URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Septembrie 2012, 10:42

Acuzat că a furat voturi, interlopul Kamaz se dă "copil" nevinovat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bogdan Măgurean, interlopul din Clanul Neguş, acuzat de DNA de cumpărare de influenţă şi mită electorală în ziua referendumului, susţine că este nevinovat şi că niciuna dintre acuze nu sunt adevărate, el fiind angajat de liberali doar pentru protecţie şi pază.

După cum se ştie, DNA susţine că Bogdan Măgurean s-a aflat în sediul PNL Cluj pe 29 iulie de unde coordona acţiunea de fraudare a referendumului în mai multe judeţe din Ardeal, cu ajutorul mai multor trupe de interlopi. Acesta este cercetat în dosarul în care fostul ministru Teodor Atanasiu este acuzat că a cumpărat voturi la scrutinul de 29 iulie, procurorii arătând că fraudarea referendumului era condusă din sediul PNL de interlop.

Contactat de gândul, Kamaz susţine că nu a păşit în sediul PNL şi că a fost angajat doar pentru pază şi protecţie. Procurorii susţin că pentru "serviciile" de fraudare a voturilor, Dumitru Samson, fiul ministrului Corneliu Dobriţoiu, i-a promis lui Kamaz contracte publice. Bogdan Măgurean a declarat că nu îl cunoaşte pe Samson şi că el a avut contact doar cu o singură persoană, un anume Sorin despre care însă nu ştie prea multe. De cealaltă parte, procurorii DNA spun că Măgurean a fost plătit chiar de către Dumitru Samson.

"Nu am fost în sediul PNL, doar în faţa sediului. Ei ieşeau afară şi vorbeau cu mine. Niciodată nu am intrat în interior. Credeţi că un copil de 26 de ani ca mine ar putea să conducă o operaţiune din asta de fraudare de voturi? Nu am nici o treabă cu partidele. Nu fac parte din nici un staf de partid. Nu aveam eu cum să conduc. Tot ce contează pentru lume e imaginea negativă, nu adevărul", a declarat Bogdan Măgurean.

Interlopul afirmă că nu a fraudat voturile la referendumul din 29 iulie şi că nu făcut altceva decât să le spună mamei sale şi prietenilor săi să meargă la vot, drept pentru care nu crede că a comis vreo ilegalitate.

"Nimeni nu dă doi bani pe nimeni. Mie nu îmi pasă de niciunii. Nu îs cu USL, nu-s cu PDL. Mie nu mi-o dat nici Băsescu, nici Crin Antonescu şi nici alţii niciodată să mănânc. Din contră, ei au luat de la toată lumea. Aşa că am zis că dacă am ocazia asta odată în viaţă să iau fără să fac nimic greşit, de ce să nu profit. Mi-au dat bani de bună voie. Dumnezeu e sus şi vede. Eu ştiu adevărul. Cei care au fost acolo ştiu adevarul. Dacă cineva e supărat pe mine, să fie sănătos", a spus Kamaz.

Citeşte integral interviul cu interlopul, pe www.gandul.info

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Kamaz
ce bataie a mancat asta la mare de la familia lui alex bombardieru
Postat 09 Septembrie 2012, 21:37 de clujeanu
Metode vechi
E clar ca personajul nu e usa de biserica si ca ultima data a calcat stramb pe litoralul romanesc. Adica acolo unde nu s-a facut razie la vama, singura de altfel din tara in aceasta situatie acum 2 ani. Acolo un M.Basescu si B.Mondialul cam fac legea( inca o exceptie de la statul de drept). Legatura se face singura cu metoda comunista de a te folosi de acele persoane pe care le poti santaja, practicata de familia Basescu si PDL. Cercetati si veti gasii.
Postat 09 Septembrie 2012, 13:19 de demolarii
in scutec inca mai suge de la tata :)))
dar ce e PROST, nu are fata de DEBIL MINTAL ca GHILEA sau altii :)))) ha, ha, ha, ha, ha
Postat 08 Septembrie 2012, 13:45 de asta e BEBE
interlopul si fiul ministrului
De aici se vede Clar ca ministri nostri se folosesc de interlopi si asta denota faptul ca ii si protejeaza in fata justitiuei,de fapt Mafia politica din Romania nu se dezminte. Ca sa scapam de ei ne trebuie o noua Revolutie,in justitie,pentru ca si judecatorii si procurorii si militienii(asa zis politisti )nu-si fac treaba pentru ca au afinitati politice,ceea ce nu ar trebui sa se intample!
Postat 08 Septembrie 2012, 11:16 de quiltiman
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON