Postat 16 Februarie 2013, 14:06 de gyorgy tozser
BASE E UN ECSCROC DE PORT!
BASESCU E UN TIGAN DIN PORT! TOATA VIATA A FURAT SI TOATA VIATA VA FURA IN CONTINUARE! AR TREBUI CA PD-L UL SA IA ODATA ATITUDINE SI SA IL MARGINALIZEZE PE ACEST EXCROC NENOROCIT! MULT SUCCES DOMNULE BLAGA!!!
Postat 15 Februarie 2013, 13:43 de aris13
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON