URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Martie 2018, 10:56

Atenţie la neatenţie! Pensionarii sunt "ajutaţi" de Poşta Română să ia împrumuturi cu dobânzi de cămătărie

Atenţie la neatenţie! Pensionarii sunt 'ajutaţi' de Poşta Română să ia împrumuturi cu dobânzi de cămătărie CONTRA-CHILIPIR. Oferta specială de creditare pentru pensionari distribuită de poştaşi promite o dobândă fixă de 74%, dar nivelul real al acesteia e stabilit abia la completarea formularelor, care în Oradea se face la standul Credius din incinta magazinului Crişul (foto). Un consultant informează clienţii că dobânda ajunge şi la 10% pe lună, adică 120% pe an, dar nu le zice nimic despre DAE, dobânda anuală efectivă, de 240%
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Românii au o mulţime de proverbe bătrâneşti care le aduc aminte că nu tot ce zboară se mănâncă şi-i povăţuiesc să măsoare de zece ori înainte de a tăia o dată. Totuşi, unii sunt de o naivitate greu de imaginat, iar cei mai creduli se dovedesc chiar bătrânii înşişi.

Unii pensionari bihoreni au simţit pe pielea lor ce înseamnă asta, după ce au luat credite de la întreprinderi financiare nebancare, îndemnaţi, culmea, de poştaş. Omul în care au cea mai mare încredere, pentru că le aduce pensia...

Momeala

"Mama şi-a pus juvăţu-n gât. Noroc că am aflat la timp", zice şeful unei instituţii publice, a cărui mamă, retrasă după pensionare în satul natal, la Gepiu, a făcut o dandana care era s-o coste scump. "Am vizitat-o într-o duminică, iar la masă a simţit nevoia să se laude că la primăvară repară gardul, că a făcut rost de bani, 5.000 lei". Ştiind că bătrâna primeşte o pensie de numai 900 lei, din care abia pune deoparte bani de înmormântare, a iscodit-o, întrebând-o de unde-i are.

"Mi-a zis că în ianuarie, când a venit poştaşul cu pensia, i-a dat un fluturaş că se poate împrumuta de la un IFN, Credius, asemănător cu Provident, numai cu talonul de pensie, iar mama a picat în capcană. Când am calculat că în trei ani avea de restituit 15.000 lei, frate-meu şi cu mine am pus banii să-i stingem repede împrumutul. Aşa, a pierdut numai vreo 200 lei, cât a costat-o "analiza" dosarului de creditare", spune bărbatul.

În toată ţara

Şefa Oficiului Judeţean de Poştă Bihor, Liliana MureşanŞefa Oficiului Judeţean de Poştă Bihor, Liliana Mureşan (foto), confirmă: factorii poştali sunt obligaţi să distribuie materialele publicitare ale Credius, dar asta întrucât compania Poşta Română a încheiat un contract la nivel naţional. "Fluturaşii se distribuie începând din ianuarie, în zilele când se distribuie şi pensiile. Dar să ştiţi că nu-i obligă nimeni pe pensionari să şi facă creditele", spune directoarea.

Evident, poştaşii nu pot fi învinuiţi de nicio ilegalitate, ba nici măcar conducerea Poştei, instituţie înglodată în datorii şi dispusă să facă bani din orice pentru a le reduce. Întrebarea este, însă, cât de morală e publicitatea făcută unor cămătari. Nu de alta, dar în poştaş pensionarul are încredere oarbă, că doar e slujbaşul statului...

Salvat de CARPO

Ecaterina Onodi, păgubită IFNNumărul pensionarilor care "muşcă" momeala IFN-urilor e tot mai mare. Orădeanca Ecaterina Onodi (foto) a păţit-o rău anul trecut, ce-i drept cu Provident. "Am pensia mică, pentru că am lucrat muncitoare la Electrometal şi la Viitorul, iar după 1990 am fost însoţitor de persoană cu handicap pentru fata mea. Anul trecut, când s-a măritat o nepoată, am făcut un împrumut de 2.000 lei, pentru care trebuie să dau înapoi 4.500 lei. Câte 300 lei pe lună", zice femeia, a cărei pensie este la nivelul minim, de doar 520 lei. Lunar, până stinge datoria, va rămâne cu numai 220 lei din ea...

Szücs Gavril, păgubit Provident,Szücs Gavril (foto) s-a păcălit şi el cu Provident, dar şi-a dat seama repede. Tot astă-vară, a împrumutat 1.000 lei şi urma să restituie 2.000 într-un an. Din fericire, a aflat de la un amic că la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor se dau credite cu dobândă de numai 1% pe lună, deci 12% pe an, aşa că a luat un împrumut de acolo, ca să nu achite dobândă dublă la IFN. "În 3 luni am scăpat de datoria la Provident. M-am învăţat mine", zice bărbatul.

Cămătari cu acte

Fie că se numesc Provident, Credius, Cetelem, Credex etc (sunt peste 100 asemenea entităţi înregistrate), IFN-urile sunt, de fapt, nişte cămătari legali, care acordă împrumuturi rapide, în condiţii minime de eligibilitate, "doar cu buletinul" sau, în cazul de faţă, cu talonul de pensie. Spre deosebire de bănci, nu constituie depozite, iar dobânzile percepute în schimbul creditelor sunt uriaşe, între 80-90% pe an şi chiar 3.000%! Majoritatea celor nevoiţi să recurgă la astfel de împrumuturi sunt, la disperare, pensionarii şi persoanele cu grad de educaţie redus, primii pentru că nu văd detaliile din contracte, scrise mai mereu cu litere şi cifre mici, ceilalţi pentru că nu le înţeleg. În ambele cazuri, însă, contractele sunt inatacabile în instanţă, deoarece, fiind semnate de bună voie, au putere de "lege a părţilor".

Ca să nu achite dobânzi ameţitoare, pensionarii ar putea opta pentru alternativa mult mai ieftină a creditării prin CARPO. "Din toate cele 144 de case de ajutor reciproc ale pensionarilor, noi oferim împrumuturi în cele mai avantajoase condiţii, pe termen de până la 24 de luni şi cu cea mai mică dobândă din ţară, 1% pe lună", spune şeful CARPO, Radu Onchiş. În plus, dacă pensionarul îşi stinge creditul în avans, nu mai plăteşte dobândă pentru restul perioadei. Aşadar, soluţii există!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
întreprinderi financiare nebancare...
Serios, atat de dezinformati sunteti? IFN = Instituție financiară nebancară. Hotia din domeniul bancar e generata chiar de banci care dau foarte greu credit, DAR, pe langa fiecare banca au rasarit IFN-uri patronate de banci, astea insa mai sunt cum mai sunt, DAE se opreste pe la 30% (oricum mult mult peste cat ofera banca dobanda la depunere), cand ajungi la drojdia sistemului Provident, Credius, Cetelem, Credex, Feratum, iCredit, DAE poate ajunge la 500%. Ieri am primit un fluturas de la iCredit si DAE era 475%. Toti acestia invart banii bancilor, la prima mana, la a doua mana (IFN-urile bancilor) si a treia manaȘ drojdia. Atentie mare. Cooperativa de credit este o alta excrocherie, cu un DAE real tot la nivelul IFN-urilor bancilor, dobanda efectiva este mult mai mare decat acei 12% cat spun ei initial, dar sub Provident, Credius, Cetelem, Credex, Feratum, iCredit...
Postat 11 Martie 2018, 19:28 de ionel82
Posta romana
Cel mai inapoiat sistem al unei țări inapoiate. Cand a vrut ICE Felix sa ii computer-izeze au refuzat, si azi te cauta in caiete si registre, si azi lucreaza cu avize lasate in posta. Mai nou sustin camataria. Pai de la camatari au si ei comisioane ca nu le fac distributie gratuita. Si mie de exemplu nu or sa imi lase/dea pliantul ala ca nu pun botu. Au si ei texte ca nici pensionarii nu sunt chiar asa prosti. Ar putea sa se renunte si la postasi sa lucreze cu firme de curierat dar sunt unii pe scaune calde acolo care nu concep puterea pixului pe hartie. Pacat. Vorba aia..daca semnezi, sa nu te miri apoi. Si totusi Crisul a incasat ceva bani din chiria camatariei legale, ce scrupule pot avea si aia, incredibil. Am avut oroarea sa cunosc pe it manger de la provident in trecut, si la intrebarea daca e mandru pentru cine lucreaza, omul, foarte senin de altfel, cu un aer convingător, raspunse ca da, doar nu face nimic ilegal. Si cand auzi ce infrastructuri IT au acolo sustinute din banii prostilor iti dai seama cati s-au fript cu ei pana azi. Sunați-va parintii si bunicii si spuneti-le sa nu cada in plasa. La fel sa faceti și cu metoda accidentul. Eu am fost sunat sa imi spuna ca ai mei au provocat un accident, culmea, in localitatea lor. Ghinionul lor ca abia ce vorbisem cu ei si nu erau acolo, nici macar aproape. La amenintarile cu inregistrarea apelului si identificatorului au inchis. Nici azi numarul respectiv nu e alocat. Probabil prepay cu minutele initiale gratuite, pe care il vor refolosi peste vreun an. Ca nici ei nu au bani de numere la infinit.
Postat 11 Martie 2018, 15:58 de poiu
CARPO
C.A.R.P. ORADEA - functionam neintrerupt de 66 de ani impreuna cu varstnicii Bihorului si cu intelegere pentru problemele pe care le au. Pentru mai multe detalii accesati site-ul. Vizitati-ne si veti fi multumiti de serviciile de asistenta sociala pe care vi le oferim.
Postat 11 Martie 2018, 15:53 de carporadea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON